Moldovenii care trăiesc în Occident se oferă adesea să conducă, sau să ajute cel puțin, transporturile de ajutoare umanitare pe care țările lor adoptive sau organizațiile internaționale le trimit refugiaților ucraineni din R. Moldova. Cristina Pruteanu este o moldoveancă, care de 20 de ani e plecată în Italia unde de mai mult timp lucrează șofer de camion în această tară. Deținănd permisul de conducere pentru toate categoriile a decis să se implice pentru a transporta ajutor umanitar refugiaților ucraineni din Moldova. Italienii s-au mobilizat exemplar și ea s-a bucurat că a putut să-i convingă ca o parte din ajutoarele umanitare care s-au colectat să ajungă in R Moldova, doar că birocrația de acasă a descurajat-o.
Iată câteva din ideile principale ale discuției dintre Valentina Ursu și Cristina Pruteanu:
- Donațiile au fost făcute de italieni și moldoveni
- Sunt tone întregi de ajutoare pe care lumea nu poate să le aducă în țară din cauză că nu găsesc transport
- Toți transportatorii auto refuză, pentru că procedura este lungă și încurcată
- „Deputații noștri (…) spun că au simplificat lucrurile, într-o parte le-au simplificat, ca să le complice în altă parte”
- „De ce mă critică cineva că am dus mâncare pentru animale?”
Cristina Pruteanu: „De fapt, ideea vine direct de la Asociația „S.O.S. SOCCORSO Roma”. Inițial, ei se gândeau să meargă cu ajutoare în Polonia. Deci, aceștia sunt cetățeni ai Republicii Italiene, moldoveancă am fost numai eu și încă un băiat. Ei vorbeau despre faptul că să adune ajutoare și să meargă în Polonia și aici a intervenit Paul Chișcă de la noi, din Republica Moldova, pentru că eu încă nu eram venită la asociație și el a spus: „Haideți, vă rog, în Republica Moldova”. Când deja am intrat și eu, mi s-a spus că, iată, avem nevoie de șofer pentru Republica Moldova. Vă dați seama că eu am încercat
oTată lumea e descurajată, în Italia chiar ai noștri stau cu ajutoarele pe loc, pentru că nu reușesc să le aducă și nici nu vrem să le dăm la România, la Polonia, pentru că încolo toți pleacă, dar mai puțin înspre Republica Moldova.
din răsputeri să-i fac să nu-și schimbe părerea, să mergem, într-adevăr, în Republica Moldova. Donațiile acestea au fost făcute de italieni și moldoveni sunt foarte mulți care s-au mobilizat și m-au contactat să mă întrebe cum a decurs procedura de a pregăti actele pentru a putea merge, pentru că toată lumea se ferește, e foarte greu, stau TIR-uri încărcate, adică tone întregi de ajutoare pe care lumea nu poate să le aducă în țară din cauză că nu găsesc transport. Toți transportatorii auto refuză, eu personal am sunat vreo cinci transportatori chiar și de la noi din țară care vin cu marfă prin Italia, prin Franța, dar ei preferă acum să stea pe loc, numai să nu vină cu ajutoare la noi în țară, deoarece procedura este lungă și încurcată. Atunci când începem să perfectăm actele, din start ni se spune un lucru, iar când ajungem în vamă e cu totul altceva. De aceea toată lumea e descurajată, în Italia chiar ai noștri stau cu ajutoarele pe loc, pentru că nu reușesc să le aducă și nici nu vrem să le dăm la România, la Polonia, pentru că încolo toți pleacă, dar mai puțin înspre Republica Moldova. Am văzut cu ochii noștri ce se întâmplă în țară și, într-adevăr, la noi e o urgență umanitară extraordinară atât pentru refugiați, cât și pentru ai concetățenii noștri.”
Europa Liberă: Și aceste mijloace de transport au făcut o cale de peste două mii de kilometri și au avut probleme în vamă?
