De la o vreme, procurorii şi judecătorii au devenit extrem de activi şi cercetează tot soiul de presupuse mişmaşuri. Cel puţin, de pe palierul simplilor muritori lucrurile aşa sunt văzute. E un soi de agitaţie în breasla procurorilor şi judecătorilor, se munceşte parcă mai serios ca altădată. Ba procurorii descind la o agenţie de turism, ba analizează o situaţie dubioasă dintr-o instituţie publică, iar mai nou procurorii au descins la casele unor foşti deputaţi cercetaţi pentru îmbogăţire ilicită.
E de presupus că această hiperactivitate e legată de intenţia noilor conducători de a curma corupţia, intenţie etalată mai cu seamă în campania electorală. Fireşte, omul simplu nu ştie toate dedesubturile, dar vrea rezultate. „Fapte, nu vorbe…” scria o urmăritoare a paginii noastre de Facebook sub ştirea cu deputaţii reţinuţi. Or tocmai rezultatele, şi aici mă refer la pedepse sau pedepse severe, se lasă mai multă vreme aşteptate. Şi atunci omul simplu se întreabă: dar ce fel de luptă cu corupţia e aceea care nu-i trimite pe corupţi la închisoare, bunăoară? În cazul celor 13 deputaţi comunişti, care în 2015 au migrat în Partidul Democrat al lui Plahotniuc, există presupunerea că nu au sărit dintr-o formaţiune în alta doar pentru că li s-a modificat ideologia. Dar presupunerea are nevoie de probe, fireşte, şi judecătorii ne spun că au nevoie de timp ca să ducă lucrurile la bun sfârşit şi uneori povestea pare să nu se mai termine.
Simplul muritor are multe întrebări. De pildă, putem fi siguri că dovezile judecătorilor sunt bine argumentate? Putem fi convinşi că judecătorii îşi fac treaba conform deontologiei? Căci de-a lungul anilor existau multe dubii. Şi acum rămân multe semne de întrebare. Şi, ca de obicei, e nevoie de timp ca să înţelegem dacă vor da rezultate intenţiile guvernanţilor şi hiperactivitatea procurorilor şi judecătorilor. Aşteptăm şi sperăm să nu ne rămână în memorie doar frământarea procurorilor.
