Jurnaliștii de la Radio Chișinău scriu despre decizia magistraților Curții Constituționale de a da undă verde inițiativei de modificare a Constituției, înaintată de un grup de deputați PAS, care prevede că nu va mai fi nevoie de încuviințarea Parlamentului pentru reținerea, percheziționarea sau trimiterea în judecată a deputaților, în cazul infracțiunilor de corupție, trafic de influență, îmbogățire ilicită și spălare a banilor. În material este citată experta Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Ecaterina Popșoi, în opinia căreia acest proiect nu aduce mari schimbări, pentru că și până acum existau suficiente pârghii legale prin care deputații să fie trași la răspundere. Și anume, continuă ea, vine procurorul, cu probatoriu, justificare, solicita ridicarea imunității deputaților, iar aceștia fie votează, fie nu. Experta IPRE crede că mult mai important este să fie un procuror general independent, care să își facă bine treaba și când este cazul să vină în fața legislativului pentru a solicita ridicarea imunității unui deputat pentru a investiga infracțiunile de care acesta este bănuit.
Deschide.md publică un editorial semnat de Iulian Chifu despre cum scoate Gazpromul Republica Mooldova datoare la gaze. Autorul scrie despre ceea ce numește moștenirea epocii Dodon, și notează aici faptul că fostul președinte, râvnind al doilea mandat, a scăzut prețul la gaze artificial și a acumulat datorii ale Moldovagaz către furnizorul Gazprom. Iulian Chifu mai atrage atenția că de plătit, plătește doar consumatorul din Republica Moldova, de pe malul drept, în timp ce în regiunea separatistă, prețul la gaze ca și cel la energie electrică este unul derizoriu către populație. Gazul livrat e plătit și el tot de Republica Moldova, în fapt se acumulează la datoria de 7-8 miliare de dolari către Gazprom, remarcă Iulian Chifu. În opinia sa, afacerea e veche, merge tot înainte și e menită să mențină Republica Moldova de căpăstrul Federației Ruse, întotdeauna îndatorată, fără putință de a scăpa și a plăti datoria.
La subiectul crizei gazelor în Republica Moldova, jurnal.md îl citează pe expertul în energetică, Ion Muntean. Potrivit lui, dacă se dorește penalizarea Republicii Moldova pentru schimbarea vectorului politic, acest lucru se poate întâmpla foarte ușor. Ion Muntean pune la îndoială faptul că dacă se va reuși aprovizionarea întregului teritoriu al Republicii Moldova, Chișinăul va primi plățile pentru gazul livrat regiunii transnistrene. Expertul a mai atras atenția că deși Chișinăul are posibilitatea să procure energie electrică din Ucraina, Tiraspolul are pârghii să boicoteze această achiziție.
Portalul Agora.md citează declarația Confederației Națională a Sindicatelor din Moldova cu referire la evoluțiile din sectorul energetic. Sindicaliștii sunt de părere că în cazul majorării tarifului la gaze naturale, să fie amendat Codul fiscal al Republicii Moldova în vederea scutirii de TVA a gazelor naturale şi gazelor lichefiate, atât la cele importate, cât şi la cele livrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la serviciile de transport şi de distribuție a gazelor naturale, fapt care ar reduce cu 8% impactul majorării tarifului. Având în vedere situația de criză în care s-a pomenit Republica Moldova, sindicatele consideră necesar de a promova mai intens tranziția către resurse energetice regenerabile (eoliene și solare) în vederea reducerii dependenței de importul resurselor energetice, se mai menționează în articol.