Grupul de mercenari ruși Wagner — o armată privată, în realitate, cu statut legal incert chiar și în Rusia — se află de multă vreme pe listele tuturor sancțiunilor occidentale, ba chiar miercuri 22 martie a fost sancționat chiar și de către Kosovo.
Atunci când sunt capturați de ucraineni, mercenarii din Wagner sunt tratați ca orice alți combatanți, însă realitatea juridică este mult mai complexă.
Statutul mercenarilor în dreptul internațional
Mercenarii au existat încă de când există înfruntările politice între state sau, cum s-a întâmplat în Grecia antică sau în Italia Renașterii, între cetăți vecine și rivale.
Chiar și domnitorii români s-au sprijinit de multe ori pe mercenari, lucru mai rar spus în manuale, unul din aceștia fiind chiar Mihai Viteazul.
Termenul de mercenar vine din latină, de la merces, care înseamnă salariu sau recompensă.
În 1977, 167 de state au semnat un protocol adițional al Convenției de la Geneva din 1949, care fixează regulile războiului de astăzi. Potrivit protocolului, un mercenar nu are dreptul la statutul de luptător sau de prizonier de război. Asta, cum o precizează punctul c. al articolului 47, pentru că un mercenar, prin definiție și prin etimologia termenului, participă la ostilități doar în vederea obținerii unui avantaj personal, financiar.
Textul stabilește o serie de convenții foarte stricte prin care, de pildă, membrii înscriși voluntar în ceea ce este, de pildă, Legiunea Străină franceză nu pot fi considerați mercenari, pentru că ei sunt controlați de un stat: statul francez.
Mercenari sârbi au luptat de pildă în Donbas, în estul Ucrainei, ba chiar au participat la operațiuni din Crimeea, în vreme ce mercenarii ceceni sunt foarte cunoscuți și foarte apreciați.
Mai multe țări, printre care Franța și Marea Britanie, interzic cetățenilor lor să devină mercenari, activitatea constituind un delict pedepsit de lege, cu toate că decenii la rând după perioada decolonizării mercenarii francezi și britanici au fost printre cei mai apreciați în tinerele state din Africa.
Unul din cei mai celebri a fost mercenarul francez Bob Denard, implicat în războaiele civile din Congo și din Yemen, dar mai ales în seria de lovituri de stat din Insulele Comore, unde mercenarii săi l-au și asasinat pe președintele țării Ahmed Abdallah.
Începând din anii 2000, s-a ajuns la o adevărată instituționalizare a companiilor paramilitare private de mercenari, la care unele state au recurs, mai ales odată cu dispariția lentă a recrutării obligatorii în Occident și din care cea mai cunoscută este acea Blackwater americană, foarte activă în Afganistan și Irak.
Faptul că acel protocol al Convenției de la Geneva le refuză mercenarilor statutul de combatant sau de prizonier de război este surprinzător. Practic în toate ocaziile Convenția de la Geneva acordă drepturi, în loc să le retragă. Ceea ce vrea însă să spună Convenția este că mercenarul are doar statutul unui civil care ar fi capturat. Acesta trebuie «tratat cu omenie», însă poate fi judecat pentru crime și fapte de violență, spre deosebire un soldat care a aplicat regulile războiului.
În caz de condamnare, mercenarul poate fi considerat un simplu criminal, ceea ce un soldat prizonier de război nu va fi niciodată dacă nu a comis în mod voluntar crime împotriva umanității.
Mercenarul poate fi chiar condamnat la moarte în țările care mai au această pedeapsă, un simplu militar însă - nu.