Cristina Pruteanu: „Da, pentru că din start ni s-a spus că o să mergem și o să descărcăm la un depozit, ca atunci când am ajuns în vamă să ni se spună că trebuie să mergem să descărcăm cu totul în altă parte. Dar ne-am permis să telefonăm la deputații noștri, pentru că ei spun că au simplificat lucrurile, într-o parte le-au simplificat, ca să le complice în altă parte. E foarte dureros, pentru că noi ne-am pornit 13 persoane din Italia, ne-am pornit cu cinci mașini la drum, una dintre ele ni s-a stricat în România. Să vedeți și aici ce paradox, că unii spun că Dumnezeu nu există, dar Dumnezeu mereu a fost cu noi. Noi ne-am pornit cu cinci mașini – două camionete, două microbuze și un
Am ajuns în vama moldovenească și acolo dl Vladimir, un ofițer vamal care trebuia să ne cântărească marfa ne-a văzut că stăteam acolo înghețați, pe mine m-a recunoscut de pe Facebook și ne-a întrebat dacă vrem câte un ceai.
automobil. Când una s-a defectat în România, am sunat să vină cineva să ne tracteze. Băiatul care s-a oferit să vină după noi, când a văzut că noi mergem spre Ucraina, ne-a arătat pe pagina sa de Facebook că și el e dintre acei care vor să ajute persoanele refugiate din Ucraina. A venit și ne-a tractat camionul fără să ne ia vreun ban, a spus că prețul pe care putem să i-l dăm este o poză cu noi, pentru că el se mândrește cu ceea ce facem. Foarte frumos, vă jur! Am ajuns în vama moldovenească și acolo dl Vladimir, un ofițer vamal care trebuia să ne cântărească marfa ne-a văzut că stăteam acolo înghețați, pe mine m-a recunoscut de pe Facebook și ne-a întrebat dacă vrem câte un ceai. A scos totul ce a avut în dulapul de serviciu, ne-a oferit câte un ceai cu miere, mărul pe care trebuia să-l mănânce în seara ceea mi l-a dat mie. Eu și acum îl am în camion, l-am adus în Italia și-l păstrez pentru gestul enorm pe care l-a făcut. Când ne-am întors a doua zi ne-a așteptat în vamă și ne-a făcut la fiecare cadou câte un kilogram de mere. Iată, asta-i ospitalitatea moldovenilor!”
Europa Liberă: Voi ați ajuns la refugiații ucraineni din Republica Moldova?
Cristina Pruteanu: „Da, pentru că noi nu am vrut să descărcăm acolo marfa și gata. Cum adică, noi am făcut peste două mii de kilometri până la vamă și să descărcăm acolo marfa fără a vedea refugiații? Păi, oamenii aceștia au venit special ca să-i vadă. Și atunci am intervenit și le-am spus că dacă ne mai țin așa, ce trebuie noi să facem, în care parte să descărcăm...”
Europa Liberă: Și unde ați ajuns voi, la refugiații de unde?
Cristina Pruteanu: „Când am ajuns în vamă, eu le-am spus că descărcăm acolo, dar cu o condiție – să ne permită să luăm unele lucruri cu noi și să mergem la refugiați. Și au mers ei la chestia această, noi pe o parte descărcam și pe alta încărcam, ca să putem să ducem la oameni și să vedem într-adevăr unde merg aceste ajutoare. Au rămas medicamentele acolo, ne-au spus să le lăsăm într-un depozit în vamă, pe când dna Silvia Zaharia ne-a spus că de pe front de la Kiev le cer medicamente, că nu au cu ce trata răniții. Și noi am lăsat medicamentele acolo, au zis că atunci când vor apărea alte ajutoare cu medicamente, le vor duce pe toate odată la Ministerul Sănătății, în timp ce este o urgență de Doamne ferește... După care am rugat să ne spună unde am putea merge măcar să ne spălăm, fiindcă noi de două zile nici măcar picioarele nu le scosesem din încălțăminte. Și am fost la Cărpineni, la un centru, la dl Tudor Tenu, directorul de la o școală-internat. Dumnealui ne-a primit ca acasă, la ora 1 noaptea ne-a întins masa, cu fasole, cu pateu, cu ce a avut. Italienii au fost șocați de așa primire. Da, așa primire, fiindcă în realitate noi suntem foarte ospitalieri.”
