De cele mai multe ori, când un politician moldovean pleacă din politică şi stai să te gândeşti ce a lăsat acesta în urmă, nimic notabil nu-ţi trece prin minte. Câtă vreme sunt în arena politică fac zgomot mare, se agită, ne bombardează cu promisiuni, dar apoi, după plecare, îţi dai seama că totul a fost un balon de săpun. Mai nimic nu rămâne din activitatea zgomotoasă a politicienilor moldoveni. Cel puţin cam aşa a fost în ultimii 30 de ani.
Deunăzi liderul comunist Vladimir Voronin a declarat că a decis să renunţe la funcţia de şef al PCRM, că e timpul să vină un conducător mai tânăr. Aşasar, Voronin parcă pleacă, dar nu definitiv, deoarece rămâne să muncească în Parlament. Leapădă funcţia de lider al PCRM, dar nu se leapădă de politică. Oricum, cariera sa se va termina în scurtă vreme şi putem să ne gândim deja la moştenirea pe care ne-o lasă Vladimir Nikolaevici. E bogată?
Dacă stau să mă gândesc mai bine, posteritatea va reţine doar două detalii legate de Vladimir Voronin. Primul e acela că evenimentele din 7 aprilie 2009 au fost generate în mare măsură de faptul că tinerii se săturaseră de domnia liderului comunist. Al doilea detaliu, mai benefic pentru imaginea lui Voronin, este refuzul curajos de a semna acordul Kozak de soluţionare a problemei transnistrene. Şi cam atât. E cam puţin, să recunoaştem, dar unii politicieni moldoveni nu au nici atâta. Praful uitării se va aşterne peste activitatea lor. Voronin cel puţin rămâne cu aceste două episoade.
Nu am nici un sentiment legat de plecarea lui Voronin. Mă gândesc doar că cei 30 de ani de independenţă au fost nişte ani pierduţi. Trei decenii de bâjbâială sterilă, opera spiritelor obtuze din politica interriverană.
