Linkuri accesibilitate

Rusia și OSCE: peisaj pe nisipuri mișcătoare 


OSCE este singura instituție de securitate care reunește Statele Unite, Canada și toate statele europene, precum și toate statele din fosta Uniune Sovietică, inclusiv Rusia, pe un picior de egalitate
OSCE este singura instituție de securitate care reunește Statele Unite, Canada și toate statele europene, precum și toate statele din fosta Uniune Sovietică, inclusiv Rusia, pe un picior de egalitate

Un mare număr de delegați au părăsit sala, joi 23 februarie, în timpul sesiunii parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) de la Viena. 

Sesiunea — 23-24 februarie — a coincis cu comemorarea unui an de la invazia Ucrainei de către Rusia, însă a stârnit mari controverse din cauza prezenței unei delegații ruse.

În timp ce șeful adjunct al delegației ruse, Vladimir Djabarov, se pregătea să se adreseze adunării, un număr mare dintre delegați s-au ridicat și au părăsit sala, în timp ce alții au fluturat steaguri ucrainene.

Oamenii lui Putin la vals în Austria

18 parlamentari ruși s-au aflat pe lista invitaților la cea de-a 22-a reuniune de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE, joi, 23 și vineri, 24 februarie 2023, în Centrul de Congrese Hofburg din Viena, în Austria, marcând un an de la declanșarea războiului din Ucraina.

Pentru a-i întâmpina „cum se cuvine” pe oamenii lui Putin, Partidul austriac al Libertății (FPÖ) de extrema-dreaptă a invitat oficialii ruși și la balul său anual din seara de vineri, 24 februarie (data declanșării războiului din Ucraina), în același Palat din Viena unde s-a ținut întâlnirea OSCE.

Cei 18 membri ai delegației ruse erau conduși de vicepreședintele Dumei, Piotr Tolstoi (politician ultranaționalist, strănepot al scriitorului), însă toți sunt teoretic sancționați și se află pe listele negre ale Uniunii Europene.

Ce este OSCE

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), cu sediul la Viena, ai cărei 57 de membri includ atât Ucraina, cât și Rusia, a fost creată în timpul Războiului Rece, în 1973 (sub numele inițial de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa), ca o platformă de dialog între Est și Vest. Organizația are o misiune amplă, inclusiv pacea, drepturile omului, controlul stocurilor de armament și alte probleme de securitate.

OSCE a servit drept singura platformă de dialog între Est și Vest în timpul Războiului Rece. De atunci, a jucat un rol important într-o largă gamă de eforturi de prevenire și gestionare a conflictelor în Europa, inclusiv în Ucraina și Georgia, precum și în regiunile separatiste Nagorno-Karabah și Transnistria.

Între 2014 și declanșarea, pe 24 februarie 2022, a actualului conflict militar din Ucraina, OSCE a asigurat supravegherea respectării încetării focului pe linia frontului din Donbass.

În 2016 deja, Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) îi ceruse Rusiei să se retragă din Crimeea și să o returneze Ucrainei.

Din 2014 încoace, mii de observatori OSCE, neînarmaţi, au monitorizat armistiţiul fragil dintre forţele guvernului ucrainean şi separatiştii proruşi din estul ţării.

Participarea la echipele de observatori şi experţi internaţionali din partea OSCE, care monitorizează în general alegerile din diferitele ţări membre, se face pe principii de voluntariat şi, în consecinţă, eficienţa acestor misiuni de monitorizare depinde foarte mult de voinţa ţărilor membre şi de disponibilitatea lor de a plăti trimiterea unor observatori.

În același timp, însă, Rusia blochează deciziile privind bugetul anual al OSCE și președinția OSCE din 2024, care sunt cruciale pentru funcționarea normală a organizației, ceea ce duce la o criză existențială pentru aceasta.

De asemenea, Rusia a refuzat să prelungească mandatele operațiunilor de teren ale OSCE în Ucraina, ducând la închiderea lor completă anul trecut. Pentru Moscova, este un joc ușor, deoarece în OSCE, toate deciziile trebuie adoptate prin consensul celor 57 de state participante, ceea ce oferă Rusiei o mulțime de oportunități de a bloca procesul decizional.

OSCE este singura instituție de securitate care reunește Statele Unite, Canada și toate statele europene, precum și toate statele din fosta Uniune Sovietică, inclusiv Rusia, pe un picior de egalitate.

Blocajul permanent al Rusiei în discuțiile bugetare

Unul dintre cele mai grave pericole pentru organizație este blocajul permanent creat în discuțiile bugetare. În ultimele 12 luni, Rusia a refuzat să accepte propunerea de buget retrospectiv pentru 2022 de aproximativ 138 de milioane de euro – un nivel neschimbat în ultimii 10 ani.

Alte câteva state membre OSCE, inclusiv Armenia și Azerbaidjan, blochează aprobarea bugetului – cel mai probabil dăunându-se reciproc – dar în conformitate cu acțiunile Rusiei.

Rusia folosește aprobarea bugetului ca pe un instrument politic pentru erodarea activităților instituțiilor vitale ale OSCE, cum ar fi Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, precum și Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei.

Cele două instituții ale OSCE au fost multă vreme un ghimpe în coasta Moscovei.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG