Procurorul șef al nerecunoscutei regiuni transnistrene, Anatolii Gurețchii, a înaintat un proiect de lege ce ar sancționa penal persoanele ce se vor plânge instituțiilor constituționale, inclusiv celor de la Chișinău, și internaționale de încălcarea drepturilor omului în stânga Nistrului. Avocații Asociației Promo-Lex, care oferă sprijin juridic persoanelor ale căror drepturi sunt încălcate în regiunea transnistreană, consideră inițiativa un abuz, a cărei scop e să reducă la tăcere societatea civilă și activiștii din stânga Nistrului.
Avocatul Stepan Popovski, din stânga Nistrului, a fost reținut în vara anului 2020 de milițieni pentru că a protestat pașnic în fața sovietului suprem al regiunii separatiste transnistrene. Atunci miliția locală l-a interogat preț de câteva ore și apoi l-a eliberat. În octombrie 2021, o instanță de la Tiraspol i-a dat dreptate avocatului, considerând reținerea sa drept ilegală și abuzivă.
Într-o scurtă declarație pentru Radio Europa Liberă, Stepan Popovski susține că inițiativa procurorului șef al nerecunoscutei regiuni transnistrene nu va afecta doar cetățenii din stânga Nistrului, dar și pe cei străini ce locuiesc acolo: „Inițiativa contravine normelor internaționale pentru că orice cetățean străin care se află pe teritoriul regiunii transnistrene are dreptul să se adreseze după ajutor statului pe care îl reprezintă. Prin urmare să-i interzici acest lucru înseamnă să-i încalci dreptul la apărare. Deci, reiese un cetățean al SUA nu se poate plânge autorităților americane, în caz contrar poate fi tras la răspundere penală. De fapt, poate fi vorba de un cetățean al țărilor europene, Ucrainei sau Federației Ruse. Haideți să ne uităm mai pe larg la ea, chiar dacă, în fond, înțelegem că inițiativa încearcă să limiteze plângerile către autoritățile constituționale de la Chișinău.”
Asociația Promo-Lex, care monitorizează respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului, constată că odată intrată în vigoare, inițiativa ar pedepsi inclusiv persoanele ce se vor adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Comitetele ONU.
Avocatul asociației, Pavel Cazacu, observă că administrația de facto de la Tiraspol intenționează să condamne cu până la 7 ani privațiune de libertate persoanele care depun plângeri sau cereri împotriva acțiunilor funcționarilor din stânga Nistrului: „Deci, este evident un nou mecanism prin care cei din stânga Nistrului, pe lângă faptul că privează ilegal de libertate, torturează sau sunt responsabili de detenție inumană a unui număr foarte mare de persoane – în prezent sunt în detenție peste două mii de persoane – ulterior aceste persoane nu se vor putea adresa la autoritățile constituționale, inclusiv la organizații internaționale, potrivit acestei inițiative. Ideea este una absolut firească din punctul lor de vedere: nu dorim persoane incomode, persoane vocale, chiar dacă drepturile voastre au fost încălcate, nu cumva să îndrăzniți să vă plângeți de aceste fenomene.”
Eu sper că inițiativa va fi blocată, că nu va fi materializată
Inițiativa procurorul șef al nerecunoscutei regiuni transnistrene este privită cu scepticism la Chișinău. Vicepremierul responsabil de reintegrare, Oleg Serebrian, speră că proiectul de lege va fi respins: „Noi am semnalat acest lucru chiar astăzi OSCE-ului, mediatorilor întâi de toate și observatorilor în proces, exprimându-ne nedumerirea și solicitând o reacție din partea lor, celor care sunt implicați în procesul de negocieri. Este greu de ghicit de ce acum... sau că este un mecanism suplimentar de presiune sau că sunt alte calcule. Îmi este foarte greu să înțeleg cronologia. Eu sper că inițiativa va fi blocată, că nu va fi materializată. În cazul de față este foarte importantă o poziție intransigentă a mediatorilor, a observatorilor. Sper că va fi o reacție OSCE și din partea Consiliului Europei.”
Asociația Pomo-Lex amintește că până în decembrie anul trecut, CtEDO constatase în 34 de hotărâri, din cele 51 ce vizează cauze din stânga Nistrului, încălcarea art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului – dreptul la un proces echitabil. Autorul proiectului de lege privind pedepsirea persoanelor ce se vor plânge de abuzuri, procurorul șef al nerecunoscutei regiuni transnistrene, Anatolii Gurețchii, a fost declarat responsabil de fapte ce încalcă drepturile omului în cel puțin cinci hotărâri ale CtEDO.
Vă puteți abona la podcastul emisiunii Dialoguri transnistrene