Linkuri accesibilitate

Angoasa Moldovei, mitologia războiului Crimeei și de ce Olaf Scholz nu este un cârnat


"Șarja cavaleriei ușoare" ("Charge of the Light Brigade"), tablou de Richard Caton Woodville (1897) comemorând un episod din Războiul Crimeei (1853-1856).

În Franța, La République en Marche (LREM), partidul lui Emmanuel Macron, şi-a schimbat ieri numele în „Renaissance” – „Renașterea” – în perspectiva alegerilor legislative din luna iunie.

The Daily Telegraph ironizează spunând că Macron a devenit acum "a Renaissance man". Proaspăt reales președinte pentru un mandat de cinci ani, Macron trebuie, așa cum o constată, tot la Londra, The Guardian, să se redefinească ideologic, astfel încât gruparea sa politică, cu contururi ideologice vagi, care ocupă oricum centrul eșichierului politic, să poată înfrunta noua alianță de partide de stânga condusă de extremistul și ireductibilul Jean-Luc Mélenchon, precum și dreapta extremă a lui Marine Le Pen.

Cum o remarcă și site-ul Euractiv, partidele istorice franceze tradiționale, laminate de mișcările extremiste, se regăsesc în plină confuzie, un exemplu fiind de pildă Partidul Socialist, înghițit practic de gruparea radicală a lui Mélenchon, alături de comuniști și ecologiști, respectivul Mélenchon sperând acum ca Macron să-l numească prim-ministru. La Bruxelles, platforma americană Politico, specializată în afacerile europene, analizează în detaliu șansele ca ultra-stângistul și euroscepticul Mélenchon să devină șeful guvernului francez.

Pe acest fundal, Le Monde analizează acel paradox pentru străini care este pesimismul profund al francezilor, a căror țară o duce în realitate mult mai bine, din toate punctele de vedere, decât ar dori ei să admită. Sinistroza ce afectează Franța îi nedumerește pe mulți corespondenți de presă anglo-saxoni, care au o viziune mai puțin critică asupra Franței decât francezii înșiși, a căror obsesie déclinistă se explică cel mai bine din perspectivă istorică.

Economia, rata șomajului, gestionarea pandemiei — toți indicatorii sunt pe verde în Franța, însă francezii rămân nemulțumiți. Această morocănoșnie permanentă a unei populații etern cârtitoare e ceea ce a fost numit «paradoxul francez». Le Monde face să urce asta la «traumatismul celui de-al Doilea Război Mondial», dar marele cotidian francez îl citează și pe istoricul român Lucian Boia, care vede rădăcinile mai vechi ale acestui fatalism hexagonal în declinul demografic al Franței rurale din secolul al XIX-lea. „Teroarea declinului este adânc înfiptă în Franța”, completează și Jean Pisani-Ferry. “Asta vine de la declinul demografic, apoi de la revoluția industrială, care marchează ascensiunea la putere a Angliei și mai ales a Germaniei, ceea ce va deveni o obsesie franceză pe tot parcursul secolului al XIX-lea și până azi.»

Strănepotul lui Tolstoi și amintirea războiului Crimeei

Obsesii cu trecutul are însă și Rusia. Întregul discurs al lui Putin despre măreția țaristă sau sovietică o arată. La Londra, The Daily Telegraph scrie astfel, cu ușor amuzament, că deputatul rus Piotr Tolstoi (Пётр Олегович Толстой), care este un stră-strănepot al marelui scriitor Lev Tolstoi, s-a lăudat în Duma de stat de la Moscova că strămoșul său a hăcuit englezi și francezi în războiul din Crimeea (1853-1856), el insistând că Rusia nu se va opri în actualul război din Ucraina până nu va atinge granița Poloniei.

Războiul din Crimeea, în sec. XIX, a devenit o constantă și o referință permanentă în discursul ideologic al Kremlinului și, deși acel război al puterilor occidentale aliate cu Imperiul Otoman împotriva Rusiei s-a încheiat cu înfrângerea acesteia, amintirea unor fapte eroice ale rușilor a intrat în mitologia națională, precum celebra (și dezastruoasa pentru britanici) “șarjă a cavaleriei ușoare” (engl. Charge of the light brigade, în rusă: Атака лёгкой бригады), lângă Sevastopol, care s-a încheiat cu nimicirea cavaleriei britanice de către artileria rusă (cf. foto).

