Linkuri accesibilitate

„Orice ar fi, nu este o mobilizare”. Centrele militare din întreaga Rusie trimit ordine de recrutare


Recruți ruși la un centru militar din Krasnodar, 25 septembrie 2022
Recruți ruși la un centru militar din Krasnodar, 25 septembrie 2022

În Voronej, la sud de Moscova, centrele militare trimit ordine de recrutare bărbaților, spunându-le să-și actualizeze datele de contact.

De asemenea, în regiunea Penza, mai la est, „se efectuează clarificarea datelor personale”, a declarat un oficial militar anonim pentru agenția de presă de stat RIA-Novosti.

La fel se întâmplă și în Udmurtia, pe râul Volga, fapt care l-a determinat pe guvernatorul regiunii să apară la televiziunea de stat pentru a liniști populația că nu are loc nicio mobilizare obligatorie și că este vorba numai de un apel către voluntarii dispuși „să apere Patria, să apere interesele ei”.

În cele 13 luni, de când președintele Vladimir Putin a lansat ceea ce a devenit cel mai mare război terestru din Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, forțele rusești au suferit pierderi majore - unii oficiali occidentali spun că acestea ar fi „catastrofale”. Estimările anunțate recent de Departamentul de Stat al SUA ridică cifra morților și răniților ruși la peste 200.000.

La rândul său, Ucraina, care ține o evidență strictă, ar fi suferit pierderi de cel puțin 120.000 de soldați, potrivit Washington Post.

Dar Rusia, confruntată cu eșecuri repetate pe câmpul de luptă, a apelat de două ori la campanii de recrutare pentru a suplini lipsa luptătorilor.

În septembrie, Putin i-a șocat pe mulți ruși anunțând o mobilizare parțială a rezerviștilor și a altor bărbați eligibili pentru armată, pentru a aduce 300.000 de noi efective în luptă.

Reacția rușilor de rând la anunțul privind mobilizarea parțială
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:10 0:00

Acum, când ofensiva de iarnă din Donbas se află în a doua lună, iar Ucraina își anunță propria ofensivă de primăvară, oficialii ruși încearcă din nou să crească numărul trupelor.

Centrele militare din cel puțin 42 de regiuni din Rusia trimit acum ordine de recrutare bărbaților eligibili, potrivit avocatului pentru drepturile omului Pavel Cikov. Un site de știri cunoscut pentru susținerea politicilor guvernamentale a declarat că obiectivul oficial este de a recruta până la 400.000 de bărbați.

Orice ar fi, nu este o mobilizare, insistă Kremlinul.

„Nu există astfel de discuții”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă la 15 martie, când a fost întrebat: „Discută Kremlinul despre un al doilea val de mobilizare?”.

Dar, dacă nu este încă o mobilizare majoră și obligatorie, s-ar putea să se transforme într-una.

„Sunt de părere că vor trebui să facă o altă mobilizare, mai devreme sau mai târziu”, a declarat Dara Massicot, cercetător în domeniul apărării la RAND Corporation, un think tank cu sediul în SUA. „Întrebarea este cum o vor face. Opțiunea „A” este o serie continuă de recrutări mici. Opțiunea „B” este o mobilizare uriașă, masivă”.

„O completare la dimensiuni reduse, dar continuă: asta este ceea ce poate susține sistemul. Asta este ceea ce ar dori Kremlinul pentru stabilitatea internă”, a spus ea. „Sunt metode ad-hoc pentru a obține cifrele, iar atunci când cifrele nu vor fi atinse, vor trebui să le escaladeze”.

„Al doilea val de mobilizare deja a început”

Rusia încearcă de ani de zile să-și modernizeze structura forțelor armate din epoca sovietică pentru a le face mai agile și mai profesioniste. Cu toate acestea, comandanții ruși s-au împotrivit să pună capăt înrolării obligatorii, iar toți bărbații cu vârste de la 18 la 27 de ani sunt obligați să facă un an de armată.

Prin lege, acestor soldați le este interzis să servească în afara granițelor Rusiei sau în zonele de luptă, deși la începutul invaziei a existat ceea ce ar fi putut fi o desfășurare greșită a unui număr mic de recruți în Ucraina.

Având în vedere că invazia din Ucraina se transformă într-un război de uzură, oficialii militari ruși au semnalat de luni de zile că va fi probabil nevoie de noi trupe pentru efortul de război.

Vara trecută, ministerul Apărării a lansat o campanie de recrutare a voluntarilor cu contract, numiți „kontraktniki”. Această acțiune a coincis cu un efort mai percutant al cunoscutei companii private de mercenariat Wagner Group, care a inclus recrutarea deținuților din închisori pentru a lupta în schimbul clemenței.

Anterior, Kremlinul a ajustat, de asemenea, limitele de vârstă pentru persoanele care servesc cu contract.

În decembrie, ministrul apărării, Serghei Șoigu, a declarat că Rusia va crește efectivul forțelor armate până la 1,5 milioane de oameni și că îți va consolida gruparea de trupe din nord-vest, în legătură cu extinderea NATO, în special, iminenta aderare a Finlandei la Alianță.

Ordinul de mobilizare parțială din septembrie al lui Putin a fost cea mai dramatică mișcare.

Cu toate acestea, procesul a devenit rapid confuz, cu zeci de plângeri din partea unităților nou constituite și a rudelor celor mobilizați, nemulțumiți de calitatea armamentului și a echipamentelor, de pregătirea primită sau de comandanții lor.

Potrivit site-ului de știri Ura.ru, noua campanie de recrutare este supervizată de Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, care este acum un comentator belicos și vicepreședinte al Consiliului de Securitate al lui Putin, și se pare că are ca scop aducerea a 400.000 de noi soldați în întreaga Rusie.

Șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, vizitând garnizoana Toțki din Orenburg, 5 august 2022
Șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, vizitând garnizoana Toțki din Orenburg, 5 august 2022

Pe 10 martie, site-ul a relatat că au fost stabilite cote de recrutare pentru centrele militare regionale: de exemplu, câte 10.000 de oameni pentru regiunile Sverdlovsk și Celeabinsk, 9.000 pentru regiunea Perm.

În Voronej, guvernul regional a anunțat, pe 14 martie, că s-au trimis ordine de recrutare pentru un număr nespecificat de bărbați.

„Subliniem în mod special faptul că aceste măsuri au un unic scop - actualizarea datelor de înregistrare la centrele militare din Voronej”, au declarat autoritățile, într-o postare pe Telegram. „Este o activitate de rutină a centrelor militare, care se desfășoară în mod constant: clarificarea datelor de înregistrare militară".

Massicot a declarat că nu este sigură dacă trimiterea ordinelor prin poștă este de fapt o campanie oficială de recrutare sau doar recrutorii militari încearcă să își pregătească bazele de date și alte sisteme pentru momentul în care va începe campania propriu-zisă.

Oricum ar fi, ea s-a îndoit că oficialii vor reuși să își atingă țintele de recrutare.

„Multe dintre acestea sunt pur și simplu fantastice: vreau să spun, cine se va înscrie în armata rusă dacă nu este obligat?”, a spus ea. „Da, beneficiile materiale îi motivează pe unii. Dar totuși...”

Nikolai Mitrohin, un sociolog rus de la Universitatea din Bremen, Germania, a numărat 31 de regiuni în care sunt trimise deja ordine de recrutare.

„Al doilea val de mobilizare a început în Rusia”, a declarat el într-o postare pe Telegram. „Până acum, evident, ei au testat sistemul electronic de înregistrare acolo unde este pregătit. [Dar] nu este încă limpede cine va fi chemat. Fie toți cei eligibili, fie doar cei care semnează un contract” pentru a servi în armată, a spus el.

Un bărbat îmbrățișează o femeie, în timpul ceremoniei de petrecere a rezerviștilor mobilizați, la Gara din Chita, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, 7 noiembrie 2022
Un bărbat îmbrățișează o femeie, în timpul ceremoniei de petrecere a rezerviștilor mobilizați, la Gara din Chita, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, 7 noiembrie 2022

Mitrohin a speculat, de asemenea, că oficialii nu vor reuși să atingă cotele de recrutare în unele regiuni și vor fi nevoiți să folosească măsuri coercitive pentru a forța bărbații să se înscrie.

În regiunea Cita din sudul Siberiei, agenții locale de știri l-au citat pe șeful centrului militar, Iuri Șuvalov, care a declarat că nu se planifică o nouă mobilizare, ci numai cursuri de instruire pentru rezerviști.

Între timp, decizia de a desfășura de două ori pe an campanii de recrutare - separat de orice campanie de mobilizare suplimentară – urmează să fie pusă în aplicare de la 1 aprilie. Oficialii ruși au declarat că speră să înroleze între 170.000 și 200.000 de bărbați în cadrul recrutării din primăvară.

Verstka, un site independent de știri online, a citat oficiali anonimi din Voronej și dintr-o regiune siberiană nenumită care au declarat că, pentru moment, campania de recrutare se va concentra pe voluntari - nimeni nu va fi înrolat cu forța și trimis în Ucraina.

„Puteți refuza oferta de a merge pe front”, a declarat oficialul citat de Verstka.

XS
SM
MD
LG