Analistul politic Igor Boțan crede că vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Chișinău pe 15 iunie poate avea ca scop „îndulcirea pilulei” înaintea unei posibile decizii negative în privința cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar pilula va fi acceptată de Chișinău, „subminând și pozițiile Ucrainei”.
Liderii europeni urmează să decidă la reuniunea Consiliului European din 23-24 iunie dacă acordă R. Moldova, Ucrainei și Georgiei statut de țări candidate, după ce Comisia Europeană își va da avizul, pe 17 iunie, în privința cererilor de aderare ale celor trei țări la UE.
„Părerea mea este că decizia Comisiei Europene va fi mai degrabă pozitivă, însă, în privința Consiliului European, știm că există țări care manifestă un scepticism pronunțat”, spune Boțan, director al Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT), într-un interviu săptămânal la Europa Liberă. Interviul integral, în care sunt rememorate principalele etape din relația R. Moldova cu UE, poate fi ascultat aici:
Ucraina a depus cererea la scurt timp după invadarea sa de către forțele ruse pe 24 februarie, iar R. Moldova și Georgia i-au urmat exemplul. Timp de trei luni, cele trei guverne au pregătit răspunsuri la sute de întrebări primite de la Comisia Europeană pentru a determina dacă cele trei țări sunt pregătite să primească statut de candidate.
Dar președintele francez, Emmanuel Macron, a cărui țară deține președinția rotativă a UE, a declarat între timp că va fi nevoie de „câteva decenii” ca Ucraina să se poată pregăti de aderare, așa încât a propus o „comunitate politică” a țărilor UE cu Ucraina, R. Moldova și Georgia, propunere respinsă de Kiev.
„Ne-am convins cu toții că Ucraina nu vrea niciun fel de măsuri paliative, vrea să devină candidată la integrarea în UE și diplomația ucraineană a luptat în aceste 2-3 luni de zile pentru o astfel de soluție. R. Moldova s-a lăsat convinsă, a fost mai ușor de modelat de către europeni”, spune Igor Boțan.
În timp ce Ucraina a respins propunerea franceză în care vede o tentativă de a înlocui aderarea, R. Moldova a salutat-o după ce președinta Maia Sandu a primit asigurări de la Macron că nu înlocuiește un parcurs clasic către aderarea la UE, ci este complementară.
„Mă tem că scopul vizitei lui Macron la Chișinău este să insiste pe măsurile paliative și mă tem că autoritățile moldovene ar putea să accepte o astfel de soluție, lucru care ar submina și pozițiile Ucrainei”, mai spune analistul ADEPT, Igor Boțan, în interviul săptămânal cu Europa Liberă.