Scriitorul Ion Hadârcă, prim-vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău și deputat al forului legislativ pan-unional, a avut mandatul de a cere Congresului recunoașterea independenței Republicii Moldova.
Însă solicitarea sa însoțită de textul Declarației de Independență cu cele 277 de semnături ale deputaților din 27 august 1991 și de un apel al președintelui Mircea Snegur către Congresul de la Moscova n-a fost inclusă pe ordinea de zi a Congresului. Era acesta un prim semnal că moldovenii trebuiau să urmeze un alt traiect decât balticii?
Demersul lui Ion Hadârcă a fost respins categoric de aleșii din stânga Nistrului în Congresul de la Moscova. Aceștia, după cum constata compozitorul și deputatul Eugen Doga, continuau să semene în mass media sovietică incitări la ură, „falsificări și amenințări” împotriva Republicii Moldova, mizând pe menținerea vechiului sistem.
Sistemul însă se rostogolea ca bulgărele de zăpadă la vale. Centrul de greutate trecea în mâinile noilor state independente. În aceste condiții, la 13 septembrie, o mare parte a deputaților din partea Republicii Moldova în Congresul Uniunii au decis să se retragă din toate organismele pan-unionale. Unii dintre ei urmau să rămână în structurile centrale de la Moscova doar ca observatori.