Europa Liberă: Și aceste ajutoare constau, așa cum ziceai, din medicamente, din conserve?...
Cristina Pruteanu: „Medicamentele așa au și rămas la depozit. Noi am avut pampersuri, două tone de paste, ulei de măsline, conserve diverse – și de pește, și de carne, și roșii, și hrană pentru copii mici. Într-adevăr, noi am avut multe lucruri și am încercat să le dăm noi cu mâinile noastre. Cineva mi-a scris că am dus mâncare pentru câini. Da, pentru că să nu uităm că la noi, în Republica Moldova, deja erau animale abandonate, acum sunt și mai multe, pentru că România nu le permite să meargă cu animalele, dacă nu au pașaportul european pentru căței și pentru pisici și toate rămân în Moldova. De ce mă critică cineva că am dus mâncare pentru animale? Dacă am făcut-o, am făcut-o pentru că eu tot știu ce înseamnă și un animal e ca și un membru al familiei pentru mine. Înapoi am luat și două persoane...”
Europa Liberă: Din rândul refugiaților?
Cristina Pruteanu: „Dintre refugiați, le-am adus în Italia.”
Europa Liberă: Și ce v-au povestit?
Cristina Pruteanu: „Plângea doamna ceea de Doamne ferește. Fiica ei avea vreo 20 și ceva de ani și spunea că i-au omorât prietena, la distanță de cinci case de la casa lor a explodat casa și i-a fost omorâtă prietena. Și atunci mama ei s-a convins că într-adevăr trebuie să se refugieze, veneau de la Nicolaev. Au zis că au mers trei zile pe jos...”
Europa Liberă: Trebuie de manifestat și în continuare această compasiune față de aceste persoane?
Cristina Pruteanu: „Trebuie, pentru că acum cât vorbesc cu Dvs., pe lângă mine au trecut trei mașini cu numere din Ucraina, mașini care costă foarte scump. Ca să înțelegeți, cei care au bani, demult îs plecați, iar cei care au venit la noi în țară sunt persoane care într-adevăr nu-și permit să plece, nici nu știu unde să se ducă. Și trebuie într-adevăr lumea să se implice, nu că lumea, trebuie să pornească în primul rând de la instituții.”
Europa Liberă: Veți continua să mai oferiți sprijin?
Cristina Pruteanu: „Eu personal, pe 27 februarie am semnat contractul cu firma unde muncesc. În sfârșit, mi s-a oferit și mie un contract de muncă pe termen nedeterminat. Mă credeți că îmi pare rău că l-am semnat? Pentru că dacă nu semnam, mi-ar fi fost un pic mai ușor, puteam să-mi iau vreo două-trei luni din cont propriu și aș fi venit acasă, mai ales că și colegii cu care am fost în Moldova au spus că „acolo trebuie un ajutor cu mult mai concret. E un lucru bun că noi ducem produse, dar acolo trebuie organizare, pentru că acolo organizarea-i egală cu zero”. Asta a fost concluzia lor. Și, da, ne pregătim, cred că în maximum două săptămâni vom veni iarăși cu un set de ajutoare. Am convins șeful de la firma în care activez să-mi dea camionul, să vin cu camionul meu, noi nu avem remorci, fiindcă noi ducem cisterne alimentare, dar el a promis că o să ia în chirie o remorcă, ca să putem încărca ajutoare și să le aducem acasă. M-a sunat alt băiat din Torino și m-a zis că șeful lui vrea să meargă cu ajutoare în Polonia, l-am implorat să-mi dea numărul lui, vreau să-l conving să vină în Republica Moldova.”
