„Am sa plec din tara asta nenorocita, m-am saturat!” Scriitorul Vitalie Cibanu scrie in cotidianul Adevărul că a auzit replica asta de cel putin trei ori. O data de la medicii dintr-un spital care spuneau ca oriunde in alta parte le-ar fi mai bine, într-un maxi taxi şi o dată la poştă. Dar printre tineri aceste dispoziţii nomade sunt cele mai raspindite, vor sa fuga pe capete din Moldova, pentru ca nu intrezaresc aici niciun fel de perspectivă. Familia si parintii? – Da, ii iubim, dar avem si noi o viata de trăit, raspund tinerii.
Iar articolul de primă pagina a adevărului are titlul „Răsfăţaţii statului si-au pregatit pensii de lux, adica parlamentarii şi miniştrii.”
În Săptămâna Viorel Mihail scrie ca actuala putere adusa pe coridoarele guvernarii de evenimentele din aprilie 2009 nu doreste sa instaureze statul de drept in Moldova pentru ca i-ar nedreptati si pe cei care, prin acte de vandalism au si adus-o la putere.
Vasile Ernu n-a mai stat de mult la cozi, cel puţin aşa scrie in Timpul. Dar zilele trecute a stat in niste cozi interminabile de moldoveni, iar administratia era română. Uneori ai impresia ca atunci cand e vorba de mentalitati, lucrurile au ramas pe vechi, ca acum 100 de ani.
Tot despre vechituri scrie si Constantin Cheianu. Un Vlad Filat, Iurie Leanca, Alexandru Tanase, Dorin Chirtoaca plus un mic detasament de experti care s-au afirmat in ultimii ani reprezinta pentru Moldova un fel de locomotiva moderna a unei garnituri de vagoane sovietice.
Nicolae Negru publica în Jurnal de Chisinau o presupusa stenogramă a intalnirii secrete dintre Filat si Voronin, iar sfatul principal al lui Voronin este: Filat fii tu însuţi.
Tot acolo, Petru Bogatu il citează pe Vasile Botnaru, seful biroului de la Chisinal al Europei Libere: situatia nu ar fi atit de catastrofala daca am face ordine in debaraua din cap. Bogatu scrie ca titlurile stirilor si comentariile de pe forumuri sunt nelinistitoare, spre exemplu: Filat are ticuri dictatoriale, Lupu ne vinde Moscovei, Ghimpu dă cu oiştea-n gard – Cum şi mai ales de ce sa mai trăieşti cu asemenea veşti dureroase? Este intrebarea lui Petru Bogatu.
