Britanicii nu și-au dorit ca compensațiile să fie pe agenda summitului celor 56 de țări, în ciuda apelului de dinaintea evenimentului, prin care fostele colonii au transmis că doresc scuzele și compensațiile britanicilor.
Marea Britanie a fost una dintre țările cele mai implicate în comerțul cu sclavi și se face responsabilă pentru transportul a peste trei milioane de sclavi africani către coloniile din Caraibe și America de Nord.
În schimb, Regele Charles a spus că „nu putem schimba trecutul” și că „trebuie să găsim metode de a corecta inechitățile care dăinuie”.
Premierul Keir Starmer spune că ar prefera să se „uite înspre viitor, nu înspre trecut” și a refuzat să transmită scuze din partea guvernului. Liderii celorlalte zeci de țări care participă la conferința bienală a Commonwealth-ului ceruseră o discuție pe tema compensațiilor pentru rolul Marii Britanii în comerțul cu sclavi.
Ministrul de Externe din Bahamas, Frederick Mitchell, spune că „ar putea dura ceva vreme ca oamenii [autoritățile britanice, n.r.] să se răzgândească, dar într-un final se vor răzgândi”.
În urma summitului, însă, premierul britanic a declarat că este dispus să discute despre compensații non-financiare, inclusiv să pună presiune pe instituțiile internaționale care acordă împrumuturi țărilor în dezvoltare pentru a scădea dobânzile.
Ministra Finanțelor de la Londra, Rachel Reeves, spune că țara sa nu are de gând să plătească compensații deși „sclavia a fost un lucru oribil”.
O sumă globală de compensații ar putea fi între 18.000 și 100.000 de miliarde de lire. Prin comparație, PIB-ul Marii Britanii a fost de 2.200 miliarde de lire în 2023.
Ideea compensațiilor pentru sclavie și alte crime coloniale nu este nouă, dar pare din ce în ce mai fezabilă pe măsură ce trece timpul.
„Există o obligație internațională asupra Regatului Unit, Franței, Portugaliei, Spaniei, Olandei, Suediei, Danemarcei și Statelor Unite ale Americii de a oferi compensații totale descendenților acelor africani asupra cărora au impus sclavia”, consideră judecătorul Patrick Robinson, membru al Curții Internaționale de Justiție. Robinson spune că există baza legală pentru astfel de compensații, pentru că sclavia poate fi considerată o crimă împotriva umanității, considerată ca atare chiar și înaintea stabilirii definiției moderne a conceptului.
În 2007, premierul de atunci, Tony Blair, i-a cerut scuze președintelui din Ghana pentru sclavie.
Înainte să sosească la summitul din Samoa, Regele Charles a ținut un discurs în Parlamentul Australiei. Discursul a fost întrerupt de senatoarea indigenă Lidia Thorpe, care a strigat către monarh: „ați comis genocid împotriva poporului nostru. Da-ți-ne înapoi ce ați furat de la nou - oasele, craniile, bebelușii, oamenii. Ne-ați distrus pământul”.
În timp ce a fost scoasă din sală, Thorpe a încheiat: „Acesta nu este pământul tău. Nu ești regele meu”.
Barbados și Jamaica, state conturate de sclavie
Printre țările cele mai afectate de sclavie se numără Barbados și Jamaica.
Barbados, o insulă de doar 439 de kilometri pătrați, a fost „prima societate sclavagistă” a Imperiului Britanic, unde întregul model socio-economic se baza pe deținerea sclavilor și unde violența și tratamentul inuman au fost aplicate cel mai dur asupra sutelor de mii de sclavi. Urmele rămân vizibile și astăzi, atât asupra societății, cât și la nivel economic.
Barbados cere un plan economic de compensații pe modelul Planului Marshall, care să asigure investiții publice pentru a consolida statul și instituțiile sale. Barbados a devenit un stat independent în 1966 și a părăsit commonwealth-ul britanic în 2021, moment din care regina Elisabeta a II-a nu a mai fost șeful statului.
Jamaica a fost și ea o destinație cheie pentru comerțul cu sclavi: peste două milioane de oameni au fost aduși pe insulă înaintea abolirii sclaviei. Însuși stră-străbunicul Kamalei Harris, candidata democrată la alegerile din SUA, a fost Hamilton Brown, un nord-irlandez care a deținut sclavi în Jamaica, unde conducea plantații de trestie de zahăr. Brown a fost compensat cu echivalentul modern a 11 milioane de euro pentru sclavii „pierduți” odată cu abolirea sclaviei.
Sclavia în Imperiul Britanic
Deși comerțul internațional modern cu sclavi africani a fost început de portughezi, în secolul XV, un secol mai târziu britanicii au început să ducă la scară industrială practica. Între 12 și 20 de milioane de africani au fost răpiți sau vânduți de liderii lor și transportați peste ocean; britanicii au fost printre principalii participanți la acest proces.
