4 aprilie 2001
Actualitatea. (Comentariu: Horia Roman Patapievici).
Mocirla ca vocaţie.
[...] Trivialitatea in presă nu a apărut imediat după revoluţia din ʼ89, ci treptat, legată de lupta pentru putere politică.
Primele atacuri fioroase împotriva cuiva au apărut în cotidianul Adevărul, condus pe atunci de trista figură a lui Darie Novăceanu. Şi amplificate în presa de partid, în oficiosul Azi al Frontului Salvării Naţionale.
În anul ʼ90, stilul atacului la persoană şi tonul de lichidare fizică au fost folosite numai de presa de partid. [...] Numai odată cu ieşirea pe piaţă a ziarului România Mare, au apărut cu adevărat în presa noastră liberă, sistematic, ca stil definitoriu, vulgaritatea infamantă şi atacul ticălos la persoană. [...] Din momentul în care România Mare a făcut din stilul infracţional exprimarea de bază a presei, ceva s-a stricat ireversibil în spaţiul nostru public. Ceva ce înainte nu se făcea, a devenit posibil.
Din păcate, prin simplul fapt că exista, acest stil de presă a devenit acceptabil. Deşi la început, stilul ordinar a stârnit o unanimă repulsie, astfel că România Mare se distribuia la standuri oarecum pe şest, cu timpul lumea a acceptat acest stil al calomniei ordinare. Sociologic vorbind, prin România Mare, stilul presei imund a făcut şcoală. Ani de zile, revista s-a vândut în tiraje de sute de mii de exemplare. Dacă judecăm după performanţa partidului cu aceeaşi nume, la ultimele alegeri, succesul acestui stil de presă huliganic, la oameni nevoiaşi, a fost durabil şi a avut consecinţe politice de loc neglijabile.
[...] Acest stil a devenit intre timp atât de acceptat că unele cotidiene au introdus pagini , stilistic, de acest gen.
Cotidianul Adevărul are în fiecare sâmbătă o pagină de „glumiţe” , afirmaţii pe care autorii lor nu le-ar putea face în mod decent sub semnătură. ...Acceptăm prea uşor degradarea limbajului de presă.
