Olga Stamati: Născută la 27 martie 1983 în Chișinău. A făcut studii la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Filologie, specialitatea „Limba și literatura română, Limba și literatura rusă”. Masterat la Facultatea Științe ale Comunicării, specialitatea „Talk-show-uri și filme documentare”. Școala de Fotografie „Roman Rybaleov”. specialitatea Videografie. Este producătoare, regizoare TV.
Luni
Lumea încă doarme, nu mă prinde somnul… Demult nu am scris… E ora 4.45, gânduri, rânduri, scriu și șterg, iar scriu ș-apoi iar fac delete. 9 mai, iar la vecini război. Rude în Ucraina, dar și în Rusia. Toate s-au împletit până la lacrimi. Mă gândesc cum să găsesc acele cuvintele potrivite. Nu, nu convenabile, ci înțelese și acceptate așa cum sunt, așa cum simt, fără ca cineva să îndrăznească să-mi denatureze mesajul. Pentru prima data aș vrea să pun țara pe roate și s-o duc departe-departe, unde nimeni nu va juca ping-pong cu ea. E zi de Pace sau e doar un paravan al Păcii?! Nu știu de ce mă întreb dacă între această Pace și Libertate putem astăzi pune semnul egalității, ori trebuie să alegem între Pace sau Libertate. Astăzi aceste două cuvinte poartă un preț. O fi un test al timpului, logic, căci demnitatea e grea și nu e pentru toți! Încet răsare soarele. Aprind candela. Copiii încă dorm.
Am scris demult într-o postare că cea mai mare „leziune” a omenirii este războiul. Astăzi putem zice că numărul de victime în perioada 1 sept. 1939 – 2 sept. 1945 depășește cu siguranță cifrele tuturor epidemiilor prin care a trecut umanitatea. A nu știu câta oară constat că e trist și dezolant faptul că cei care și-au pierdut viața sau cei a căror viață a fost distrusă în urma războiului sunt pur și simplu uitați de către unii pentru care prevalează careva dorințe de putere, declanșând prin diverse acțiuni conflicte între generații. Unde dai și unde crapă! Trăim o maladie socială a instigării la ură, a dezbinării, a intrigii, a negării unor evenimente istorice, a condiționării, a manipulării și dezinformării. Parcă ar lupta 2 epoci , între ieri și astăzi, între recunoaștere și acceptare. Și totul se năruie ca acel castel de nisip de pe malul Mării Negre, pe care-l făceam în copilărie. Bunicul avea o vorbă: „Din orice perioadă luați lucruri bune!”. La noi unii sunt experți în a metamorfoza doar cuvinte frumoase, atît. Spaimă îmi e pentru ziua de mâine. Unde sunt modele societății care pentru asimilarea unor valori moderne vor avea puterea să creeze politici de conștiință și vor consolida toți cetățenii RM de e român, moldovean, rus, ucrainean, găgăuz, evreu sau bulgar etc. E posibil oare, aceeași umbrelă pentru toți? Va încolți sănătos această societate? Care vor fi roadele următoarelor generații? Cred că sunt prea pacifistă…
S-a trezit Ionela, zice că are de realizat un proiect și o așteaptă colegii. A început forfota prin casă. Am pus în ceainic romaniță, floare de tei și melisă. Mă întorc cu gândul la ziua de 9 mai. Dacă nu ignorăm drepturile omului atunci fiecare cetățean are opțiunea și este în drept să aleagă ce sărbătorește astăzi, cum și unde. Pentru a răspândi o mai mare conștientizare a idealurilor de Pace, trebuie să avem drepturi egale și să respectăm opțiunile fiecăruia, fără a încălca legile acestui stat independent și neutru. Suntem liberi să sărbătorim evident Ziua Europei; liberi să ne aducem aminte de veteranii de război la care mergeam cu brațe de liliac, ei tot au trăit dramele epocii ; liberi pentru a sărbători Victoria bunicilor și străbunicilor. Adevărat, dar în contextul evenimentelor care se produc în țara vecină, putem face acest lucru modest și în tăcere, căci cei cu conștiința împăcată oricând își vor aduce aminte de acești eroi.
Acum am înțeles de ce atunci când privea bunelul artificiile îi curgeau lacrimile, nu zicea nimic, căuta să mă ridice undeva mai sus și în șoaptă zicea: „Să vă păzească Dumnezeu de vreun război!!”, iar eu îl întrebam, de ce plângi? Doar e Victorie? Era o altă victorie… Victoria asumării unei responsabilități...
Astăzi urmărim un război geopolitic, economic, social și unul extrem de puternic, și anume cel mediatic, de-ți vine uneori să renunți la tot, încerci să te stăpânești ca să nu te transformi într-un cadavru viu și iar continui să mergi.
Vreau să trăiesc într-un stat cu adevărat neutru și independent; să nu-mi fie frică să zic că pînă a merge la școală am vorbit doar în limba rusă, eu nu știam o iotă din limba de stat, la școală am mers și am însușit cu drag limba română . Am avut parte de cei mai buni profesori și de română și de rusă, oameni de excepție!
