Linkuri accesibilitate

Donald Trump își declară victoria, la un miting la Palm Beach, în Florida.
Donald Trump își declară victoria, la un miting la Palm Beach, în Florida.

LIVE America a votat. Trump își declară victoria, iar lumea îl felicită

update

Fostul președinte republican, Donald Trump, și-a declarat victoria în alegerile din Statele Unite, din 5 noiembrie, în timpul unui miting în Florida, după ce proiecțiile rezultatelor sugerau că a câștigat în state cheie, adjudecându-și cel puțin 267 de electori, din 270 necesari.

08:01

Trump câștigă statul cheie Georgia, într-o lovitură grea pentru Harris

Suporterii lui Trump, în Georgia.
Suporterii lui Trump, în Georgia.

Presa din SUA apreciază că Donald Trump a învins-o pe Kamala Harris în statul cheie Georgia, care votase în 2020 cu democrații. Trump are acum 246 de voturi electorale, cu numai 23 mai puține decât pragul victoriei.

Mai devreme, un prim stat cheie, Carolina de Nord, fusese adjudecat de presă lui Trump. El a câștigat deja acolo de două ori.

Trump a anunțat că merge să se adreseze suporterilor la Centrul de Convenții din Palm Beach, în Florida. Harris spune că le va vorbi suporterilor ei abia „mâine” (astăzi, miercuri, dar mai târziu, după ora Moldovei).

06:54

Primul stat cheie, adjudecat de Trump: Carolina de Nord

O funcționară electorală, verificând actele la o secție de votare din Charlotte, Carolina de Nord, pe 5 noiembrie 2024
O funcționară electorală, verificând actele la o secție de votare din Charlotte, Carolina de Nord, pe 5 noiembrie 2024

CNN, NBC, AP spun că Trump a câștigat Carolina de Nord, având acum 230 de voturi electorale, față de cele 187 ale lui Harris.

Nu este un stat care își schimbă preferințele față de 2020, când l-a câștigat tot Trump, dar Harris spera să îl poată „cuceri” de data asta.

Trump a fost în Carolina de Nord la mitinguri în ultimele trei zile de campanie.

Democrații spun că acum „calea spre victorie” sunt statele Michigan, Wisconsin și Pennsylvania, numite „zidul albastru”.

06:41

Trump conduce, dar statele cheie încă nu și-au spus cuvântul

În Statele Unite, numărătoarea voturilor este în plină desfășurare, presa americană preconizând victorii pentru Trump până în prezent în 22 de state, inclusiv în Texas și Ohio, precum și în alte state cu orientare republicană.

Harris a câștigat până acum 12 state. Așa încât Trump are 211 voturi electorale, iar Harris 172, dar lucrurile se schimbă.

Numărul „magic” pentru câștigarea președinției este de 270 voturi electorale. Deocamdată nu sunt surprize mari - toată lumea aștepta asemenea rezultate. Observatorii se așteaptă ca această cursă extrem de disputată pentru Casa Albă să se rezume, ca și în alte dăți, la o mână de state-cheie.

XS
SM
MD
LG