Linkuri accesibilitate

Ales Mikhalevich - destinul unui opozant din Belarus


Ales Mikhalevich
Ales Mikhalevich

Avocatul acuză regimul Lukașenka de tortură practicată la porţile UE.


În luna decembrie fostul candidat prezidenţial din Belarus Ales Mikhalevich a fost arestat împreună cu alţi candidaţi şi sute de suporteri pe când protestau împotriva realegerii preşedintelui Alyaksandr Lukashenka, supranumit de unii „ultimul dictator al Europei”. Luna aceasta Mikhalevich a fugit de la Minsk şi a primit azil politic în Cehia. Într-un interviu acordat Europa Liberă, el a promis să-şi ceară dreptatea şi să facă eforturi pentru unificarea opoziţiei.

La 19 decembrie anul trecut, Ales Mikhalevich şi-a început ziua ca un candidat la preşedinţie – dar şi-a încheiat-o ca puşcăriaş. Reprimarea protestelor de la Minsk din ziua alegerilor, soldată cu arestarea a şapte candidaţi şi a sute de suporteri, a fost condamnată de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, care au impus noi sancţiuni împotriva regimului Lukashenka.

Acum, Mikhalevich, în vârstă de 35 de ani, se află la sute de kilometri depărtare de casă, în Cehia, unde a primit azil politic la 24 martie. El a spus Europei Libere că de aici, din „siguranţa” UE, îşi va consacra energia şi eforturile pentru judecarea şi pedepsirea regimului de la Minsk. Mikhalevich a spus că în prezent acţionează ca un fel de activist politic şi că în calitate de avocat, va încerca să folosească mecanismele juridice internaţionale pentru tragerea la răspundere a regimului Lukashenka, pe care îl acuză de tortură practicată la porţile UE. Mikhalevich spune că acum scopul său principal este de a pune capăt torturii şi de a elibera prizonierii politici din Belarus şi că nu se gândeşte prea mult la vreo altă carieră politică.

Mikhalevich a fost pus în libertate la 19 februarie, dar numai după ce a semnat un angajament de a colabora cu serviciile de informaţii. În realitate, spune fostul candidat prezidenţial, nu a lucrat şi nu are de gând să lucreze cu KGB-ul din ţara sa, pentru că, cu cuvintele sale, nu ar mai fi în stare să-şi privească prietenii în ochi. „Am semnat angajamentul ştiind că primul lucru pe care-l voi face când mă vor elibera va fi să convoc o conferinţă de presă la care să explic cum şi de ce am semnat”, a spus Mikhalevich.

După eliberare Mikhalevich a descris în culori sumbre condiţiile de detenţie, comparându-le cu un lagăr. El susţine că gardienii l-au pus să stea gol puşcă în curte, în plină iarnă, l-au lipsit de somn, l-au târât pe podea încătuşat la mâini, l-au ţinut într-o celulă supra-aglomerată şi l-au interogat fără acces la avocat. Mikhalevich a spus că şi-a dat seama că se poate supravieţui în orice împrejurări şi că în detenţie s-a gândit mai ales la cei care au trecut prin experienţe şi mai dramatice decât el, de pildă în Gulag. De asemenea, ne-a mai spus Mikhalevich, s-a gândit la cei maltrataţi de regimul Lukashenka, dar care spre deosebire de el nu se bucură de atenţia presei, aşa că suferinţele lor rămân necunoscute.



Mikhalevich a povestit Europei Libere cum a fugit din Belarus, cu maşina unui prieten care l-a trecut mai întâi în Rusia, apoi în Ucraina. La Kiev a luat legătura cu mai multe ambasade, iar cehii au căzut de acord „destul de repede” să-l ajute, dându-i o viză. Mikhalevich spune că el însuşi a devenit un motiv de îngrijorare pentru guvernul de la Minsk şi că va avea grijă ca îngrijorarea să crească lucrând cu organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului, în primul rând pentru a pune capăt torturii. Pe de altă parte, fostul candidat prezidenţial este optimist în privinţa evoluţiei situaţiei politice de la Minsk. Mikhalevich spune că fără să vrea Lukashenka ajută enorm opoziţia din Belarus să se unifice, pentru că este mai uşor să te uneşti împotriva cuiva.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG