Primele 100 de zile ale guvernării democratice din Republica Moldova şi agravarea situaţiei Drepturilor Omului în Transnistria sunt două mari teme ale unei dezbateri publice desfăşurate la această oră la Washington. La discuţii participă experţi şi oficialităţi din Moldova şi Statele Unite, iar evenimentul este organizat de Fundaţia Moldova cu sediul la Washington şi două influente organizaţii neguvernamentale americane - The National Endowment for Democracy şi The Open Society Foundations. Ce se poate face pentru apărarea libertăţilor fundamentale în stânga Nistrului, unde mecanismele dreptului internaţional nu funcţionează? Cine poate garanta respectarea Drepturilor Omului în regiune? Iată răspunsurile cîtorva activişti din Transnistria.
Puţinii militanţi pentru drepturile omului care există în Transnistria afirmă că
libertăţile fundamentale în regiune sunt încălcate în mod sistematic şi flagrant. Lucrul cel mai grav, însă, în opinia lor, este că oamenii nu au acces la o justiţie echitabilă. Politologul Andrei Safonov din Tiraspol crede că situaţia se poate schimba, dacă în Transnistria ar exista o societate civilă puternică.
Recomandarea OSCE din 1998
Andrei Safonov: „Pentru ca lucrurile să se schimbe sunt necesare măsuri complexe şi întâi de toate un efort din partea organizaţiilor neguvernamentale şi a partidelor politice. Se ştie că accesul locuitorilor regiunii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este problematic. Până sunt parcurse toate etapele justiţiei durează foarte mult. În plus, Transnistria nu este recunoscută. Însă şi mai important decât accesul transnistrenilor la CEDO, este recomandarea OSCE din 1998 care spune că autorităţile formaţiunilor nerecunoscute trebuie să asigure respectarea drepturilor omului în aceeaşi măsură ca şi autorităţile recunoscute pe plan internaţional. Deci, dacă ar exista o monitorizare permanentă a Transnistriei, la fel ca şi în cazul celorlalte formaţiuni, atunci cred că ar fi un rost. Pentru oameni este important nu câte instanţe au parcurs, ci cât de mult s-au schimbat lucrurile. De un real folos ar fi şi racordarea legislaţiei transnistrene la documentele internaţionale privind apărarea drepturilor omului”.
Un alt militant pentru Drepturile Omului în Transnistria, avocatul Stepan Popovski crede că lipsa accesului la justiţie şi dependenţa quasitotală a sistemului judiciar de puterea centrală din Tiraspol este una din cauzele principale a nerespectării drepturilor omului în regiune.
Stepan Popovski: „O problemă şi mai serioasă ţine nu de modul în care funcţionează sistemul judiciar, ci de responsabilitatea unor ţări pentru situaţia sistemului de apărare juridică în Transnistria. Este vorba în primul rând despre Moldova, pentru că este un teritoriu recunoscut internaţional, şi despre Rusia şi Ucraina. De ce? Pentru că Rusia şi Ucraina au semnat pe 8 mai 1997 memorandumul privind normalizarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, în care şi-au asumat rolul de garant al respectării Drepturilor Omului în Transnistria, angajându-se totodată să acorde prioritate drepturilor şi libertăţilor omului. Deci, aceste ţări trebuiau să creeze o instituţie de garantare a apărării juridice”.
Locuitorii Transnistriei nu au acces efectiv la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Chiar dacă CEDO ajunge să accepte pe rol cauze venite din stânga Nistrului, administraţia transnistreană le ignoră cu seninătate. De aceea, avocatul Stepan Popovski crede că singura soluţie ar fi crearea unei mini-instituţii CEDO pentru Transnistria din care să facă parte reprezentanţii părţilor implicate în reglementarea transnistreană şi în primul rând ai ţărilor garant. O comisie multipartită pentru justiţie, de felul Comisiei Unificate de Control responsabilă de situaţia din zona de securitate. Iar dacă liderii de la Tiraspolul susţin că respectă drepturile omului, atunci nu ar trebui să se teamă de o asemenea structură care ar deveni ultima instanţă în care transnistrenii ar putea să-şi caute dreptatea.
