Războiul rus împotriva Ucrainei și întreaga mitologie imperială rusească pe care și-o asumă Vladimir Putin atunci când se compară cu Petru cel Mare, toate acestea amintesc ce sugerase odată cineva că pentru ruși, mitologia cuceririi Caucazului și a Crimeei este echivalentul mitologiei cuceririi „Vestului Sălbatic” de către americani.
Americanii au apași și mohicani, rușii au tătari și ceceni; și la americani și la ruși s-a cântat eroismul celor care s-au războit cu localnicii și le-au luat pământurile; și la americani și la ruși s-a creat o întreagă literatură colonială, care la rândul ei a produs o mitologie de gradul doi. Americanii au în literatură Ultimul Mohican (J.F. Cooper) - rușii Hagi Murat (Tolstoi); americanii au Cântarea lui Haiawatha (Longfellow) - rușii: Prizonierul din Caucaz (Pușkin).
Doar britanicii in India au mai creat o asemenea mitologie populară și literară, de la Kipling până la Salman Rushdie.
Cel care a lansat pentru ruși mitologia Caucazului și a Crimeei a fost Pușkin. Caucazul mai fusese sporadic în literatură și până la el, însă Pușkin a reușit să producă și un feed-back cultural: unele din versurile lui sunt recitate și astăzi chiar de către localnicii caucazieni, precum violenta admonestare administrată de un tată cecen fiului său în poemul Tazit :
Dispari de-aici - tu nu-mi ești fiu,
Nu ești cecen - tu ești o babă,
Un laș, un rob, sau un armean.
Ты трус, ты раб, ты армянин!
Cu toată dușmănia pentru ruși, toți cecenii recită și azi aceste versuri cu satisfacție… Armenii, insă, mai puțin.
Rușii au echivalentul perfect al literaturii coloniale occidentale. Acela este: literatura despre cucerirea Caucazului.
Rușii, ca și americanii (SUA și canadienii) sunt la origine popoare coloniale. Ei s-au lovit însă în Caucaz de ceea ce o jurnalistă și o politoloagă americană, Suzanne Goldenberg, a numit: "mândria națiilor mici".
Acele popoare mici despre care scria ea sunt cele ale Caucazului, cecenii în primul rând. Ideologia colonială a făcut parte întotdeauna din structura psihologică colectivă a națiunii ruse. Faptul că pentru ruși, mitologia cuceririi Caucazului și a Crimeei este echivalentul mitologiei cuceririi „Vestului Sălbatic” de către americani, atât în literatură, cât și în conștiința colectivă explică de ce, în timpul războiului civil sovietic, mare parte din caucazieni s-au declarat de partea Armatei Roșii, a comuniștilor bolșevici care le promiteau egalitate și păstrarea vechilor tradiții tribale, mai degrabă decât în favoarea albilor și a ideologiei lor care prona supremația nobiliară, rasială, a rușilor asupra caucazienilor de nord.
Așa încât, literatura aceea colonială a rușilor, prezentă în toate manualele școlare, e la fel de ambiguă și reprobabilă astăzi ca și întreaga literatură britanică a lui Kipling. În limba de origine nu este o problemă, căci se pune accentul pe caracterul literar al scriiturii... în traducere, însă, riscul e va rămâne doar mesajul colonial.
De aceea, din această perspectivă colonială, poate avea o mare relevanță faptul că ucrainenii, de pildă, pot juca cu unele episoade mai puțin glorioase ale marii literaturi ruse. De pildă, presa ucraineană preia mult a acest poem de tinerețe al lui Lermontov: «Uhlanșa» (Уланша), “Fata uhlanilor” (adică fata violată de uhlani: "uhlanșa").
Niciodată tradus în română, evitat pudic și în alte limbi, poemul lui Lermontov — un imn adus frăției violatorilor ruși și marelui Imperiu care își aruncă sămânța civilizatoare, se încheie cu scena unde femeia violată de ofițeri (uhlanii ruși, пестрый эскадрон, «escadronul bălțat», cum scrie cu admirație tinerească Lermontov, iar ea e, în batjocură: uhlanșa) iese din baracă (амбар, același cuvânt turcesc care e hambar în română) și deodată vedem târându-se acolo Taniușa, o cârpă umană despre care poetul spune, în versuri meșteșugite, că își va aminti pe vecie de mărețul nume al uhlanilor (Уланши громкое названье!):
«Se duc și văd: din coșmelie
Iese-o femeie palidă.
Pe ea — Doamne, ce murdărie
Și malahie râncedă.
Ochii-nfundați sunt stinși de moarte,
Plăgi purpurii pe piept și chip,
Bucile jos, frica-n priviri.»
Идут и видят... из амбара
Выходит женщина: бледна,
Гадка, скверна, как божья кара
Истощена, изъебена;
Глаза померкнувшие впали,
В багровых пятнах лик и грудь,
Обвисла жопа страх взглянуть!
