Linkuri accesibilitate

Explainer | Ce aduce R. Moldova programul UE privind piața unică și ce înseamnă integrarea în această piață


Republica Moldova a reușit să realizeze anumiți pași în direcția integrării pe piața unică europeană
Republica Moldova a reușit să realizeze anumiți pași în direcția integrării pe piața unică europeană

R. Moldova a obținut acces la 4,2 miliarde de euro, care reprezintă bugetul programului Uniunii Europene privind piața unică, pentru a se adapta mai rapid la standardele europene. Europa Liberă explică ce beneficii aduce programul și ce trebuie să facă R. Moldova pentru a intra pe această piață.

R. Moldova a semnat, pe 8 septembrie, la Bruxelles, Acordul de asociere pentru participarea la programul Uniunii Europene privind piața unică. Această piață oferă „cele patru libertăți fundamentale ale UE”: circulația liberă a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor.

Înființată în 1993, piața unică europeană este cea mai mare piață din lume, cu sute de milioane de consumatori, și include cele 27 de state membre ale UE, precum și Norvegia, Islanda și Liechtenstein, care au obținut acces prin intermediul Spațiului Economic European.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, acest program va ajuta R. Moldova să pregătească atât sectorul privat, cât și instituțiile statului pentru regulile și standardele europene.

Cum va ajuta programul la aderarea R. Moldova la UE?

Vicedirectorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Mihai Mogîldea, a explicat că, prin intermediul acestui program, R. Moldova va putea accesa resurse financiare pentru a dezvolta întreprinderile mici și mijlocii, pentru a ridica standardele companiilor ca să poată exporta în UE, pentru a aplica tehnologii inovative.

„În cadrul acestui program, de 4,2 miliarde de euro, probabil, vor fi dezvoltate proiecte transfrontaliere sau se vor aloca resurse financiare la nivel național pentru susținerea afacerilor. Ministerul Economiei trebuie să stabilească clar ce își dorește R. Moldova de la acest program”, a spus Europei Libere expertul de la IPRE.

Potrivit lui, dacă, la sfârșitul anului, R. Moldova va obține o decizie favorabilă privind deschiderea negocierilor de aderare la UE, funcționarii moldoveni vor merge la Bruxelles pentru a învăța cum să ajusteze legislația pentru a îndeplini standardele europene. Toată legislația R. Moldova, care vizează cele 33 de capitole de aderare, va trece printr-un „scaner”, iar experții europeni vor identifica exact ce trebuie de armonizat cu standardele din UE.

„După ce va avea loc această scanare și va fi clar ce are de făcut R. Moldova, va începe propriu-zis procesul de negocieri pe capitole și o bună parte din aceste capitole țin de piața unică europeană. Este componenta cea mai voluminoasă din negocierile cu UE, pentru că aici sunt aspecte ce țin de agricultură, de mediu, politica bancară, monetară, comerț, toate legate de piața unică a UE”, precizează Mogîldea.

Ce trebuie să facă R. Moldova pentru a se integra pe piața unică a UE

Expertul spune că R. Moldova a reușit să realizeze anumiți pași în direcția integrării pe piața unică europeană. Este vorba, în primul rând, de Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE, care prin mai multe prevederi și prin implementarea sa de către R. Moldova, armonizează legislația națională la mai multe capitole ce țin de comerțul cu UE.

Aderarea la piața unică a UE este, însă, un proces complex, care nu se încheie în momentul în care un stat devine membru al UE, mai precizează expertul IPRE.

„România, care a aderat în 2007, a avut de pus la punct mai multe aspecte, cu un termen de ajustare stabilit de Comisia Europeană, după ce a intrat în UE. Aici vorbim, de exemplu, despre respectarea standardelor de creștere și de comercializare a produselor animaliere, o problemă cu care se confruntă și R. Moldova. Cu excepția cărnii de pasăre și a produselor lactate, cu care am obținut anumite progrese, nu putem exporta produse animaliere pe piața europeană”, exemplifică Mogîldea.

Ca parte a negocierilor cu UE, vor fi transpuse în legislația națională norme europene care țin de standardizare, de comerț și fitosanitare, foarte importante pentru producerea și comercializarea produselor și mărfurilor.

Circulația liberă a cetățenilor este un alt segment al pieței unice europene. „Prin acordul liberalizat de vize, s-a făcut un progres semnificativ, dar și aici obiectivul trebuie să fie asigurarea pașilor pentru ca R. Moldova să intre în spațiul Schengen, după aderarea la UE, și să nu fie îngrădit accesul cetățenilor”, susține expertul.

Pentru o integrare în piața unică a UE, trebuie dezvoltate serviciile care aduc valoare adăugată economiei naționale, cum ar fi industria IT, care ar putea înregistra un salt după aderarea la UE, cum s-a întâmplat în România sau în Polonia.

„Circulația capitalului este o altă problemă asupra căreia R. Moldova trebuie să atragă mai multă atenție. Vorbim despre niște principii de funcționare a pieței de capital a UE, inclusiv de politica monetară a UE, care se referă, în mod special, de Zona Euro, dar și de întreg spațiul comunitar. Sunt reguli stricte care țin de inflație, deficitul bugetar al unui stat, care, dacă ne uităm la situația României, care nu face parte din Zona Euro, pot fi problematice, dacă nu sunt respectate anumite praguri stabilite de UE”, menționează Mihai Mogîldea.

Potrivit expertului, Banca Națională a Moldovei va trebui să lucreze „la o mai bună țintire a inflației, la asigurarea unei economii de piață funcționale și a politicii monetare care să mențină economia pe un curs stabil și să nu mai existe crize de genul celor cu care s-a confruntat R. Moldova în ultimii 10 ani”.

Simulări de negocieri pentru aderarea R. Moldova la UE
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:05 0:00

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

Previous Next

XS
SM
MD
LG