Peste 29 de mii de like-uri și mii de comentarii a adunat peste noapte pe Facebook anunțul Maiei Sandu din seara de 23 iunie că Republica Moldova a
primit statut de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Liderul opoziției, Igor Dodon, a ignorat pe moment decizia liderilor UE.
Maia Sandu a scris pe rețele că R. Moldova este recunoscătoare liderilor UE și hotărâtă să facă reformele necesare. „Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort - și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a scris șefa statului.
În primele ore de la anunțarea deciziei țărilor UE, cetățenii moldoveni și-au distribuit felicitări pe rețelele de socializare.
Vestea s-a răspândit rapid în grupurile moldovenilor din diaspora. „Zi istorică” și „Felicitări, Moldova!” au fost principalele comentarii.
Analistul Dionis Cenușă a scris pe contul său de Facebook că Republica Moldova a devenit țară cu statut de candidată la UE datorită rezistenței Ucrainei în fața invaziei rusești, dar și a conducerii țării în frunte cu președinta Sandu. Urmează însă „un drum lung al reformelor reale, nu imitate și superficiale”, subliniază analistul.
„După 20 de ani de aspirații, am devenit candidați la aderarea la UE și vom deveni membri ai UE în următorii ani”, se arată convins, într-o postare pe Facebook, fostul primar al Chișinăului Dorin Chirtoacă.
N-au publicat nimic despre decizia Consiliului European fostul președinte Igor Dodon, sau actualul primar al capitalei, Ion Ceban, ambii opozanți ai guvernării pro-europene de la Chișinău. Nici pe paginile Partidului Socialiștilor, formațiune politică pro-rusă, nu s-a postat vreun comunicat.
Nici guvernatoarea autonomiei găgăuze, Irina Vlah, nu a comentat imediat știrea de la Bruxelles.