Linkuri accesibilitate

Moldova - istorie de succes este o mișcare pe dublu sens


Iurie Bodrug
Iurie Bodrug

Iurie Bodrug: „Nu ne putem permite să solicităm de la UE un regim liberalizat de vize când avem frontiere nesecurizate, ministere nereformate, cetățeni fără pașapoarte”.


Ambasadorul Moldovei la Varșovia, Iurie Bodrug răspunde întrebărilor Europei Libere. Un interviu realizat de Valentina Ursu
:

Europa Liberă: De la 1 iulie Polonia preea preşedinţia la Uniunea Europeană. Pe cât de mult ar putea să conteze Republica Moldova pe parcursul mandatului polonezilor pentru a se apropia de UE?

Un interviu cu Iurie Bodrug, ambasadorul R. Moldova în Polonia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:22 0:00
Link direct


Iurie Bodrug:
„Premierul polonez a spus: contaţi pe noi. Când a afirmat, că Polonia este susţinător al aspiraţiilor de integrare europeană şi a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova s-a bazat, în primul rând, pe ceea ce facem noi. Nu poţi susţine pe cineva, care nu face singur nimic. Or, motto-ul preşedinţiei poloneze la Consiliul Uniunii Europene la 1 iulie va fi susţinerea Parteneriatului estic. Susţinerea ţărilor din Parteneriatul estic în efortul lor propriu de apropiere, de modernizare, de reformare a propriilor ţări în spiritul standardelor europene.”

Europa Liberă: Deci, acest aranjament - Parteneriatul estic – poate fi considerat o anticameră pentru Republica Moldova în eventualitatea dorinţei de a accede la UE?

Iurie Bodrug:
„Donald Tusk a spus, că Parteneriatul estic a fost conceput de către Polonia şi Suedia ca o etapă preparatorie pentru ţările din Est. Or, cât de bine ne vom face noi temele de acasă...”

Europa Liberă: Domnule ambasador, dar ce include tema de acasă?

Iurie Bodrug:
„Modernizarea ţării, reformarea justiţiei, o parte a acestei probleme.”

Europa Liberă: Pentru că aceasta generează corupţie, dare de mită?

Iurie Bodrug:
„Lipsa acestor reforme generează incertitudine, stare de neclaritate. Omul nu se simte protejat de propria lege în propria ţară. Când am spus despre reformarea justiţiei - este numai o parte a acestei probleme. Dar reformarea Ministerului de Interne, care este un plan foarte ambiţios – demilitarizarea Ministerului de Interne, care nu trebuie să fie un minister al poliţiei. Şi asta este o afirmaţie a colegilor noştri polonezi, dar şi deja a conducerii Ministerului de Interne de la noi. Reformarea altor ministere exact după modelul polonez, aşa cum se cere. Ca ministerele să nu administreze la direct, dar să realizeze politici, să conceapă politici şi să ajute autorităţile locale, să ajute cetăţenii să poată coparticipa la administrare. Este o mare sarcină, e cu totul alt nivel european.”

Europa Liberă: Premierul moldovean, Vlad Filat, spunea că pe parcursul preşedinţiei poloneze la UE, Moldova va face următorii paşi pentru a obţine regimul liberalizat de vize. Ce urmează?

Iurie Bodrug:
„Când comisarul european pentru Justiţie, doamna Malmstrom, a venit la Chişinău, prezentând Moldovei planul de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize, colegii noştri de la ministerele de resort au şi constatat, că de fapt din acest plan o serie întreagă de lucrări au şi fost realizate. Noi am început a elibera cetăţenilor ţării noastre paşapoarte biometrice, solicitate în zona Schengen a Uniunii Europene. Deci, este un prim pas. Dar, şi din nou reformarea sistemului de grăniceri, reformarea sistemului Afacerilor Interne, securizarea frontierelor – un complex întreg de acţiuni, care trebuie să fie realizate.

Nu ne putem permite să solicităm de la Uniunea Europeană un regim liberalizat de vize pentru cetăţenii noştri atunci când avem frontiere nesecurizate, când avem ministere nereformate, când avem cetăţeni fără paşapoarte, care pot fi controlate. Şi mişcarea cetăţenilor este un lucru controlabil în toate ţările, până la momentul când intrăm în zona Schengen. După aceasta începe libera circulaţie a cetăţenilor. Până la acest moment trebuie să demonstrăm, că suntem capabili să asigurăm, că cetăţenii noştri nu vor fi cei, care vor aduce riscuri în zona Schengen şi în zona Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Şi un acord de comerţ liber. Am înţeles, că este o prioritate să fie negociat.

Iurie Bodrug:
„Se vor începe în timpul apropiat negocierile asupra acordului de liber schimb, aprofundat şi cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, care va veni să substituie preferinţele actuale comerciale, de care dispune Republica Moldova în relaţiile cu Uniunea Europeană. Este un plan extrem de ambiţios să obţinem acest regim de comerţ liber, aprofundat şi cuprinzător. El este periculos, într-un anumit sens, pentru că va impune producătorii noştri să corespundă cu produsele lor, normelor de calitate adoptate şi acceptate în Uniunea Europeană. Dar fără aceasta nu se poate. Nu mai putem rămâne la nivelul secolului 19, când ziceam, că se va mânca şi aşa, sau se va consuma şi aşa. Nu mai putem rămâne la acest nivel. Producătorii noştri trebuie să fie conştienţi şi de riscurile, dar şi de beneficiile, pe care le vor avea după adoptarea acestui regim.”

