Linkuri accesibilitate

Opoziția, hotărâtă să apere „panglica Sf. Gheorghe” | Poliția - să aplice legea


 Șeful poliției, Viorel Cernăuțeanu, vorbindu-i moderatoarei în emisiunea „Joi cu Liliana Barbăroșie”, 21 aprilie 2022
Șeful poliției, Viorel Cernăuțeanu, vorbindu-i moderatoarei în emisiunea „Joi cu Liliana Barbăroșie”, 21 aprilie 2022

Șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, a îndemnat cetățenii să nu utilizeze la ceremoniile de 9 mai așa numita „panglică Sf. Gheorghe”, avertizând că afișarea ei face parte acum din categoria de contravenții administrative pentru care riscă sancțiuni.

Cernăuțeanu a făcut declarația la emisiunea „Joi cu Liliana Barbăroșie”, o coproducție a Europei Libere și televiziunii publice M1.

Opoziția, hotărâtă să apere „panglica Sf. Gheorghe” | Poliția - să aplice legea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:35:23 0:00

„Suntem încrezători că o mare parte din cetățeni sunt de bună-credință și nu vor recurge la provocări și tensionări”, a spus Cernăuțeanu, avertizând că poliția va aplica legea „fără devieri”.

O lege nouă intrată în vigoare pe 20 aprilie interzice, atât panglica în dungi negre și portocalii, cât și alte simboluri utilizate de Federația Rusă în actuala sa invazie din Ucraina.

Interdicția introdusă de puterea în frunte cu PAS și președinta Maia Sandu a înfuriat Moscova și opoziția pro-rusă de la Chișinău, care a organizat proteste.

Grigore Novac, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), a spus în emisiunea „Joi cu Liliana Barbăroșie” interzicerea panglicii de către partidul guvernării a fost un pas „nechibzuit” și menit să abată atenția de la „insuccesele” economice și sociale. Opoziția rămâne determinată să manifesteze de 9 mai, purtând simbolul controversat.

„Nu privim cu ochi buni niciun conflict armat în care mor oameni (...), dar interzicerea panglicii nu rezolvă nimic”, a spus Novac.

Rusia a desemnat „panglica Sf. Gheorghe” drept simbol al victoriei URSS în Cel de-al Doilea Război Mondial, iar la Chișinău panglica bicoloră a fost promovată de foștii președinți Vladimir Voronin și Igor Dodon. Între timp, Rusia a folosit panglica și în timpul anexării Crimeii, în 2014, și în timpul invadării Ucrainei pe 24 februarie 2022.

„Eu cred că de dorit ar fi ca să fie tricolorul nostru”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:07 0:00

Deputatul PAS, Oazu Nantoi, a apărat interdicția moldoveană, spunând în emisiunea „Joi cu Liliana Barbăroșie” că „memoria despre jertfele Celui de-al Doilea Război Mondial nu trebuie legată de această panglică”. „Cinstirea memoriei presupune tăcere și respect față de oamenii care s-au jertfit”, a spus Nantoi.

El a mai explicat că interzicerea panglicii controversate a fost votată inclusiv pentru a reduce efectele propagandei rusești, care este, în opinia sa, „o armă de nimicire a gândirii”.

Interzicerea simbolurilor rusești controversate în R. Moldova a fost criticată aspru la Moscova. Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, a spus la 20 aprilie că decizia moldoveană ar fi „o insultă la adresa memoriei eroilor” care „și-au apărat țările și popoarele din alte țări de fascism și nazism” și a avertizat cu posibile măsuri de răspuns ale Rusiei.

Autoritățile de la Chișinău au respins criticile drept „inacceptabile”, convocându-l pe ambasadorul rus Oleg Vasnețov pentru a i se exprima protestul.

XS
SM
MD
LG