Comentatori politici analizează raporturile americano-europene, în contextul administrației Biden. Începuturile au fost de bun augur, noul președinte proclamând că America revine pe arena internațională și că legăturile transatlantice – care au suferit în timpul lui Trump – sunt o prioritate.
Dar acum se întrevede, în principal, continuarea liniei anunțate de Obama, „prioritatea Asia”, dar cu accente mai pragmatice.
După Adunarea Generală ONU, Biden a invitat la Casa Albă lideri din Australia, India și Japonia, o inițiativă fără îndoială simbolică și un semnal pentru adversarul strategic principal – China. În documentul final este menționată cooperarea cu inițiativele europene, dar fapt este că summitul de la Casa Albă nu a avut participare europeană.
Există de-acum între cele trei țări invitate consens cu privire la raportarea la tehnologia chineză, ceea ce europenii până acum au ezitat să facă. India a interzis aplicațiile chineze TikTok și WeChat, iar Japonia și Australia s-au aliniat cu America în pozițiile față de giganți tehnologici chinezi.
Grupul de aliați ai Americii în Asia intenționează să creeze un sistem de aprovizionare cu înalte tehnologii, care să nu cuprindă verigi chineze, în timp ce Uniunea Europeană ezită să o facă, pentru a nu afecta negativ raporturile cu China.
Cooperarea americano-europeană în Asia a fost afectată – cel puțin pe termen scurt – de consecințele deciziei Australiei de a renunța la un contract pentru vânzarea de submarine franceze, în favoarea celor americane, ceea ce a declanșat mânie la Paris, mai ales pentru că contractul a fost negociat în secret.
Între timp, președinții Biden și Macron s-au întreținut telefonic și conflictul s-a mai diminuat, dar oricum cele întâmplate au creat scepticism cu privire la anumite aspecte ale raporturilor transatlantice.
Europenii recunosc că acum China este prioritatea principală a Washingtonului și alianțele cu țări vorbitoare de engleză sunt firești. Dar pentru Uniunea Europeană, recenta criză în relație legată de submarine demonstrează și că e nevoie de dezvoltarea propriilor capacități într-o regiune – Asia – prin care trece circa 40% din comerțul european.
