Linkuri accesibilitate

2.04 - Chișinău: Revitalizarea negocierilor cu Transnistria. Interviu cu Vl. Voronin.


Vladimir Voronin și Igor Smirnov la întîlnirea trilaterală de la Moscova în 2009
Vladimir Voronin și Igor Smirnov la întîlnirea trilaterală de la Moscova în 2009

Vladimir Voronin: „Problema Transnistriei asta e problema noastră, internă a noastră, a Moldovei”.


2 aprilie 2001

Ora Moldovei.

Revitalizarea negocierilor cu Transnistria. Interviu cu Vl. Voronin.

Dan Ionescu: Foarte probabilul viitor preşedinte, Vladimir Voronin, se arată deosebit de preocupat de revitalizarea negocierilor privitoare la soluţionarea diferendului transnistrean. Acest lucru reiese şi dintr-un interviu, pe care l-a acordat în exclusivitate Europei Libere, interviu realizat de Lina Grîu.

Liderul comunist Vladimir Voronin salută poziţia adoptată de autorităţile de la Tiraspol în problema convocării reuniunii de la Bratislava, consacrată soluţionării conflictului transnistrean, cu participarea Chişinăului, a Tiraspolului şi a mediatorilor – Rusia, Ucraina şi OSCE. La sfârşitul săptămânii trecute oficialii de la Tiraspol au anunţat, că nu vor participa la aceste negocieri, decât după ce liderul separatist Igor Smirnov se va întâlni cu noul preşedinte al Republicii Moldova.

La această întâlnire Tiraspolul vrea să clarifice poziţia noului preşedinte moldovean faţă de documentele semnate anterior între Chişinău şi Tiraspol. În funcţie de rezultate, va fi stabilită data desfăşurării reuniunii de la Bratislava.

Într-un interviu acordat astăzi în exclusivitate postului nostru de radio, Vladimir Voronin a lăsat însă să se înţeleagă, că reuniunea de la Bratislava ar putea să nu aibă loc, pronunţându-se, în acelaşi timp, împotriva internaţionalizării conflictului transnistrean.

Vladimir Voronin: „Problema Transnistriei asta e problema noastră, internă a noastră, a Moldovei. Noi trebuie s-o hotărâm, împreună cu autorităţile din Tiraspol. E clar, cu ţările garant, cu OSCE-ul ăsta, dar nu prin Bratislava şi prin Viena. Şi eu categoric şi în acelaşi timp sunt împotriva internaţionalizării acestui proces. Da.”

Europa Liberă: Asta înseamnă, că Bratislava ar putea să nu aibă loc?

Vladimir Voronin:
„Da, eu nici nu ştiu de ce trebuie de cheltuit bani la Bratislava. Lucrul ăsta putem să-l facem sau la Tiraspol, sau în Chişinău.”

Europa Liberă: Dar cu domnul Smirnov o să aveţi întâlnire după inaugurarea în funcţie?

Vladimir Voronin:
„Domnul Smirnov este invitat la inaugurare, cu domnul Maracuţă şi cu componenţa deplină a deputaţilor din Tiraspol. Şi cred, că o să avem o mică discuţie după inaugurare şi o să ne înţelegem, când o să fie prima întâlnire a noastră. Poate să fie chiar şi pe data de 9, de exemplu. Eu aş propune data de 9, luni, să fie prima întâlnire.”

În opinia lui Vladimir Voronin, internaţionalizarea excesivă a negocierilor pe marginea subiectului transnistrean ar putea fi nu doar puţin eficientă, dar şi fără perspectivă. Liderul comunist ne-a mai spus, că pentru a putea discuta cu partea transnistreană un proiect de statut al regiunii trebuie să fie elaborată mai întâi o poziţie în cadrul Parlamentului de la Chişinău. Acest lucru nu înseamnă, implicit, începerea negocierilor de la zero. Voronin a spus, că a fost greşit înţeles atunci, când a fost citat cu această afirmaţie.

Vladimir Voronin: „Nu, asta nu anulăm negocierile. Nu am fost înţeles corect. Poate eu nu m-am exprimat corect. Am spus, că noi pe o foaie albă de hârtie trebuie să scrim cu partea transnistreană toate împuternicirile, pe care ei le solicită să le fie date de autorităţile din Chişinău. Şi să vedem la ce mergem, la ce variantă mergem, ş.a.m.d., ca să ieşim din criza aceasta. Iată care a fost propusă ideea.”

Europa Liberă: Vladimir Voronin a declarat, că în activitatea sa de şef de stat va avea printre priorităţile de bază subiectul transnistrean. L-am întrebat pe viitorul preşedinte al Republicii Moldova, cât de realiste sunt declaraţiile făcute la Chişinău de vicepreşedintele comisiei ruse de stat pentru Transnistria, Boris Pastuhov, care susţinea, că reglementarea conflictului este posibilă în următoarele o lună, o lună şi jumătate.

Vladimir Voronin:
„Nu, într-o lună, o lună şi jumătate nu cred eu ca să fie real, dar suntem foarte aproape de a soluţiona această problemă, cu toţi împreună. Dar să fie dorinţă din toate părţile, nu numai de la noi, nu numai de la Duma de stat, reprezentată de Primakov şi de la conducerea Rusiei, în prezenţa lui Primakov sau Pastuhov. Dar şi mai mult depinde de partea transnistreană. Dacă ei într-adevăr sunt cointeresaţi pentru a soluţiona această problemă, ei trebuie să meargă şi ei nişte paşi în întâmpinarea noastră, nu numai noi.”

O poziţie similară a expus astăzi şi vicepreşedintele Parlamentului, deputatul comunist, Vadim Mişin, care, solicitat de noi, a declarat că la ora actuală singurul lucru concret, care există este aşa-numitul proiect Primakov, care, deşi imperfect, a fost luat drept bază pentru discuţiile ulterioare.

Vadim Mişin:
„Nu cred, că am ajuns la etapa, când cineva poate vorbi la modul real despre statutul Transnistriei. Este încă devreme. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Pastuhov, dar nu cred că într-o lună, o lună şi jumătate vom putea ajunge la o înţelegere privind statutul Transnistriei. Şi credeţi-mă, ştiu destul de bine situaţia de acolo.”

Să reamintim în context, că preşedintele comisiei ruse de stat pentru soluţionarea conflictului transnistrean, Evgheni Primakov, a condiţionat venirea sa la Chişinău prin desfăşurarea reuniunii de la Bratislava. Potrivit preşedintelui în exerciţiu, Petru Lucinschi, această vizită este deja planificată pentru data de 17-18 aprilie curent. Primakov ar urma să se întâlnească cu noul preşedinte moldovean, precum şi cu oficiali de la Chişinău şi Tiraspol, după care ar trebui să plece la Viena, unde are programate discuţii cu viitoarea preşedinţie portugheză a OSCE, responsabilă de dosarul Transnistriei. Nu se ştie, deocamdată, ce schimbări va suferi acest program în cazul în care reuniunea de la Bratislava nu va avea loc.

Rămânând la aceeaşi tematică, ar fi de menţionat că autorităţile transnistrene au criticat dur opoziţia locală pentru faptul, că aceasta a preluat din presa de la Chişinău în publicaţiile sale criticile formulate la adresa liderilor locali de către Boris Pastuhov, în cadrul ultimei deplasări la Tiraspol. Autorităţile locale consideră, că prin mediatizarea acestei declaraţii, Chişinăul încearcă să discrediteze Transnistria în faţa Moscovei.

Din Chişinău, Lina Grîu, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG