Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Demisia - o problemă de onoare

Adrian Severin face parte dintr-o lungă listă de politicieni români la care simţul onoarei n-a contat deloc în faţa prestigiului mandatului şi a vanităţii.



Au trecut, după cum vedeţi, cîteva săptămîni de la evenimente, Adrian Severin a plecat din Partidul Social-Democrat, colegii săi din Parlamentul European l-au ostracizat, s-a deschis o anchetă şi ... nimic.

Jurnal de corespondent: de la Iași și Alexandru Călinescu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:45 0:00
Link direct


Adrian Severin n-a demisionat. Credeţi că o va mai face? Acum lucrurile sînt pe cale să se calmeze, lumea a început deja să cam uite, Adrian Severin stă cuminte, pe fotoliul lui cu numărul 700 şi ceva din parlament, se face mic să nu-l vadă nimeni, are toate şansele să-şi ducă mandatul pînă la capăt.

Şi apoi, la întoarcere, e foarte plauzibil să fie întîmpinat de un Mariean Vanghele emoţionat, cu lacrimi în ochi şi tremur în glas. Demisie? Să fim serioşi. Demisia este, în anumite împrejurări, o chestiune de onoare, de demnitate, un gest prin care îţi recîştigi măcar cîte ceva din verticalitatea pierdută. Adrian Severin face parte dintr-o lungă listă de politicieni români la care simţul onoarei n-a contat deloc în faţa prestigiului mandatului şi a vanităţii. Iară lumea – zică ce-o vrea.

Să nu credem că politica are exclusivitate în domeniu. Voi lua un alt exemplu, dintr-o zonă familiară tuturor: fotbalul. Sînt cîţiva ani de cînd echipa naţională a României înregistrează rezultate catastrofale. În tot acest timp la cîrma naţionalei a fost şi este Răzvan Lucescu. În mod evident, singurul lui merit este de a fi băiatul lui Mircea Lucescu.

În rest, incompetenţa, lipsa lui de har, puţinătatea resurselor intelectuale sar în ochi. Credeţi că s-a întîmplat ceva? Răspunsul e, din nou, previzibil: nimic. România a pierdut tot ce se putea pierde, s-a căzut de acord că e cea mai proastă echipă de fotbal pe care ţara noastră a avut-o vreodată, iar Răzvan e la locul lui. Mai mult, la cîteva zile după ultima prestaţie penibilă a echipei, l-am văzut vesel şi volubil, comentînd de pe gazonul de la Nou Camp meciul pe care Sahtior Donetk urma să-l susţină cu Barcelona.

Oare ce resurse interioare, ce forţă găsesc în ei impostorii şi incapabilii? Nu ştiu, trebuie să fie vreun secret românesc.
This item is part of
XS
SM
MD
LG