Mâine se împlinesc doi ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009. Evenimente catalogate în fel și chip: revolta tinerilor, proteste anticomuniste, „revoluția twitter”. A fost refuzul basarabenilor născuți după destrămarea Uniunii Sovietice de a mai fi ostaticii dorinței de putere absolută a oligarhiei comuniste. Oricâte măsuri de precauție și-a luat fosta nomenclatură, ea nu a reușit să pună stavilă legii naturale a schimbării generațiilor, și întrucât un sistem totalitar, perfect etanș, nu mai putea fi constituit, inevitabilul s-a produs.
Evenimentele din 7 aprilie primesc din zona PCRM epitete cu sens diametral opus: rebeliune, lovitură de stat, puci anticonstituțional. Cum încă nu avem o încadrare juridică definitivă a manifestațiilor de-acum doi ani, toate aceste calificative vor coexista antagonic. Dar indiferent de frazeologie, contează faptul că după 7 aprilie 2009 Republica Moldova arată altfel.
Coaliția liberal-democrată venită la putere în urma a două scrutine parlamentare anticipate a reușit să imprime țării un curs democratic, a reînnodat legăturile cu lumea liberă, anulând exclusivitatea pe care o deținea, în chip fatal, vreme de secole, „partenerul strategic” din Est. Susținerea occidentală pentru Moldova conferă aspirațiilor cetățenilor săi o consistență reală. Rămâne însă frustrarea acelor zile din aprilie 2009, când Moldova a trăit cea mai neagră pagină din istoria ei post-sovietică, de la războiul din Transnistria încoace.
Comemorarea lui 7 aprilie fără verdictul justiției înseamnă ipocrizie
Comisia parlamentară alcătuită de Voronin, în scopul investigării evenimentelor din aprilie 2009 și, ulterior, o alta, formată de Alianța pentru Integrare Europeană au lăsat mai multe întrebări decât răspunsuri. Auzim din diverse luări de poziție oficiale că identificarea vinovaților și a circumstanțelor tragice de-acum doi ani va mai dura. Multe probe au fost distruse de guvernarea comunistă, există complicități care se subînțeleg ușor și la nivelul clasei politice, și la nivelul structurilor de forță – procurori, poliție, servicii secrete. Aflarea adevărului atinge confortul unor persoane sus-puse din fosta și actuala putere. Doar trei magistrați pedepsiți pentru că au emis sentințe abuzive la adresa tinerilor arestați, doi polițiști condamnați și alți opt achitați din lipsă de dovezi reprezintă însăși imaginea neputinței justiției moldovenești.
Dosarul 7 aprilie nu a concentrat în jurul său prea multă voință politică, iar intrarea într-un nou ciclu electoral, de data aceasta pentru localele din 5 iunie, va bloca investigațiile. Sondajul dat ieri publicității de institutele IMAS și „Viitorul” oferă șanse sporite pentru Alianță, însă doar pentru moment. Cumulate, deziluziile în raport cu interminabila criză politică legată de nealegerea președintelui, ca și incapacitatea noilor guvernanți de a-și ține promisiunile cu privire la adevărul despre 7 aprilie pot răsturna în scurt timp scorurile din sondaje.
Nu voi uita niciodată exasperarea pe care am trăit-o seara târziu, pe 5 aprilie 2009, după ce au fost anunțate rezultatele unor alegeri fraudate (în primul rând, fraudate prin îngrădirea dreptului la liberă exprimare, înaintea mobilizării... morților la urnele de vot) și declarațiile sfidătoare ale lui Voronin din aceeași noapte. Tinerii basarabeni s-au simțit provocați și jigniți și au ieșit în stradă pe 6 și pe 7 aprilie. Partidele din Alianță au profitat de pe urma elanului lor genuin, pentru a ajunge la putere, și au rămas cu o datorie neplătită. De aceea, comemorarea evenimentelor din 7 aprilie fără justiția pe care o așteaptă moldovenii înseamnă ipocrizie, iar în politică ipocrizia nu scapă nesancționată.
© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau al autorului.
