Linkuri accesibilitate

Statele Unite au prosperat angajîndu-se în lume, nu izolîndu-se


Președintele Barack Obama la încheierea discursului pe tema Libiei
Președintele Barack Obama la încheierea discursului pe tema Libiei

Barack Obama: la decizia de a interveni în Libia a contribuit dimensiunea terorii, sprijinul internațional primit de la Liga Arabă și ONU.


La Universitatea Nationala pentru Aparare din Washington, presedintele Statelor Unite, Barack Obama a explicat actiunile administratiei sale in Libia. Care au fost principalele repere ale alocutiunii? – Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

In cursul zilei de ieri, vorbind pentru prima data despre Libia, liderul minoritatii republicane din Senat, Mitch McConnell i-a cerut presedintelui Obama sa clarifice misiunea militara americana in Libia. „Angajamentul va dura zile sau saptamini, cum a promis presedintele?”—a intrebat senatorul, continuind: „Care va fi durata operatiunii si care va fi costul? Care este rolul tarii noastre in razboiul civil din Libia?

In alocutiunea sa, presedintele Obama a explicat ca Statele Unite au intervenit in Libia nu pentru ca erau direct amenintate ci pentru ca actiunea este in interesul Americii si in spiritual valorilor americane. Presedintele a folosit acest discurs pentru a explica criteriile de interventie militara ale administratiei sale.

Obama a explicat de ce a decis sa intervina in Libia in conditiile in care abuzuri impotriva populatiei civile se produc si-n alte parti ale lumii. El a spus ca America nu poate interveni oriunde, dar asta nu e un argument sa nu intervina niciunde, cind populatie civila e masacrata de un dictator.

Ceea ce a contribuit la decizia de a interveni in Libia este dimensiunea terorii, sprijinul international primit de la Liga Araba si apoi Natiunile Unite, capacitatea de a crea o coalitie internationala cu aliati ai Americii si abilitatea de a contribui atita cit a trebuit si a ceda apoi initiativa aliatilor. In prezent NATO a preluat conducerea operatiunii militare si isi asuma si responsabilitatea de a apara populatia civila. Statele Unite continua sa acorde sprijin logistic si de informatii.

Presedintele Obama s-a referit si la cei care, dimpotriva, ii cer sa il inlature de la putere pe Muammar Ghadaffi, prin mijloace militare. El a spus ca asa ceva s-a incercat in Irak si intr-adevar exista rezultate si sperante insa asta a costat opt ani, mii de americani si irakieni morti si trei miliarde de dolari, cheltuieli. In incheierea alocutiunii sale, Barack Obama a spus ca in timpuri dificile, tentatia izolationismului este mare. Dar – a continuat presedintele – aceasta nu este formula americana. Statele Unite au prosperat nu izolindu-se ci angajindu-se in lume.
XS
SM
MD
LG