Vreau să fiu liberă să mă plimb pe malurile Mării Negre și să le povestesc copiilor ce năzbâtii făceam, vreau să fiu liberă să merg în orice țară de pe fiecare continent pentru a descoperi împreună miracolele lumii.
Plec la servici. Sper că cetățenii vor demonstra cumpătul și toleranța, iar eu voi avea parte de breaking news-uri cît mai pozitive. Oameni să rămânem, indiferent de situație, indiferent de etnie, indiferent de coloratura și apartenența politică!
Pace și libertate, vă doresc!
Marți
Alexandra a pus ceainicul. Responsabilă. Oare când a crescut?
Tata a aterizat în baie. Ionela stă pe gânduri, alege bluza… Mimi toarce la mine în brațe. Toată lumea e grăbită să nu întârzie. Astăzi sunt la lucru de la 10.30, am tot timpul... Citesc primele știri. Lumea asta prea tensionată... Oare de unde atâta ură? În antreu ghiozdanele și un proiect sunt gata de ieșire.
- Succese! Vă iubesc!
- Și noi te iubim!
Închid ușa. Mă gândesc la proiectul Ionelei. O altă generație! Au făcut un geamantan dintr-o coală de hîrtie în care au pus locații din Franța și mesaje de Ziua Europei. Frumos! M-am gândit oare ce ar pune în acest geamantan cei din generația mea sau eu personal... Cu ce aș umple geamantanul? Gândurile s-au oprit. Îmi beau ceaiul care demult s-a răcit.
9.00. Cred că aș pune o carte de-a lui Gr. Vieru sau I. Druță; un flash cu muzica lui Gh. Zamfir sau E. Doga; o carte de istorie cu imaginea lui Ștefan cel Mare intitulată „Consolidați Țara!”; o biblie; portrete ale unor oameni notorii, dar și a unui om simplu care prin lucruri mărețe face și el parte din casta de care ne putem mândri; aș lua cu mine un mărțișor și păpușa - simbol a țării, pe Guguță; aș vorbi despre etniile care trăiesc în țara mea și tradițiile lor. Chiar dacă suntem diferiți, totuși formăm aceeași Țară - Republica Moldova!
Aproape de ora 14.00, fug să-mi iau fetele de la liceu. Știu ca sunt mari, pot ajunge și singure acasă, dar primesc plăcere atunci când aud zgomot în mașină.
- Mama, am luat un 9 la română! Tu știi, i-am ajutat și pe câțiva colegi!
- Astăzi nu am avut trupa!!!
- Ei, lasă că recuperăm!!!
Aceste zgomote bucură cel mai mult!!!. Mă întorc la serviciu.
Ora 22.00. Urc în mașină. Dreapta. Stânga. Puține mașini pe traseu. Orașul mi se pare liniștit, una cîte una luminile ferestrelor pe unde se sting, pe unde se aprind. Se aprinde galben. Straniu, dar încep a fredona „Okno”, text M. Tsvetaeva, compozitor M. Tariverdiev: „Вот опять окно,/Где опять не спят./Может — пьют вино,/Может — так сидят./Или просто — рук/Не разнимут двое./В каждом доме, друг,/Есть окно такое.” E verde, continui să merg.
Copii la televizor, așteaptă Eurovisionul; tata supărat la calculator, lucrează. Totul va fi bine!
Prin greutăți spre stele!
Miercuri
Ceaiul de dimineață și prima știre: „Republica Moldova s-a calificat în finala Eurovision”. Zdobii bravo!!!!!
- Noi am plecat, să ai o zi bună!!!!
I-am prins în prag. După un duș, mi-adun forțele. Bunica mea zice că după baie parcă te naști a doua oară. Un apel.
- Marina? o voce de femeie se aude în receptor.
- Ați greșit numărul, doamnă.
La balcon se aude iar pasărea de aseară. Îi ziceam soțului atît de frumos cîntă de parcă și-a pierdut pădurea, aterizând printre blocuri străine. S-a rătăcit probabil ca și unii oameni... O să zică cineva că perioada e așa, mai tensionată, mai dură pe alocuri, dar trebuie să mergem mai departe. E ca mersul pe bicicletă, dacă îl asimilezi nu-l mai uiți. Adevărat. Și dacă s-a stricat o roată, ce faci? O schimbi și îți continui traseul!
După masă. Imprimare. Paradox sau coincidență, aseară mă gândeam la democrația atipică, iar în cadrul acestei emisiuni se vorbește despre o democrația sub asediu, despre unitate, solidaritate, despre perioadele marilor lideri de pe continent. Ascult. Îmi vine un mesaj: „mama, eu tot am ajuns acasă”.
E ora târzie. Ziua a trecut liniștit. Uneori sperie prea multă liniște, dar cred că și de acest lucru tot e nevoie. Îmi continui munca. Invitatul ne vorbește despre societatea divizată 50 la 50. Mă întreb, de ce? Simplu, multe guverne la baza cărora a stat vectorul proeuropean au compromis, și acest lucru a influențat cumva. Invitații din platou parcă mi-au continuat gândul și comentăm paralel, ei în voce, eu în tihnă.
