Statele Unite ale Americii pregătesc o reuniune a celor 30 de țări din NATO, la Bruxelles, pentru a găsi o poziție comună în fața „provocărilor de securitate până în 2030”, precizând că „prioritatea este China”, urmată de aliatul acesteia, Rusia.
La summitul NATO din luna iunie, deja, comunicatul final spunea: „Țările NATO și Statele Unite ale Americii vor lansa în comun un set de inițiative «ambițioase» pentru a asigura menținerea securității alianței până în 2030 și ulterior, cu accent pe amenințările viitoare din partea Rusiei și Chinei, deoarece acestea sunt cele mai importante provocări cu care se vor confrunta țările alianței în următorii ani.”
Deja atunci, ceea ce a frapat a fost unanimitatea celor 30 de membri, ceea ce contrastează cu pozițiile divergente pe care le au membrii în legătură cu Rusia. Germania, de pildă, caută să evite o atitudine prea dură față de Rusia lui Putin, mai ales după terminarea conductei de gaz Nord Stream 2, care aduce gazul direct din Rusia în Germania, ocolind ceilalți membri NATO vecini care sunt Polonia și țările baltice, dar ocolind și Ucraina ca țară în parteneriat cu NATO.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus la rândul său că: „Pekinul are al doilea cel mai mare buget de apărare din lume, cea mai mare marină și investește masiv în echipamente militare moderne, ceea ce „afectează securitatea noastră comună.”
Ceea ce le pare îngrijorător membrilor Alianței este apropierea militară dintre China și Rusia. Cei doi mari vecini organizează manevre militare comune, iar nave rusești și chinezești s-au antrenat deja în Mediterana și în Marea Baltică.
Pe deasupra, pentru Statele Unite, care sunt la fel de mult un stat din Pacific pe cât sunt o țară atlantică, un mare pericol pentru pacea mondială îl reprezintă atitudinea agresivă a Pekinului față de insula independentă Taiwan, pe care regimul comunist chinez o consideră parte din China.
Taiwanul este provocat în permanență, prin intruziuni chineze în spațiul său aerian și maritim, iar Washingtonul nu ar putea permite o agresiune militară a Chinei împotriva Taiwanului, o unificare forțată. De aceea, administrațiile americane succesive, atât Trump cât și Biden, au urmărit să-și asume sprijinul celorlalți membri NATO în perspectiva unui adevărat conflict care ar merge dincolo de actualul "război economic" dintre SUA și China.
Robert Kaplan: SUA ar putea cu greu să câștige singură militar împotriva Chinei
Politologul conservator american Robert Kaplan, scria deja în urmă cu doi ani în Foreign Policy, scriind despre „noul Război Rece”, cum conflictul a început deja, întrucât asalturile neîncetate ale hackerilor chinezi asupra Pentagonului constituie deja un act de război. Situația va dura decenii și se va înrăutăți, scrie el, indiferent de zâmbetele președinților Chinei și SUA în ședințe foto oficiale.
E vorba de un război încă „rece”, deoarece diferențele și divergențele dintre cei doi giganți sunt fundamentale și nu pot fi aplanate.
Kaplan nu o spune in studiul său, dar problema este și financiară. Statele Unite își văd scăzând superioritatea militară într-un ritm primejdios și ar putea pierde un război simultan împotriva Chinei și Rusiei, cum a arătat-o un raport făcut public de o comisie bipartizană pe care Congresul a creat-o pentru a evalua – pe atunci - strategia de apărare a administrației Trump.
În opinia acelei comisii de 12 experți, China și Rusia caută să domine în regiunile lor și au capacitatea de a-și folosi puterea militară la nivel global, deoarece guvernele lor autoritare urmăresc construirea unor dispozitive militare care vizează direct America.
Armata americană, care s-a bucurat de o dominație necontestată vreme de decenii, scria Kaplan, nu reușește acum să primească resursele și atenția necesare din partea administrației pentru a putea depăși China și Rusia într-o cursă pentru puterea militară care amintește într-adevăr de Războiul Rece.
Un posibil scenariu
În primul rând, scrie Kaplan, chinezii vor căuta să împingă SUA afară din Pacificul de Vest. Pekinul vede Marea Chinei de Sud așa cum SUA vedea Marea Caraibelor în sec. XIX și XX: principala cale maritimă de expansiune. Dar americanii nu vor pleca de acolo. SUA se consideră pentru totdeauna o putere militară a Pacificului. China este, de aceea, o amenințare mai mare pentru SUA decât Rusia.
În privința competiției comerciale, insistă Kaplan, atât trumpiștii (Trumpsters) cât și democrații sunt de acord că Pekinul joacă necinstit: fură proprietate intelectuală, fuzionează companii de stat si private, astfel încât acestea să se bucure de avantaje în afara competiției, manipulează moneda etc. Negocierile comerciale nu vor modifica asta. De altfel, tensiunile comerciale nu pot fi separate de cele militare.
Și, desigur, peste toate vin să se suprapună divergențele ideologice. Vreme de decenii, SUA și Occidentul în general au învățat să tolereze autoritarismul luminat al lui Deng Xiaoping și al succesorilor săi. Dar odată cu Xi Jinping, China a trecut direct la dictatură. China nu mai e condusă acum de un grup de tehnocrați necarismatici, ci de un președinte pe viață care controlează totul și impune un cult al personalității. O lume distopică, digitalizată, filmată în permanență, “lumea creditului” social pe puncte, o lume în care internetul a devenit o unealtă de dominare.
„Tehnologia încurajează conflictul, mai degrabă decât să-l evite”, scrie Kaplan. Posibilitatea unui conflict cu SUA va depinde de cât de mult vor dori chinezii să ocupe Taiwanul. Un război poate, de altfel, să înceapă și dintr-un accident, dintr-o ciocnire întâmplătoare.
Concluzia lui Kaplan este că SUA și Occidentul ar trebui să se teamă mai degrabă de o Chină în declin, una în care creșterea economică va încetini și care va avea o clasă de mijloc nemulțumită. Prosperitatea sporește riscul tulburărilor politice.
Deocamdată, singurul lucru care împiedică Pekinul să intre într-un conflict direct cu Japonia vecină este riscul de a pierde. A pierde militar în fața Japoniei ar fi o umilință atât de mare, încât asta ar pune în pericol stabilitatea Partidului Comunist. America – dar și NATO – trebuie să aibă răbdare, așadar. Cu cât China devine mai autoritară, cu atât se va putea prăbuși mai repede și mai sigur.