Europa Liberă: Domnule Bodrug, Polonia era cunosută ca un bun avocat al Ucrainei pe calea integrării europene. De ce acum atâta simpatie din partea Varșoviei pentru Moldova?

Iurie Bodrug:
„Polonia rămâne în continuare un partener strategic al Ucrainei. Susţinerea poloneză pentru aspiraţiile ucrainene la Uniunea Europeană rămân în continuare foarte puternică. Dar există o lozincă, pe care a reiterat-o ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, în cadrul recentei sale alocuţiuni din Seimului polonez – mai mult pentru mai mult. Faceţi mai multe reforme, vă dăm mai multă asistenţă. Aşteptăm mai mult de la voi, vă susţinem mai mult. Iar Republica Moldova a demonstrat pe parcursul ultimului an foarte multe succese în tot ce face şi seriozitate în adoptarea deciziilor.”

Europa Liberă: Moldova – o istorie de succes pentru UE înseamnă o încurajare pentru autorităţile de la Chişinău? Pentru cetăţenii Republicii Moldova? Sau, totuşi, iarăşi punem accentul pe îndeplinirea lecţiei de acasă?

Iurie Bodrug:
„Moldova – istorie de succes este o afirmaţie deja general europeană. Toată lumea ştie, dar este o mişcare pe dublu sens. Pe de o parte, noi într-adevăr ne facem bine temele de acasă, iar pe de altă parte, europenii susţin pe cei, care fac bine temele de acasă.”

Europa Liberă: De ce ar avea nevoie UE aici la hotar de o poveste de succes?

Iurie Bodrug:
„E vorba de securitate. De stabilitate. Ei nu pot concepe ca la frontierele Uniunii Europene să fie o zonă săracă, instabilă, cu eventuale riscuri în viitor. Ei vor să vadă o zonă stabilă, o zonă prietenoasă, o zonă chiar dacă nu astăzi, dar în perspectivă, totuşi, membră a marii familii europene. Este tocmai ceea ce putem noi face. Suntem o ţară mică, care într-adevăr dorim şi populaţia ţării noastre a demonstrat prin votul din ultima perioadă, că este totuşi predispusă spre alegerea aceasta pro europeană.”

Europa Liberă: Câţi ani îi trebuie Republicii Moldova să ajungă în UE? Când ar putea Moldova să depună cel puţin o cerere pentru a deveni membru asociat?

Iurie Bodrug:
„Eu nu m-aş apuca să spun acum în termen foarte exact. Totul depinde de noi, de determinarea noastră asupra reformelor, de înţelegere de către fiecare cetăţean, că de fapt UE nu este o farfurie mare, de pe care toată lumea ia pentru că acolo este. Uniunea Europeana este, totuşi, o uniune de state care solicită foarte multă muncă, foarte multă disciplină, foarte multă străduinţă, foarte multă determinare.

Ne-am decis să mergem pe o anumită cale, să înfăptuim anumite reforme şi trebuie să fim tenaci în ceea ce facem, rabdători. Dar să nu zicem, că azi am obosit, de aici nu mai continuăm reformele pentru că ele sunt grele, ele necesită eforturi, să le facă altcineva. Dacă ajungem la această etapă, am pierdut poate unica şansă, care ni se oferă.”

Europa Liberă: O cerere de asociere când poate fi depusă?

Iurie Bodrug:
„Înfăptuim reforme, adoptăm legislaţii, le implementăm. Dacă cetăţenii vor spune tot ce faceţi voi, reformele despre care vorbiţi sunt interesante doar pentru guvernare şi numai guvernarea are nevoie, atunci să ştiţi că am pierdut. Pentru că de fapt reformele sunt necesare pentru cetăţeni, pentru înţelegerea de către ei a ceea ce se înâmplă în ţara aceasta.”

Europa Liberă: Care a fost rolul simplului cetăţean, atunci când Polonia a decis să ajungă în marea familie şi a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice?

Iurie Bodrug:
„După cunoscutele reforme ale lui Lesek Balterovici, când Polonia săracă, din perioada post comunistă, a decis să aleagă calea integrării Euro Atlantice, populaţia a fost solicitată să fie răbdătoare.”

Europa Liberă: Deci, a acceptat o terapie do şoc?

Iurie Bodrug:
„Populaţia a fost cea care a decis că asta este unica cale – o perioadă mai greu, pentru ca mai târziu să fie bine. Polonia acum este ţara cu cel mai mare flux de capitaluri, de investiţii străine. Un flux de bani, care vine în Polonia, care cu greu reuşeşte să valorifice aceste mijloace. Va trece o perioadă, peste doi ani, Polonia nu va mai beneficia de aceste fonduri. Ea va fi singură ţară donatoare. Dar vin alte ţări, cum ar fi Republica Moldova, care va beneficia în calitatea sa de vecin nemijlocit al Uniunii Europene. Iar în perspectivă să fim optimişti. Se vede acum – două miliarde şi jumătate de euro oferite de către Uniunea Europeană pentru reformele structurale din diferite domenii pentru perioada imediat următoare, pentru trei ani. O astfel de sumă noi n-am avut niciodată.

Depinde de noi, de capacitatea noastră de-a înghiţi, pur şi simplu, de a-i valorifica. Nu se pierde efortul acesta al Uniunii Europene, care este unul foarte susţinut pentru tânăra şi fragila democraţie, cum este la noi în ţară. Ar fi un mare păcat să nu folosim ceea ce ni se oferă astăzi – luaţi, folosiţi. Spuneţi ce doriţi şi vă vom ajuta. Cum spunea premierul polonez Tusk la întrevederea cu premierul Republicii Moldova.”
XS
SM
MD
LG