Oare unde sunt acei care vor crea punți și nu garduri?!
Cea mai mare bucurie e atunci când ajungi acasă , unde te așteaptă ai tăi...
Joi
- Mamă, tu știi, am avut o conferință online cu cei din România, eu am participat.
- Mândră de tine!
Am zis eu, că ei sunt cu totul diferiți de noi. Noi pe timpuri desenam butoanele la tablă și învățăm că ăsta e butonul ENTER. Și repetam și noi ca „papagalii”, dar ce să faci cu acest buton, cu ce se mănîncă, habar nu aveam. Analizam și eu cu capul meu de copil că ar fi ceva de „intrare” de la franțuzescul „entrer”. La calculator am stat pentru prima dată pe cînd eram anul 3 sau 4. În biblioteca centrală de la USM au adus calculatoare și ne înțelegeam între noi care și cînd vine... Timpuri...
Imprimările merg una după alta, toți lucrează ca albinuțele. A mai venit o știre, o atașez în speranța că e una pozitivă. Uneori am impresia că avem nevoie de o ploaie. Ploaie ce spală treptele vieții de răutate... Toți suntem epuizați, așteptăm parcă ceva, dar nimeni nu știe ce va mai urma, cum va fi ? Acest lucru adie în pauze, cînd toată lumea tace. Obosiți.
Astăzi am avut noroc. Sunt acasă mai devreme.
-Mamă, am luat un 10 și un 9 la engleză, si 10 la franceza.
- Bravo! Tu mereu în semestru doi te trezești.
- Promit că la anul și semestru unu va fi mai bine.
Tata se implică.
- Promit că dacă nu iei cu asalt semestru unu la anu, atunci nu mai ai vacanță din anul ăsta.
Toată lumea râde, tata continuă cu un banc.
- Un tată evreu, de profesie designer. Stînd la o discuție cu fiul său îi zice: „dragul meu, ți-am dat un liceu bun, te-am susținut ca să poți merge la Cambridge, acum, te rog, alege, ce vei face pe viitor? Vei coase pentru femei sau bărbați?”.
Pauză minusculă. Apoi un râset al Alexandrei în hohote. Înseamnă că a ajuns mesajul.
Ionela citește atâta presă cât eu nu reușesc, despre micile vedete, despre cine a fost la Măruță, despre diverse evenimente etc. Așa e vârsta. O întreb:
- Tu ce urmăresti pe TV?
- Filme. Despre adolescenți.
- Bine, dar la posturile tv din RM?
Zâmbește șmecher, dar spune sincer.
- Nimic.
Trist, dar adevărat, pentru vârsta ei în grilă nu prea ai ce alege.
- Îți sugerez să urmărești „Erudit Cafe”, e o emisiune din care poți învăța ceva sau urmărește Discovery, acolo sunt emisiuni despre lumea animală, plante, ecosistem.
Le-am povestit noi ce urmăream la vârsta lor și cum ne educam în pas cu tv-ul. Eram curioși să aflăm ceva nou, căci televiziunea era colacul salvator. Ei astăzi au mai mari opțiuni, cunoscând două limbi străine pot naviga pe internet și urmări ceea ce nu mai găsești pe posturile noastre, e nevoie doar de direcție. Corectă sau nu, doar viața va arăta. Noi, părinții, ca niște busole le dăm doar coordonatele, ei sunt în drept să aleagă. E 00.00. Când comunicarea alimentează sufletește, uneori uităm și de cină. Astăzi s-a întâmplat și asta. Mici miracole care te fac să te simți fericit!
Vineri
Am încurcat zilele. Credeam că e sâmbăta. E încă vineri. Ochii mi se îndreaptă la valiză. Vacanță sau o escapadă sufletească... Toate își au rostul. Pe de altă parte, mă gândesc la cele două proiecte, acestea mi-ar da celule noi, dar parcă nu găsesc oamenii cu aceeași vibrație. Timpul se scurge la timpul prezent. Mâine nu există! O altă șansă e Astăzi! Regăsește-te sau găsește-o pe cealaltă care îți va arăta drumul...
14.00. Merg la servici. Includ radioul. Scumpiri. Mi-am adus aminte de un citat: „Am fost prin piață și abia acum am înțeles de ce Creangă mergea la furat de cireșe”.
Colegii de la radio muncesc. Emisia lor e ca un patinaj artistic la microfon. Haioși, pozitivi și dinamici. În regie liniște, toți își așteaptă ordonat desfășuratoarele. 10 min până la emisia în direct.
Viața este un mister. Nu pierde timpul încercând să o înțelegi și ăsta e paradoxul.
19.47. Miros de ploaie. Merg atent, dar repede, să nu mă prindă șuvoiul. În curte cățelușa mă întâmpină. Copii au numit-o Angela. Îi las niște salam... În casă liniște, copii sunt cu prietenii. Plouă. Plouă de parcă viața ne e udă!
După ploaie va fi altfel, va răsări din nou soarele, iar natura va prinde un alt contur. După orice schimbare nimic nu rămâne la fel!