Linkuri accesibilitate

Cum arată gările auto „moderne” și cine se va ocupa de ele în continuare


Autogara din Bălți.

Compania „Gările Auto Moderne”, care urma să renoveze toate stațiile auto din R. Moldova, susține că a reparat 10 din cele peste 30 de filiale. Pe de altă parte, Agenția Proprietății Publice (APP), care a reziliat contractul de parteneriat public-privat și a întors în gestiunea statului autogările, nu știe care este volumul lucrărilor și valoarea investițiilor făcute, deoarece antreprenorul nu ar fi prezentat toate actele.

Potrivit contractului de concesionare, semnat în decembrie 2018, agentul economic se angaja să reconstruiască gările și stațiile auto la standarde europene, reabilitând clădirile administrative, platformele și parcările aferente, precum și infrastructura adiacentă: grupurile sanitare, sistemele de canalizare și aprovizionare cu apă, rețelele de iluminare. Autogările trebuiau să aibă rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități și sisteme de informare și management moderne.

După aproape 4 ani, compania „Gările Auto Moderne” declară că a modernizat filialele din Fălești, Cantemir, Ceadîr-Lunga, Căușeni, Comrat, Leova, Vulcănești, Cahul, Briceni (inclusiv punctul de casă Lipcani) și Dondușeni. La 15 filiale lucrările ar fi fost efectuate în proporție de 25%, iar la alte două – de 75%.

„ Drumurile sunt proaste, trotuare nu există”

Europa Liberă a mers în câteva localități pentru a vedea cum arată autogările de acolo. La Fălești, una dintre filialele declarate ca fiind modernizate, platforma auto și trotuarele au deja găuri, iar scările care duc spre grupul sanitar sunt distruse. „S-a făcut reparație, dar tot apar gropi. Nu fac acum calitativ. Cred că nu-s bani. Dacă ar fi finanțe, ar face mai bine”, s-a dat cu părerea un pasager.

Cum arată autogările din Moldova după aproape 4 ani de la concesionare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:09 0:00

La autogara din Glodeni a fost reparat doar sediul administrativ. Platforma auto și toaleta sunt într-o stare deplorabilă. „Totul este rău aici. Vedeți ce se întâmplă: drumurile sunt proaste, trotuare nu există, asfalt nu este”, a spus indignat un locuitor al orașului.

La autogara din Bălți, cea mai mare din nordul țării, nu se vede nicio urmă de reparații: sediul administrativ este vechi, platforma din fața autogării și trotuarele sunt pline de găuri, parcarea și veceul arată dezastruos.

Băltoace și murdărie peste tot. Încăperea e foarte friguroasă...

„Nu mai locuiesc aici de 20 de ani, de când eram studentă. Au trecut 20 de ani, m-am întors și aici e mai rău decât era. Totul este dărâmat. Sediul este într-o stare îngrozitoare. Au apărut o mulțime de magazinașe, dar nu se repară nimic”, a spus o femeie.

„Drumurile sunt distruse. Băltoace și murdărie peste tot. Încăperea e foarte friguroasă. Dacă trebuie să stai mai mult de o oră, îngheți. Și veceul este groaznic”, a adăugat o tânără.

APP nu știe ce lucrări au fost făcute și cât s-a investit

Într-un răspuns oferit Europei Libere, APP spune că „Gările Auto Moderne” a prezentat aproape toate actele doar pentru o filială, cea din Strășeni, care a fost reparată capital, de fapt, în 2014, încă înainte de darea în concesionare.

„Reieșind din faptul că partenerul privat n-a prezentat integral informația solicitată de Agenția pentru Supraveghere Tehnică, este imposibil de constatat dacă partenerul privat a finalizat lucrările de modernizare în cele 10 filiale, așa cum declarase anterior”, se arată în răspunsul APP.

Autogara din Bălți
Autogara din Bălți

APP nu știe la ce etapă de modernizare sunt celelalte filiale, deoarece a primit ultimele informații despre mersul lucrărilor în luna martie, și nici care este volumul exact al investițiilor făcute de partenerul privat în perioada 2019-2021.

Compania a acționat statul în judecată

Pe 25 august, APP a reziliat contractul de concesiune cu „Gările Auto Moderne”, pe motiv că agentul economic nu și-ar fi îndeplinit obligațiunile asumate în decembrie 2018 privind modernizarea autogărilor pe parcursul a 3 ani.

Pe de altă parte, acționarii companiei au explicat că lucrările au întârziat din cauza pandemiei și au anunțat că au dat în judecată statul. Una dintre fondatoare, Oxana Demcenco, a declarat, într-o conferință de presă, că autoritățile nu puteau rezilia acest contract decât în cazul în care ar fi existat o hotărâre de judecată și că această decizie ar reprezenta o încălcare a drepturilor investitorilor și a prevederilor respectivului acord.

Oxana Demcenco susține că, deși procesul de modernizare a autogărilor nu s-a finalizat, rezultatele sunt deja vizibile.

Autogara din Fălești.
Autogara din Fălești.

În decurs de o lună, compania trebuie să transmită toate bunurile în gestiunea statului. Pentru că le-a folosit în perioada 2019-2021, a plătit la buget o retribuție de 16,5 milioane de lei.

Expert: Printr-o decizie politică date, prin alta - luate

Expertul economic Viorel Gîrbu consideră că în acest caz este vorba despre decizii politice: contractul a fost atribuit sub o umbrelă politică (în 2018 la putere erau democrații), iar acum alte forțe politice (guvernarea PAS) ar redistribui activele economice.

„Atribuirea gărilor auto prin parteneriat public-privat este o acțiune politică pentru că statul a cedat un monopol. Domeniul transportului interurban este prea rigid, prea reglementat și prin aceste reglementări sunt favorizați deținătorii de autogări”, a explicat Viorel Gîrbu.

Nu este specific ca statul să gestioneze aceste active...

Economistul anticipează că statul nu va gestiona aceste autogări și le va transmite unui alt agent economic, iar cetățenii nu vor avea nimic de câștigat din aceste tranzacții.

„Nu este specific ca statul să gestioneze aceste active. Statul are foarte multe griji pe capul lui: protecția socială, dezvoltarea economică, protecția mediului, sănătatea, domenii în care statul nu se descurcă. Vedem că statul nu are capacități suficiente sau nu dorește, nu dă dovadă de performanță, iar acele domenii sunt mult mai importante și mai sensibile decât transporturile auto”, a spus Gîrbu.

Expertul recomandă liberalizarea acestui sector, de-reglementarea transportului interurban și stabilirea unor prevederi care ar duce la atragerea investițiilor în modernizarea autogărilor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG