Linkuri accesibilitate

Podcastul „Reporterii”: Ce notă (muzicală) primește R. Moldova la respectarea drepturilor LGBT


Jurnaliștii Europei Libere Mircea Țicudean și Alexandru Eftode
Jurnaliștii Europei Libere Mircea Țicudean și Alexandru Eftode

Ce faci mai întâi, dacă vrei să ai o societate mai justă: faci o lege nouă pentru a modela comportamentul oamenilor sau schimbi mai întâi mentalitățile, iar apoi ajustezi legislația la noua realitate? În noul episod din „Reporterii”, examinăm cum se schimbă în R. Moldova situația drepturilor LGBT.

Ce notă (muzicală) primește R. Moldova la respectarea drepturilor LGBT
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:31:50 0:00

„Vă mulțumesc și felicitări, încă o condiționalitate [a UE] din cele nouă - îndeplinită”, declara în plenul parlamentului spicherul Igor Grosu pe 15 decembrie 2022, după ce 53 de deputați votaseră pentru îmbunătățirea „cadrului normativ privind nediscriminarea și asigurarea egalității”.

Acel vot, dar și introducerea pedepsei penale pentru discursul urii și crimele motivate de ură (sau „de prejudecată”, în termenul folosit în legislație) au făcut ca R. Moldova să se apropie de obiectivul începerii negocierilor de aderare la UE, dar și să înregistreze un salt spectaculos într-un clasament european al asigurării drepturilor LGBT.

Clasamentul făcut public la 11 mai de asociația ILGA-Europe arată că, dintre toate țările europene, R. Moldova a progresat cel mai mult în ultimul an în ce privește protejarea drepturilor persoanelor LGBT, ajungând la o cotă de 39% din drepturi asigurate.

Știrea i-a surprins pe mulți, dar la Europa Liberă, Mircea Țicudean, o aflase dinainte și a avut timp să întrebe și activiști LGBT moldoveni, Angela Frolov și Leo Zbancă, dacă situația s-a schimbat și în realitate, nu doar în legislație.

Cei doi activiști sunt și primul cuplu de același sex din R. Moldova care au cerut în instanță să li se recunoască în mod legal căsătoria. Ar vrea ca mentalitățile să se schimbe mai repede, iar dacă o lege nouă grăbește lucrurile, cu atât mai bine. În cuvintele lui Leo Zbancă, „societatea nu va fi niciodată pregătită, ea se schimbă lent, dar noi trăim acum și nu putem aștepta la nesfârșit ca societatea să fie pregătită să ne respecte drepturile”.

Pe o hartă a drepturilor LGBT în Europa, unde țările care respectă mai mult aceste drepturi sunt colorate în verde, iar cele care le respectă puțin – în roșu, R. Moldova apare în 2022 ca o insulă galbenă într-o mare roșie-roz, fiind mai avansată decât aproape toate țările central și est-europene din UE.

Cum într-un podcast nu putem „arăta” culorile, le-am înlocuit cu note muzicale pentru a reda mai pe înțelesul ascultătorilor cum a evoluat R. Moldova și, bazându-ne pe o corelație între lumină și sunet, îi atribuim, cu ajutorul sound-designerului nostru, Marian Lupu, nota Fa. Iar de aici nu mai este mult nici până la un cântec în care Marian joacă țările europene după culorile primite de la ILGA-Europe pentru gradul de respectare a drepturilor LGBT. Ascultați-l la finalul episodului.

Cu un episod nou în fiecare luni, „Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube.

Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, Google Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify. Audiție plăcută!

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG