Joi, 3 martie 2022, președinta Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Câteva zile mai târziu, documentul a fost înmânat reprezentanților Franței – țară care deține în prezent președinția Consiliului European. Deși acest moment, cu adevărat istoric, este umbrit de atrocitățile războiului din Ucraina, merită să insistăm puțin pe semnificația unei coincidențe.
Franța ne-a fost un aliat constant în istorie, un far călăuzitor, un model cultural și de civilizație. Unirea Principatelor, la 1859, s-a realizat cu sprijinul împăratului Napoleon al III-lea. În timpul Primului Război Mondial, Regele Ferdinand a beneficiat de consilierea generalului Berthelot, șeful Misiunii militare franceze în România. Ocuparea Parisului la 14 iunie 1940 de trupele lui Hitler a fost resimțită ca o tragedie națională în România. Iar după ce la 25 iunie Franța capitula, câteva zile mai târziu, pe 28 iunie, România cădea victimă Pactului Ribbentrop-Molotov, pierzând Basarabia și Nordul Bucovinei, anexate de Stalin – celălalt monstru totalitar.
Iată că această istorie luminoasă a relațiilor noastre cu Franța înregistrează o nouă secvență simbolică: cererea de aderare a Republicii Moldova depusă sub auspiciile președinției franceze la UE, și sperăm ca cererea să fie acceptată de instituțiile europene și de statele-membre. Întrebarea este: vom avea pacea și liniștea necesare parcurgerii procesului de aderare?
Imperativul zilei este să supraviețuim. Și să reziste Ucraina, călcată sălbatic de hoardele lui Putin, care bombardează nu doar obiective militare, ci și blocuri de locuințe, grădinițe, spitale, școli, aziluri de bătrâni… cu o cruzime pe care doar naziștii au mai arătat-o – naziștii de „urmașii” cărora Putin pretinde că a venit să-i apere pe ucraineni.
Deocamdată, nu există pericol pentru securitatea Republicii Moldova, spun oficialii de la Chișinău, dar în lipsa unor tratate de asistență militară cu vreun stat NATO, guvernarea mizează exclusiv pe cartea neutralității și, pentru a nu irita și provoca reacția răzbunătoare a Rusiei, nu s-a raliat sancțiunilor occidentale la adresa regimului Putin (ca și Georgia, aspirantă și ea la integrare europeană). Acest fapt nu credem că i se poate imputa Chișinăului, chiar dacă a deranjat Kievul.
Moldova este foarte fragilă. În timp ce Ucraina, după anexarea Crimeii în 2014, a investit masiv în apărare, creându-și o armată modernă și foarte combativă, așa cum se vede azi, Republica Moldova era devalizată și batjocorită în ultimul hal de regimul oligarhic Plahotniuc-Dodon și de alți „prădători”, evadați peste hotare. În orice caz, asistența acordată refugiaților ucraineni în Moldova – și este cel mai mare număr de sinistrați, procentual vorbind, raportat la populație, dintre țările de refugiu – demonstrează că suntem alături de tragedia din țara vecină, că familiile bărbaților ucraineni care își apără patria cu arma în mână și-au găsit aici, la noi, un adăpost.
Amorțiți cumva din cauza războiului oribil purtat de Rusia în Ucraina, semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană de către președinta Maia Sandu i-a scos la suprafață pe toți adversarii statului de drept, pe toți inamicii reformelor, care se opun ieșirii noastre reale, după aproape 80 de ani (practic, din 1944 încoace), de sub influența rusească.
Tiraspolul separatist a protestat că nu i s-a cerut părerea și și-a clamat a câta oară „independența” sub protecția baionetelor rusești. Împotriva aderării la UE s-au încolonat și socialiștii, comuniștii, penalul Shor, fugit în Israel. La Comrat, președintele Mișcării „Gagauz-Halkî”, Ivan Burgudji, a făcut și el o declarație ostilă Unirii cu România, dintr-un vechi reflex sovietic, nevindecat. Acestui cor antioccidental i s-ar alătura în mod cert și Platon, și Plahotniuc, pentru că se tem de o justiție independentă, de tip european.
La celălalt pol al emoției, am remarcat pe rețelele de socializare reacția multor moldoveni care consideră insuficientă o cerere de aderare la UE în fața unei posibile invazii rusești și cer Unirea imediată cu România pentru a plasa Republica Moldova sub pavăza NATO. Mai ales că neutralitatea constituțională nu oferă garanții de securitate în fața unui tiran care nu respectă suveranitatea statelor și tratatele internaționale. Evident, nimeni din internauții basarabeni care cer „Unirea, acum” nu are un răspuns la întrebarea care va fi reacția Bucureștiului și a aliaților occidentali la această revendicare.
Alți cetățeni, îngrijorați și ei de amenințarea rusească, exprimă temeri că o decizie de Unire cu România sau un tratat de asistență militară încheiat cu statele NATO, votat în Parlament, i-ar servi lui Putin prilejul ideal pentru a ataca Moldova – ar fi același pretext invocat de Moscova și în cazul Ucrainei, și anume: „pericolul” extinderii NATO spre Est și „genocidul” la adresa etnicilor ruși. Mai ales că o diversiune „hibridă”, care să provoace o destabilizare internă la noi, cu revolte și ciocniri de stradă, poate fi oricând pusă în scenă de agenții de influență ai Kremlinului, de „coloana a 5-a”, cum li se spune în Moldova.
Oricum, guvernarea trebuie să se gândească serios la niște scenarii alternative (dacă nu le-a elaborat deja!) pentru a consolida securitatea Republicii Moldova, în condițiile unui război în proximitatea granițelor noastre. Oamenii sunt îngrijorați, angoasați, speriați, o atestă aglomerația de la centrele de eliberare a pașapoartelor, dorința multora de a părăsi țara.
Ce se cuvine făcut fără întârziere este blocarea tuturor surselor de propagandă rusești, care seamănă ură și vrajbă la adresa Ucrainei și a refugiaților ucraineni, care justifică sau relativizează invazia putinistă. La fel este nevoie de inițierea unor programe de informare amplă despre Europa, despre valorile europene.
Moldovenii trebuie să știe că aderarea la Uniunea Europeană e un proces laborios pentru care trebuie să te mobilizezi, să faci reforme serioase, nu mimate, să corespunzi unor criterii, ca și aderarea la NATO de altfel, unde trebuie să ai hotare sigure și instituții puternice, imune la corupție și la „interferențe străine”. Și că spre deosebire de Uniunea Europeană, Rusia n-are nici un fel de pretenții în materie de stat de drept în raport cu „statele candidate”, nu-ți cere democrație, libertate de exprimare, respectarea drepturilor omului etc. ca să… vrea să te cotropească. Rusia lui Putin, ca și cea a predecesorilor lui, nu-ți cere decât obediență și renunțare la identitatea ta, la ființa națională.
Războiul „împinge” Republica Moldova în brațele Uniunii Europene mai repede decât ne-am fi imaginat. Nu știm dacă și suficient de repede.