Angoasă palpabilă în Moldova

După recentele atacuri și misterioasele atentate din Transnistria, reportajele în Moldova au devenit o constantă pentru o parte a presei occidentale și asta face și Le Monde în numărul de astăzi, scriind despre «Spectrul războiului în Chișinău»:

«Angoasa este palpabilă în Chișinău, capitala acestei țărișoare de mai puțin de trei milioane de locuitori, mocnind sub o presiune din ce în ce mai mare din partea Rusiei și a aliaților săi locali.»

Le Monde descrie această “angoasă”: «Zvonurile saturează rețelele de socializare: ambasadele occidentale și-au evacuat personalul; autoritățile moldovenești ar urma să delege unor „forțe străine” protecția granițelor țării - asta fiind o prezentare trunchiată a acordului la care s-a ajuns, în luna martie, cu agenția europeană Frontex pentru gestionarea afluxului de refugiați; se mai spune că familiile soldaților ruși părăsesc Transnistria, anticipând izbucnirea luptelor... Fiecare zi vine cu încărcătura ei de zvonuri nefaste. O atmosferă foarte inflamabilă a cuprins această fostă republică sovietică, în care limba oficială este româna, dar în care peste 30% din populație vorbește rusă.»

Pe acest fundal, socialiștii din Parlamentul European (gruparea S&D) au cerut ieri instituțiilor UE să-și sporească ajutorul destinat Moldovei, pentru a-i permite să facă față afluxului de refugiați. (Despre felul în care Moldova caută să se țină departe de războiul din Ucraina mai scrie și săptămânalul britanic The Economist, în numărul său apărut astăzi, în care oferă și un interviu cu Maia Sandu.)

De semnalat, pentru a rămâne la consecințele războiului din Ucraina, și impresionanta anchetă dusă de reporterii agenției Reuters în orășelul Bucea pentru a identifica o parte din militarii ruși care au comis cumplitul masacru de acolo.

Germania și metaforele Wurst

Volodimir Zelenski i-a invitat în cele din urmă la Kiev pe cancelarul german Olaf Scholz și pe președintele Frank-Walter Steinmeier, după săptămâni de tensiuni între cele două țări, cum o amintește Politico. Presa germană analizează azi examenul de conștiință prin care trec atât societatea cât și clasa politică în legătură cu ezitările Germaniei privind ajutorul militar acordat Ucrainei, dar și în legătură cu gazul rusesc.

Asta — mai ales după ce ambasadorul ucrainean la Berlin, Andrij Melnyk, l-a calificat pe cancelarul Scholz de supărăcios “rău perdant” (beleidigte Leberwurst), cum o menționează săptămânalul Stern, expresie care trimite literalmente în germană la un cârnat de ficat ofensat, un lebărvurșt iritat, deloc în apele lui.

Die Welt îl apără însă pe cancelar, comentând cu seriozitate că “Olaf Scholz nu e deloc un cârnat” („Olaf Scholz ist keine Wurst“), ci este premierul Germaniei.

Asta a generat multe exerciții de traducere prin presa din diferitele țări și culturi: «cârnat vexat» ("saucisse vexée”) a fost varianta aleasă de France 24. Sau: “offended liverwurst” a găsit Washington Post. “Sulky liver sausage" pentru Daily Mail, la Londra. “Salchicha ofendida” e varianta spaniolă în El Pais. "Salame offeso" pentru La Repubblica, la Roma.

“Cârnat obidit”, în sfârșit ("обиден вурст") pentru Trud, în Bulgaria. Până la urmă, însă, Olaf Scholz pare a fi fost cel care, ridicând indiferent din umeri, a zis ceva precum: Es ist mir wurst.

Presa rusă nu scrie însă despre asta, nici măcar cea oficială, probabil pentru a evita ca, pe fundalul de sancțiuni și embargo impus mezelurilor europene și germane, asta să le amintească rușilor de o epocă nu prea îndepărtată a abundenței culinare.

Sau, cum spune o expresie populară: Es hat alles ein Ende, nur die Wurst hat zwei.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG