Unica secție în care ajung femeile din toată țara care au născut înainte de termen nu a fost reparată capital de la înființare, de acum 40 de ani, și duce lipsă de echipamente.
În R. Moldova, anual, aproximativ 1.000 de copii se nasc prematur. Aceștia sunt supravegheați și tratați în secțiile prematuri de la Institutul Mamei și Copilului și a Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, ambele fiind în Chișinău.
Europa Liberă a stat de vorbă cu Svetlana Istrate, o mămică din raionul Ialoveni care a adus pe lume prematur doi băieți gemeni în toamna anului 2018, la Institutul Mamei și Copilului.
Svetlana și-a dorit foarte mult să devină mamă pentru a doua oară, iar până la acest pas a pierdut opt sarcini. În săptămâna a 30-a de sarcină, la o ecografie de rutină a primit vestea că unul dintre cei doi copii s-ar putea să nu aibă un rinichi, iar la 31 de săptămâni și jumătate a născut înainte de termen, prin cezariană.
„După ce am născut, pe Alexandru mi l-au arătat, dar pe Matteo - nu. Matteo se născuse cu atrezie și stenoză congenitală a rectului fără fistulă(lipsa anusului), hernie de disc, scolioză, fără un rinichi și cu celălalt rinichi bolnav. Alexandru avea 1.670 de grame, iar Matteo – 1.400 de grame”, povestește femeia.
Svetlana a petrecut primele două luni alături de copiii ei în spital, timp în care s-a împărțit între secția de terapie intensivă pentru prematuri și secția prematuri. A fost o perioadă complicată din viața ei.
„Fugeam din reanimare, unde era Matteo, la Alexandru, pe care tot cu sonda l-am hrănim o lună.”
„Matteo a fost operat chiar a doua zi după naștere. I s-a pus o stomă cu două țevi. A stat în secția reanimare chirurgie două săptămâni și o lună în reanimare, unde a fost și în comă. După ce s-a trezit, a fost scos de la respirație artificială și a mai stat o săptămână în reanimare. Alexandru a fost în reanimare doar două săptămâni. Fugeam de la primul etaj, din reanimare, unde era Matteo, la al doilea etaj, la Alexandru, pe care tot cu sonda l-am hrănim o lună. Îi dădeam prioritate lui Matteo, că era mai grav”, rememorează mama gemenilor.
„Mă gândeam că, dacă voi plânge, voi fi o mamă slabă”
Svetlana spune că, până la naștere, nu știa prea multe despre copiii nașterile premature, iar atunci când i s-a întâmplat chiar ei a avut un șoc.
„Nu eram pregătită și nici informată. Știam despre copiii prematuri doar că se nasc înainte de termen, dar cum arată, cât sunt de vulnerabili nu aveam nici cea mai mică idee. Vă imaginați, un incubator în care copilul tău este mic, roșu, i se văd pe tot corpul venele mici și este conectat la diferite fire... Ca să reziști, trebuie multă tărie de caracter. Eu mă gândeam că, dacă voi plânge și voi face panică, voi fi o mamă slabă. Trebuia să fiu tare, să îi susțin, să vadă că, dacă eu pot, vor putea și ei. Cât a stat Matteo în comă, apoi la vacuum, avea o mânuță mică, de îți era frică să-l atingi. Mergeam la el și îi vorbeam. Îi spuneam cum se simte Alexandru. Îi spuneam că el poate, că se va trezi, că împreună vom trece peste toate”, își amintește femeia.
Cel mai trist moment a fost atunci când unul dintre medici a venit să-i vorbească, pentru a o pregăti de situația în care se pomenise, dar, de fapt, a descurajat-o.
„La 10 zile după ce am născut, a venit un medic la mine. M-a întrebat dacă știu ce probleme are copilul meu și a zis că, dacă nu înțeleg, poate să îmi explice. A început să spună că are deformare a coloanei vertebrale, că nu se știe ce va fi cu el (Matteo era în comă), că nu se știe dacă va merge vreodată, că există riscul ca el să fie o legumă, să stea la pat. M-a întrebat dacă am înțeles ce mi-a zis și dacă sunt pregătită pentru asta. I-am spus că eu sunt pregătită pentru orice, numai el să trăiască. I-am arătat că sunt puternică, dar după ce a plecat, am plâns toată noaptea și nu am dormit deloc”, afirmă Svetlana Istrate.
„Discuția cu psihologul m-a ajutat cel mai mult în acel moment.”
După această întâmplare, psihologul din spital a insistat să o consilieze. „Psihologul voia să vorbim, dar eu eram blocată. Nu voiam să spun durerea mea, pentru că, pentru mine, asta era o slăbiciune. O singură dată în viață mi-am permis să spun ce mă doare și atunci am fost trădată, adică discuția nu a fost confidențială. Totuși, discuția cu psihologul m-a ajutat cel mai mult în acel moment. Apoi m-a ajutat și Aza Onică, președinta asociației obștești pentru copii prematuri Vitae, care este, de asemenea, psiholog”, explică femeia.
Operat peste hotare, din donații
La externare, gemenii au adăugat aproximativ câte un kilogram. Cel mai greu a fost să aibă grijă de Matteo, care trebuia operat urgent pentru a i se face orificiul anal.
„Am mers la Institutul Mamei și Copilului pentru operație, dar chirurgul ne-a explicat că nu ne dă nicio garanție și că nu are echipamentele necesare pentru efectuarea unei astfel de operații”, spune Svetlana.
La 3 luni, Matteo a fost operat în Moldova la un testicul, întrucât era plin cu lichid. Atunci, spune Svetlana, a avut o altă experiență neplăcută în spital.
„Nicio asistentă medicală nu voia să mă ajute, nici cu bani.”
„Al doilea moment când am plâns foarte tare a fost atunci când Matteo urma să fie operat, iar Alexandru era răcit. Eu nu puteam merge la bucătărie să mănânc, trebuia să fac lapte să îi hrănesc, dar eu însămi nu mâncam, nu aveam pe nimeni să mă ajute. Pur și simplu, nicio asistentă medicală nu voia să mă ajute, nici cu bani. Baia și veceul erau în alt capăt al holului, eu nu aveam cu cine lăsa copiii. Am fost pusă în situația să-i iau după mine. M-am certat cu asistentele care au început să țipe la mine. M-am simțit foarte și foarte neputincioasă”, mărturisește Svetlana.
Pentru operația de refacere a anusului, familia Istrate a trebuit să găsească bani din caritate și să apeleze la clinici din străinătate. Au mers în Turcia, au făcut o serie de investigații costisitoare, dar nici acolo medicii nu aveau experiența necesară pentru astfel de operații. Într-un final, Matteo a fost ajutat de o fundație italiană și a fost operat la Clinica Garibaldi Nesima din Catania. A suportat două intervenții, care au costat 90.000 de euro.
„Am făcut prima operație la un an și trei luni, iar a doua la aproape 2 ani. Acum Matteo are nevoie de o a treia operație. Este o operație ușoară, dar trebuie realizată de medici cu experiență. Am vrut să o facem aici, însă doctorul de la Institutul Mamei și Copilului ne-a îndemnat să mergem acolo unde i s-au făcut și celelalte. Am apelat în această toamnă la o clinică din Iași, România. Urma să mergem la operație, dar Matteo a răcit și am anulat operația”, spune Svetlana Istrate.
Aceleași condiții, și peste ani
Aza Onică, președinta asociației obștești pentru prematuri „Vitae”, care a adus pe lume un copil prematur acum 8 ani, spune că, nici până astăzi, condițiile din spital nu s-au schimbat.
„Mamele care nasc prematur se confruntă cu condițiile precare din spital, cu lipsa de informație despre prematuritate, lipsa asistenței psihologice. De asemenea, copilul prematur se alimentează prin perfuzie, cateterul la care este conectat trebuie să fie de calitate, pentru a exclude orice infecție. Lipiciul care se folosește la fixarea sondei pe nas sau pe obraz este de proastă calitate, astfel că micuțul suferă când se dezlipește și se schimbă”, susține activista.
Potrivit ei, în R. Moldova nu se găsesc lucruri elementare pentru prematuri, cum ar fi hăinuțe, biberoane, suzete, sticluțe, scutece, de aceea mamele sunt nevoite să apeleze la rude sau cunoscuți din afara țării pentru a le procura.
Secția prematuri nu a fost niciodată reparată capital
Șefa secției prematuri din cadrul Institutului Mamei și Copilului, Ludmila Pînzari, unde anual se nasc până la 500 de copii prematuri, recunoaște că în secție condițiile lasă de dorit.
„Condițiile din spital joacă un rol important pentru confortul mamei și a celui mic, pentru starea psihologică a mamei. Și echipamentele trebuie schimbate, chiar dacă în ultimii doi ani am primit aparate de ventilare artificială, lămpi de fototerapie, un incubator aparate de CPAP (n.r. presiune pozitivă continuă în căile aeriene), necesare pentru îngrijirea copiilor prematuri. Mai avem nevoie de incubatoare, măsuțe cu încălzire”, a declarat pentru Europa Liberă Ludmila Pînzari.
„Fiecare prematur este specific și diagnosticul lui este deja o încercare. Avem copii care au fost în stare extrem de gravă, care ulterior au fost externați și s-au dezvoltat bine. După externare, ei sunt implicați în Programul de supraveghere în dinamică a copilului prematur, fiind investigați de medici la fiecare trei luni, până la vârsta de 2 ani”, a precizat medicul.
Potrivit administrației Institutului Mamei și Copilului, grație unui proiect transfrontalier România-Moldova, în anul 2023 secția prematuri urmează să fie reparată capital, pentru prima dată de la fondarea instituției, în 1982. Pentru reparația secției din acest proiect vor fi acordate 1,1 milioane de euro. Alte 350.000 de euro vor fi alocate din bugetul instituției pentru procurarea echipamentelor necesare.
În fiecare an, pe 17 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a Prematurității.
