Românii au multe mituri lingvistice enervante, unele greu de stârpit. De pildă, acela că vulgarul „mișto”, intrat în limbă din țigănește, odată cu „nasol”, „nașpa”, „gagiu” și „gagică” și altele asemenea, că „mișto” așadar provine cumva din germană, dintr-o neatestată expresie nemţească mit Stock, pentru că, zic ei, pe la începutul secolului XX s-ar fi zis prin Bucureşti despre domnii eleganţi că sunt „cu baston“ = mit Stock!...
Legenda e nu doar absurdă, dar la fel de neglorioasă ca și originea autentică, adică cea ţigănească. Nimic mai fals acolo. Ca şi cum ar fi mai nobil ca un cuvânt să fie împrumutat din nemțește, nu din ţigăneşte.
Apoi, dacă într-adevăr venea din germană și era o chintesenţă a eleganței să umbli cu baston, cei care susțin asta nu se gândesc că ar trebui să găsim mişto prin toţi clasicii literaturii române. Da, ar trebui să întâlnim mișto la Caragiale cu cel puțin aceeași frecvență cu care întâlnim monșer. Urechea pentru vorbe și ironia lui Caragiale, sau ale lui Arghezi, n-ar fi putut să nu înregistreze o asemenea fandoseală.
La fel, ar trebui să-l întâlnim pe mișto la fiul lui Caragiale, Mateiu, cu atât mai mult cu cât toți acei dandies din Craii de Curtea Veche chiar umblau cu baston ‒ pentru bătut servitorii, sau decapitat bălăriile din mers.
Măcar de-ar fi o autentică expresie germană, însă o simplă căutare pe Internet sau în dicționare a ipoteticei expresii mit Stock arată că ea nu există, nu e nemţească, nu sună natural în germană, n-a existat niciodată și nici nu putea exista, pentru că mişto e pur și simplu un împrumut postbelic din graiurile țiganilor; derivă din sanscrită şi are veri şi echivalenţi identici în toate limbile din Pakistan.
E folosit de gitans în Franța, nu doar de cei ajunși acolo după 1989, sau după intrarea României în UE, ci și de cei francezi, dintre cei care vorbesc dialectul kalderash. Georges Calvet, în al său Dictionnaire tsigane–français (1993), oferă multe exemple cu mișto folosit atât ca adjectiv, cât și ca adverb (cf. nai mánghe mištó = nu mi-e bine). Ba chiar vedem în exemplele culese de Calvet în Franța și expresii idiomatice cu mištó trecute identic în română din graiurile romilor de la noi. Așa se folosește, de pildă, mištó ke (heureusement = din fericire, traduce Calvet) în expresii precum: mištó ke areslí = ce bine c-a venit / mișto că a venit.
«J’ai bistro» în Paris
Dar nu numai românii au, desigur, iritante mituri urbane cum e falsa etimologie pretins germană a lui mișto, care prin repetare ajung să capete consistența realității… Francezii au unele la fel de absurde. Iată două, care au de-a face cu rusa, limbă ce lor le pare exotică:
Unul e cel care pretinde că banalul termen bistro ar veni de la rusescul „bîstro”, быстро, repede. Chipurile, cazacii, sau ofițerii țarului ajunși în Paris după înfrângerea lui Napoleon, țipau la chelneri, la restaurant, să le aducă mai repede, быстро, быстро!
Mitul e grotesc, desigur. Celor care îl propagă nu le trece prin cap că răcanii și prostimea militară nu mâncau la restaurant în oraș, ci tărîțe printre cai, în vreme ce ofițerii erau cu toții bilingvi, căci, cum o știm din „Război și pace” al lui Tolstoi, franceza era a doua limbă a claselor superioare ruse. E ca și cum ne-am imagina că ar fi plauzibil ca după ocupația germană în al Doilea Război Mondial bistrourile în Paris să fi ajuns să se numească schnell.
Caran d’Ache: un farsor
Al doilea mit popular nătâng este cu sens invers: cum că rusescul karandaș / карандаш (creion) ar veni de la numele desenatorului și caricaturistului francez din sec. XIX Caran d'Ache (astăzi o marcă de stilouri elvețiene)… Or, în realitate este exact invers, căci desenatorul se născuse în Rusia, iar mutat în Franța el și-a luat un pseudonim comic.
De altfel e și limpede: în rusă karandaș, creion, ca atâția termeni de civilizație (деньги = bani, таможня = vamă etc, etc.) vine din tătară sau turcă: — tătară „kara daș”, turcește: „kara taș” = „piatră neagră”, mina aceea a creionului, karandaș.
(La urma urmei, și tatăl lui Cantemir își luase un nume tătăresc — “kan temir” = “sânge de fier” și pretindea că se trage din hanii de la Krîm/Crimeea)… Ce nu știa viitorul domn și cărturar când se fălea cu asta este că prestigiul Hoardei, în fostul imperiu tătar, a fost atât de mare, încât și azi unul din cele mai frecvente nume de familie în Cecenia este… Kantemir sau Kantemirov.)
«Madama Butterfly» și o fluturare
Pentru a încheia, să dăm însă și câteva asemenea mituri urbane iritante în engleză:
De exemplu, cel care constă în a considera și a crede că banalul butterfly (fluture) vine de fapt dintr-o expresie flutter by (a zbura pe alături, sau împrejur) modificată sonor prin metateză, prin inversarea silabelor.
Acest mit urban pare convingător pentru că aduce o explicație simplă și evită o explicație pentru aparentul nonsens al numelui, căci cum se poate explica «musca de unt», care e sensul real al lui butterfly.
Și totuși, chiar dacă nu putem avea o explicație a numelui, el a fost de la început «musca de unt», chiar in engleză medievală: buttorfleoge. Nu e nevoie să inventăm legende cum că oamenii s-ar fi temut că fluturii fură untul. Poate deja atunci numele era o etimologie populară.
Sau să luăm, tot în engleză de azi, termenul spa (stațiune termală și de tratament), pentru care mulți vin cu absurde explicații anagramate, ca și cum SPA ar fi sigla, acronimul, numele format din inițialele unei expresii.
În realitate, englezescul substantiv comun spa (= stațiune, sau hotel de tratament termal) vine de la numele localității belgiene Spa din munțișorii Ardeni, pe lângă Liège, unde se duceau la tratament capetele încoronate și protipendada Europei. She went to the spa = s-a dus la băi.
De aceea, de multe ori e preferabil să opunem un onest „nu știm!”, când se cere originea unui cuvânt sau expresii, decât să inventăm absurde explicații contorsionate. Bezna face uneori mai mult bine decât luminile de bâlci.
