Linkuri accesibilitate

Reforma ANI și CNA, în dezbatere publică la Parlament


Consultări publice pe marginea modificării Legii cu privire la Centrul Național Anticorupție, în Parlament, 19 august 2021
Consultări publice pe marginea modificării Legii cu privire la Centrul Național Anticorupție, în Parlament, 19 august 2021

Zilele trecute, o serie de organizații neguvernamentale de la Chișinău au criticat probabil în premieră noua putere, consolidată în jurul președintei Maia Sandu, pentru graba de a adopta legi de mare importanță, mai ales în domeniul judiciarului, uneori fără consultarea suficientă a opiniei publice. Cu toate acestea, a doua zi consecutiv, la Parlament au avut loc azi dezbateri publice tocmai asupra unor astfel de propuneri legislative.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:01 0:00
Link direct

După runda de dezbateri de miercuri pe marginea amendamentelor la Legea Procuraturii, votate deja în prima lectură, joi s-a procedat la analiza altor două inițiative ale noii guvernări PAS: una vizând Autoritatea Naţională de Integritate, responsabilă de verificarea averilor şi intereselor demnitarilor, şi cealaltă - modalitatea de alegere a șefului Centrului Naţional Anticorupţie. Și aceste inițiative au fost supuse deja votării în prima lectură, săptămâna trecută, însă doar una din ele, cea privind Autoritatea de Integritate, a mai fost consultată anterior cu experţi din societatea civilă, aşa cum presupune procedura obligatorie. Menite, între altele, să asigure declararea la valoarea reală a averilor agonisite de demnitari şi să fortifice rolul inspectorilor de integritate astfel încât controalele demarate să aibă o finalitate, modificările la legea ANI au generat opinii contradictorii în rândul experţilor, dar mai puţin dure ca în cazul celorlalte proiecte vizând reforma justiției şi combaterea corupţiei. Proiectul necesită îmbunătățiri mai ales de natură tehnică aşa încât să poată fi şi aplicat, au menţionat, între altele, mai mulţi experţi care au participat la consultările din parlament.

Critici mai aspre şi-a atras cealaltă iniţiativa supusă dezbaterilor și anume cea care prevede între altele anularea concursului la șefia Centrului Național Anticorupție - o altă instituție importantă din lista celor pe care partidul majoritar vrea s-o reformateze.

„În opinia noastră, proiectul este cu adevărat inacceptabil”, a spus din capul locului experta Mariana Kalughin, de la Transparency International Moldova.

În opinia noastră, proiectul este cu adevărat inacceptabil...
M.Kalughin

„Înţelegem că există şi au existat anumite probleme mai ales pe partea ce ţine de anumite concursuri organizate de Parlament, însă tocmai în cazul în care există o majoritate care este una confortabilă ar putea să se încerce un exerciţiu veritabil de concurs, altfel ar putea să apară suspiciuni precum că funcţia nu este scoasă în concurs doar pentru a nu da altor persoane posibilitatea să-şi încerce şansa”, a explicat Mariana Kalughin.

Experta a adus o serie de alte critici pe marginea proiectului de lege, inclusiv cea că iniţiativa contravine standardelor internaţionale în domeniul anti-corupţie:

Experta Mariana Kalughin, de la Transparency International Moldova
Experta Mariana Kalughin, de la Transparency International Moldova

„Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei tocmai încurajează statele să aplice concursurile în sistemele de recrutare şi promovare în baza unor criterii foarte clare, în baza de merit. În mod special acest lucru este valabil pentru agenţiile anti-corupţie pentru că, evident, aceştia îşi doresc mai multă integritate şi credibilitate… În final, noi v-am încuraja să renunţaţi la acest proiect şi să daţi dovadă de diligență şi să organizaţi un concurs după toate regulile. Evident decizia aparţine în fond parlamentului, însă uneori participarea contează, cel puţin aceasta pune anumite limite celor care îşi doresc să numească persoane loiale, însă insuficient de bine pregătite.”

Practic, nici un organ care răspunde de justiţie sau anticorupţie nu funcţionează...
O.Stamate

Deputata PAS Olesea Stamate, şefa comisiei legislative juridice, care a organizat consultările, a apărat iniţiativa majorităţii. Ea a spus că în condițiile în care parlamentul este cel căruia îi aparține prerogativa de a numi șeful de la CNA, desemnarea oricum este politică, cu sau fără concurs, şi că aplicarea standardelor internaționale nu întotdeauna aduce rezultatele scontate:

„Noi, ca şi ţară, am excelat în adoptarea celor mai bune practici internaţionale şi ne-am trezit în situaţia unui stat în care, practic, nici un organ care răspunde de justiţie sau anticorupţie nu funcţionează. Asta bazându-ne pe o legislaţie care corespunde celor mai bune practici. Ceea ce merge foarte bine îân ţări cu o democraţie consolidată s-a demonstrat că nu merge la fel de bine în ţara noastră. Şi vă rugăm să ne înţelegeţi că anumite soluţii pe care le vom adopta acum ţin de readucerea ţării la normalitate pentru curăţarea instituţiilor de factorii corupţi şi restabilirea ordinii de drept.”

Deputata PAS Olesea Stamate, şefa comisiei juridice a Parlamentului
Deputata PAS Olesea Stamate, şefa comisiei juridice a Parlamentului

Votarea în lectură finală a legii care prevede anularea concursului pentru numirea directorului Centrului Național Anticorupție este așteptată marțea viitoare, în ședința plenară a legislativului, când ar urma să fie aprobate şi modificările la legea Procuraturii, criticate şi ele de experţi, pe motiv că și-ar propune să ocolească intangibilitatea actualului Procuror General, oferind astfel un precedent periculos pentru ulterioarele guvernări.

XS
SM
MD
LG