În municipiile Chișinău și Bălți și în raioanele Anenii Noi, Orhei, Taraclia, Glodeni, Strășeni și Telenești elevii vor reveni în sălile de clasă pe 11 ianuarie.
În raioanele Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dubăsari, Fălești, Florești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Rezina, Ungheni, Sângerei, Șoldănești, Ștefan Vodă vacanța se va încheia pe 9 ianuarie, cu revenire la școală pe 10 ianuarie.
Modul și orarul recuperării orelor va fi decis de organele locale de specialitate, în comun cu administrațiile instituțiilor de învățământ.
Directoarea Liceului „Miron Costin” din Florești, Tatiana Moscalu, a spus Europei Libere că va convoca vineri ședința consiliului profesoral, pentru a decide cum vor fi recuperate orele, dar, din experiențele anterioare, cel mai probabil, în fiecare zi se va recupera câte o oră.
„De exemplu, luni recuperăm prima lecție de marți, marți – a doua lecție, miercuri – a treia lecție, joi – a patra, vineri – a cincea și, următoarea săptămână, luni, lecția a șasea”, a explicat directoarea.
La liceul „Miron Costin” vin copii din tot raionul Florești. Tatiana Moscalu susține că autobuzele școlare ar fi putut ieși pe traseu, dar pentru copiii care se deplasează cu transportul public ar fi fost dificil să ajungă la școală, având în vedere că nu toate drumurile au fost deszăpezite.
„Avem și copii de liceu care stau cu chirie aici, în Florești, dar sunt și elevi din diferite sate, din Sănătăuca, Cuhurești și din cele mai îndepărtate sate. Noi nu știam cum o să fie peste noapte. Direcția raională educație a întrebat ieri dimineață care este situația prin școli și ne-am pronunțat fiecare. Erau școli unde era sistată energia electrică și căldura. Ar fi fost mai greu să lucreze doar o parte din școli”, a mai spus directoarea liceului din Florești.
„Pentru copii ar fi fost o plăcere să vină la școală”
Tot miercuri, vor reveni la ore și elevii gimnaziului „Vladimir Cimpoieș”, din satul Buciumeni, raionul Ungheni. Directoarea școlii, Vera Ciornea, susține că în școală este cald și drumurile au fost deszăpezite și nu era nevoie să fie suspendate orele, dar s-a conformat deciziei autorităților.
„Clasele gimnaziale vor învăța într-o sâmbătă, iar cele primare, posibil, vor recupera câte o oră, mai multe zile la rând. Primăria are tractor și drumurile au fost curățate. Noi, la țară, am fi putut face lecțiile, pentru că nu e îngrozitor. Avem zăpada, da, dar nu a mai nins de atâta timp. Ar fi fost o plăcere pentru copii să vină la școală. Drumul pe la 8 dimineața a început să fie deszăpezit, iar noi, pe parcursul vacanței, am făcut focul, pentru a menține temperatura în școală. A ieșit soarele, nu are rost să stăm acasă”, ne-a spus Vera Ciornea.
În unele raioane, elevii au revenit din vacanța de iarnă astăzi, așa cum era planificat. Este vorba de Basarabeasca, Briceni, Cahul, Dondușeni, Drochia, Edineț, Hâncești, Ocnița, Râșcani, Soroca și Găgăuzia. Totodată, 600 de elevi din aceste raioane, care se deplasează, de regulă, cu transportul școlar, vor învăța de la distanță.
Apel către părinți să pună mâna pe lopată
Șeful Direcției Educație din municipiul Chișinău, Andrei Pavaloi, a spus că se sistează, până miercuri, procesul educațional în toate instituţiile de învățământ general, publice și private, din municipiu, pentru ca autoritățile să reușească să deszăpezească drumurile de acces, pentru nu a pune în pericol viața copiilor și a angajaților.
„Pe teritoriile instituțiilor de învățământ, se desfășoară acțiuni de curățare și deszăpezire a căilor de acces, pentru a restabili activitățile educaționale cât mai curând posibil. Încurajăm participarea comunității în aceste eforturi de curățare și solicităm sprijinul părinților, profesorilor”, a făcut apel Pavaloi.
Potrivit lui, fiecare instituție urmează să facă un plan de recuperare a orelor.
În următoarele zile, vremea se va menține geroasă, cu maxime de până la minus 15 grade pe parcursul nopții, dar nu se prevăd precipitații.