O gafă a Consiliului Europei a dus la un întreg imbroglio instituțional și la o serie de confuzii culturale, unele inacceptabile, mai ales când vin de la jurnaliști sau "experți în drepturile omului". În realitate, incidentul arată o totală lipsă de rigoare, din toate părțile.
Pe scurt, actul 1: totul a plecat de la o campanie anti-discriminare a Consiliului Europei. Afișele, arătând femei cu văl islamic alternate cu altele cu capul gol spuneau: „Frumusețea stă în diversitate, așa cum libertatea stă în hijab"!... adică în voalul islamic, cel cu multe nume, în funcție de țările musulmane, și care ascunde parte din față și – mai ales – părul. Campania Consiliului Europei (cu finanțare parțială de la UE, care a dat 340.000 euro fără să verifice proiectul) a costat cu totul circa o jumătate de milion de euro (concepția grafică, afișele etc.) pentru ca în final să promoveze un veșmânt religios fundamentalist musulman, interzis de purtat pe stradă în mai multe țări europene!
Actul 2: de îndată, guvernul francez a protestat «cu cea mai mare indignare» (prin gura Secretarei de stat pentru Tineret, Sarah El Haïry, care pe deasupra e de origine marocană și câtuși de puțin voalată). Ba chiar a protestat până și ministrul francez de externe Yves Le Drian. Consiliul Europei a retras pe loc costisitoarea campanie, prezentând scuze.
Actul 3 (și aici ajungem la ignoranța jurnaliștilor): tot în Franța, jurnalista feministă Catherine Rambert cere public demisia lui Charles Michel, belgianul președinte al Consiliului European, insistând că el are o problemă cu femeile. Charles Michel e cunoscut pentru o gafă uriașă, așa numita "Sofagate", care a arătat că el nu înțelege că egalitatea bărbat-femeie se aplică la orice nivel: la începutul anului, el a căzut în ceea ce a fost poate (sau sigur) o capcană de protocol întinsă de președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Charles Michel a mers în vizită la Erdogan împreună cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Dar Erdogan plasase numai două fotolii în biroul lui, el șezând pe unul și indicându-i lui Charles Michel să stea pe celălalt, ceea ce acesta a făcut fără să ezite. Ursula von der Leyen a rămas în picioare, șocată, apoi s-a lăsat să cadă pe o sofa de unde a urmărit, îmbufnată, discuția celor doi bărbați.
Ulterior, Charles Michel și-a agravat gafa, argumentând că rangul lui de președinte al Consiliului European e mai ridicat decât cel de șefă a Comisiei. Lucrul nu este adevărat, iar problema nu se situa oricum acolo, așa încât jurnalista franceză, Catherine Rambert, împreună cu un întreg cor de feministe au cerut săptămâna trecută demisia lui Charles Michel, insinuând că el ar fi vinovat și de campania Consiliului Europei în favoarea hijabului pentru femei.
Ceea ce este dezolant, în acest lung lanț de gafe și qui-pro-quo-uri, este că niște jurnaliști confundă Consiliul European și Consiliul Europei!... Acesta din urmă, vinovat de campania ratată cu hijabul, nu are nimic de-a face cu Uniunea Europeană. Acum, tot ce putem aștepta este ca cei implicați, din toate părțile... să-și ascundă fața.
Codul vestimentar feminin musulman în public în UE
Azi, în multe mari orașe occidentale, poți vedea deseori mai multe femei voalate decât în Kabul. În schimb, în Afganistan, începând din anii 2001-2002, imediat după fuga talibanilor, am putut vedea bucuria femeilor de a nu mai purta burqa, oroarea de preș care învăluie femeia și o transformă în abajur cu picioare.
Întors atunci la Bruxelles, în cartierul turco-albanez în care locuiesc (nu Molenbeek de unde ies teroriștii, nu… alt cartier) am dat peste femei în burqa, după ce văzusem cum în Kabul ele și-o aruncau și se bucurau că au scăpat de ea. Am dat și de ideoloage, inclusiv șefa partidului ecologist din Bruxelles, cu care m-am certat definitiv, care apărau burqa și îmi explicau în ce fel e o alegere și un semn al demnității femeii musulmane… Ei bine, nu este asta, în realitate, ci este un semn de dominație si de supușenie. Și o spălare a creierului din copilărie.
Văzusem exuberanța cu care femeile afgane tinere lepădau cât puteau și purtau, sub abajurul obligatoriu de care voiau sa scape, jeans și sandale și abia așteptau să poată să umble cu meșele în vânt. Recent, în mai multe țări europene s-a pus problema legiferării în chestiunea codului vestimentar musulman în public. Spuneam că în multe mari orașe occidentale, poți vedea deseori mai multe femei voalate decât în Kabul. Asta, desigur, și pentru că fundamentalismul islamic este în primul rând un fenomen urban. La țară, la sat, în lumea musulmană, femeia lucrează la câmp și în curte. Voalul integral, burqa ar împiedica-o să facă treabă. La oraș – bărbatul înstărit își arată femeia voalată ca să dovedească că e suficient de avut ca femeia lui să nu lucreze.
Mai multe țări europene, Franța și Belgia în primul rând, au legiferat în chestiunea vălului islamic în public. Germania de asemenea, însă într-o asemenea țară federală, fiecare Land are legislația lui, astfel încât interdicțiile respective funcționează în unele orașe, în vreme ce în altele legislația locală e încă indiferentă.
În Franța, mai bine de 30 de orașe au interzis acele burkini, voalul integral pentru plajă, o formă de burqa pentru mers la mare.
În ultimii doi ani, însă, impunerea măștii medicale în public, din pricina pandemiei, a transformat într-o comicăreală legile anterioare care interziceau, în public, hijabul, burqa, niqab, abaya sau chadorul, sau orice voal islamic care acoperă fața.
