Linkuri accesibilitate

E posibil să se renunțe la un ultim domeniu de colaborare dintre America și Rusia: spațiul cosmic


Stația Spațială Internațională (ISS) fotografiată de la bordul unei nave spațiale Soiuz imediat după desprinderea de ISS, 4 octombrie 2022.
Stația Spațială Internațională (ISS) fotografiată de la bordul unei nave spațiale Soiuz imediat după desprinderea de ISS, 4 octombrie 2022.

Rusia intenționează să se retragă din programul Stației Spațiale Internaționale, după 2024, ceea ce potențial poate însemna încheierea unei arii de cooperare Statele Unite – Rusia în spațiul cosmic.

În anii de criză a acestei relații, pe ansamblu, ca de exemplu atunci când Rusia a anexat Crimea, sau actualul război din Ucraina – cooperarea în cercetarea științifică a spațiului cosmic a fost una dintre puținele zone de comunicare între cele două țări.

E posibil să se renunțe la un ultim domeniu de colaborare dintre America și Rusia - spațiul cosmic
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:03 0:00

Nu este încă clar dacă Stația Spațială Internațională poate rămâne funcțională fără Rusia, după 2024. NASA plănuiește să trimită astronauți către stații spațiale private după ce programul actual va fi terminat, dar acele noi stații ar putea fi finalizate doar la sfârșitul actualului deceniu.

Asta va crea un interval în care aceste activități vor fi probabil întrerupte până la crearea noilor structuri, asta în condițiile în care China face progrese cu propria sa stație orbitală. „Decizia de a părăsi stația internațională după 2024 a fost luată”, i-ar fi spus Yuri Borisov, șeful Roscosmos lui Vladimir Putin, potrivit unei relatări Associated Press. După 2024, Roscosmos intenționează să construiască propria stație spațială.

Această declarație coincide cu una anterioară făcută la Moscova, în ciuda faptului că NASA ar fi dorit continuarea colaborării până la sfârșitul deceniului. Directorul programului de la NASA Robyn Gatens a spus că rușii au fost partneri buni, la fel ca ceilalți și că NASA ar dori să continue relația. Orice partner care dorește să se retragă trebuie să anunțe cu cel puțin un an înainte, iar Gatens a spus că nu s-a primit o astfel de informare oficială, din partea Rusiei, până acum.

Observatorii sunt de părere că dacă Rusia se retrage într-adevăr, asta ar putea rezolva o problemă politică pentru Statele Unite, în condițiile în care raporturile dintre cele două țări sunt ca și inexistente de la invazia rusă în Ucraina.

XS
SM
MD
LG