Summitul NATO de la Madrid, care a dus la redefinirea noii strategii a Alianței, a readus in atenție și chestiunea securității Europei. Războiul din Ucraina a stimulat în același timp auto-chestionarea Europei în materie de securitate, arătând încă o dată, contrar celor anticipate, că Europa nu se poate baza numai pe NATO.
Pentru prima dată în istorie, UE a luat decizia de a produce și a cumpăra în comun armament destinat Ucrainei. Suma alocată este de aproape o jumătate de miliard de euro, plătită proporțional de cele 27 de state membre. Inițiativa e similară cu cea care a constat în achiziționarea în comun a mari cantități de vaccinuri în timpul pandemiei.
Detaliile fabricării și achizițiilor armamentului și munițiilor destinate Ucrainei nu sunt făcute publice, nu se poate ști astfel cu certitudine -- sau cel puțin nu va exista o confirmare oficială -- care sunt fabricile alese pentru aceasta și în ce țări, în schimb inițiativa marchează o turnură în politica comună europeană: ea merge în continuarea planurilor, expuse anul trecut, pe 15 septembrie, în fața Parlamentului European de către șefa Comisiei UE, Ursula von der Leyen, în care ea schița proiectul unei viitoare armate europene (în Germania, de altfel, Ursula von der Leyen a deținut printre altele portofoliul apărării).
Principala lecție pe care au tras-o atât NATO cât și UE din fiasco-ul afgan de anul trecut și din războiul în Ucraina anul acesta a fost aceea că nu se mai poate conta întotdeauna și sistematic pe America (după ce Trump voia deja să retragă trupele americane de pe vechiul continent, în special din Germania) și că este de acum înainte nevoie de o autentică armată europeană.
Sau cel puțin, într-un prim timp, de o „forță de reacție rapidă” (rapid reaction force) de câteva mii de oameni și un cartier general care e pe cale de a fi stabilit la Bruxelles, unde se află de altfel și sediul NATO.
Cooperarea militară franco-germană independentă de NATO este veche, ea a început prin inițiativa lui Francois Mitterrand și Helmut Kohl de a crea un corp de armată, o brigadă franco-germană, care de-a lungul anilor s-a transformat în așa-numitul
.
Proiectul a fost blocat politic, de-a lungul anilor, mai ales în urma opoziției NATO, mai precis a Washingtonului și Londrei, care se temeau că o structură militară a Uniunii Europene ar duce la slăbirea Alianței Nord Atlantice - NATO. Proiectul a fost relansat în 2017, după Brexit și victoria lui Macron in Franța.
Îngropat de foarte mulți ani, proiectul unei armate europene se lovise sistematic la vremea lui de ostilitatea Statelor Unite, care vedeau în el un risc pentru soliditatea și coeziunea NATO.
Desigur, NATO va rămâne principalul stâlp al securității europene, --21 din cele 27 de țări din UE sunt și membre în NATO, iar odată cu primirea Suediei și Finlandei ele vor fi 23-- însă pentru prima oară a fost depășită ideea că cele două structuri și-ar putea dăuna una alteia. Dimpotrivă, ele ar fi complementare și s-ar întări reciproc. La urma urmei, pentru a da un alt exemplu, existența Europolului, poliția europeană, nu a făcut niciodată să fie pusă la îndoială utilitatea Interpolului.