Cum funcționa modelul economic al sclaviei? Britanicii luau oameni din vestul Africii și îi aduceau, îngrămădiți în condiții în care ucideau mulți oameni chiar în călătoria transatlantică, pe țărmurile americane. De acolo, erau cumpărați și puși la muncă în plantațiile industriale create în Lumea Nouă. Pentru că munca lor costa aproape zero, profitul ajungea la cei care-i dețineau.
Sclavia era și moștenită, astfel că „investiția” în câțiva sclavi ajungea să „merite” pe termen lung, pe măsură ce sclavii făceau copii - adesea, forțat.
Așadar, bogăția Statelor Unite și a Imperiului Britanic a fost construită pe spatele sclavilor africani, timp de generații întregi. Sclavia a făcut posibile cultivarea și comerțul la scară largă a produselor precum bumbacul, cafeaua, tutunul sau trestia de zahăr, înaintea revoluției industriale. Tot sclavia a îmbogățit orașe precum Londra, Bristol, Liverpool sau Glasgow.
În 1807, Imperiul Britanic a interzis comerțul cu sclavi, dar abia 25 de ani mai târziu a interzis instituția sclaviei în teritoriile de peste oceane ale Imperiului. Astfel au fost eliberați 800.000 de sclavi care erau proprietatea legală a sclavagiștilor britanici.
Cei care dețineau sclavi au primit compensații imense pentru resursa umană „pierdută”: 20 de milioane de lire, sumă ce este echivalentă cu 2 miliarde de lire sterline în banii de astăzi. Plata către cei 46.000 de britanici care dețineau sclavi a fost cel mai mare pachet de „salvare financiară” din istoria țării, până la salvarea băncilor în 2009.
Foștii sclavi nu au primit nimic, iar, în plus, au fost obligați la 45 de ore de muncă pe gratis pe săptămână pentru foștii stăpâni timp de patru ani de la eliberare.
Sclavia, baza bogăției pentru unii și a sărăciei pentru alții
Adesea, britanicii au încercat să cosmetizeze moștenirea sclaviei cu argumentul că n-ar fi fost la fel de gravă sau negativă ca în Statele Unite, deși ei au introdus sclavia pe teritoriile ce urmau să devină SUA. În Statele Unite, după câștigarea independenței de Imperiul Britanic, sclavia a rămas unul dintre motoarele economiei. Una din cauzele Războiului Civil din 1861-65 dintre Confederația statelor din Sud și Uniunea din Nord a fost dreptul statelor de a păstra sclavia.
Multe instituții și familii britanice care s-au îmbogățit de pe urma comerțului cu sclavi au îngropat istoria respingătoare a banilor lor, scrie The Guardian. Chiar ziarul The Guardian a fost fondat în 1821 de oameni care și-au construit averea de pe urma sclaviei; prin urmare, publicația a anunțat anul trecut un proiect de investiții care să susțină comunitățile jamaicane ale căror descendenți au fost afectați de fondatori.
Printre cei care au avut de câștigat financiar de pe urma sclaviei se numără și familia regală britanică. În 1689, renumitul comerciant de sclavi Edward Colston (a cărui statuie a fost doborâtă în 2020 în Bristol de protestatarii Black Lives Matter) și-a transferat acțiunile din compania de comerț al sclavilor africani, regelui William al III-lea. Coroana britanică a profitat financiar de pe urma sclaviei timp de 270 de ani, arată The Guardian. În 2023, Regele Charles a deschis arhivele regale pentru un studiu asupra conexiunilor dintre familia regală britanică și comerțul cu sclavi.
Familia actorului britanic Benedict Cumberbatch (cunoscut inclusiv pentru rolul său în filmul 12 years a slave, unde a jucat un personaj care deținea sclavi) a ținut sclavi în Barbados, în secolul XVIII.
Un secol mai târziu, când sclavia a fost interzisă, familia Cumberbatch a primit compensații financiare de la Imperiul Britanic pentru sclavii „pierduți”. Încă există mulți oameni în țara din Caraibe care poartă numele de familie al actorului, fiindcă în acea vreme sclavii erau numiți după familia care-i deținea.
Alte familii care s-au îmbogățit de pe urma sclaviei includ rudele scriitorului George Orwell, ale actorilor Ben Affleck și Edward Norton, ale fostului premier britanic David Cameron și foștilor președinți americani George H.W. Bush și George W. Bush. Până și Justin Welby, actualul Arhiepiscop de Canterbury, liderul bisericii Anglicane, a dezvăluit recent că este înrudit cu un sclavagist care a deținut o plantație în Jamaica.
Singurul stat născut din revolta violentă a sclavilor împotriva unui imperiu colonial este Haiti, care și-a câștigat în 1804 independența de Franța. Prin urmare, Franța a obligat noul stat să-i plătească despăgubiri, care au compromis economic statul încă de la fondarea sa, ducând la sărăcia de astăzi. Banii haitienilor au finanțat parțial chiar construcția Turnului Eiffel.
Acum, un grup de ONG-uri cer ca Franța să dea înapoi banii din „datoria de independență” plătită de haitieni timp de 140 de ani.
Articol preluat de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
