Catastrofa niponă i-a lovit în plin pe românii tot mai preocupaţi de răsăritul întunecat de imaginarii nori de iod radioactiv. Ploile paradoxale au stimulat temerile monstruoase faţă de viitorul energetic. Ele sunt înregistrate de jurnalişti cu o nerăbdare îngrijorată şi apocaliptică, în ciuda dezminţirilor şi corecţiilor făcute de fizicienii atomişti sau de meteorologi.
Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb
Contorul Geiger prin care se măsoară deopotrivă radioactivitatea jurnalismului şi paroxismul nevrotic al românilor a intrat în instrumentarul obligatoriu al deformatorilor de opinie. În felul acesta, reconsiderarea licitaţiilor pentru viitoarele reactoare de la Cernavodă pare legitimă. La fel şi reevaluarea planificatei concedieri a miilor de mineri de la Societatea lignitului Oltenia.
Încrederea în sursele de energie nucleară a fost zdruncinată iar reculul seismic, prelungit dramatic din tubul catodic direct în lobii cerebrali ai telespectatorilor, a clintit axa încrederii în guvern şi a camuflat şocul electric al scumpirii energiei. Astfel că puţini s-au scandalizat că, de la întâi aprilie, adică de când s-a încheiat oficial recesiunea, preţul curentului electric s-a majorat cu 11 procente şi ameninţă să crească din nou, zilele următoare, în deplină simetrie cu cel al benzinei.
Asimetria intervine în cazul reacţiei guvernului faţă de aceste majorări. În cazul electricităţii, care este monopol de stat, păstrează o tăcere suspectă şi încurajatoare, ba chiar semnează pe sub masă pentru noi creşteri de preţ. Benzina însă a tăiat riduri adânci pe fruntea majorităţii politice care jeleşte privatizarea companiei Petrom, deşi auditul extern susţine că, de nu s-ar fi privatizat Petrom, preţul litrului de benzină ar fi ajuns la 8 lei.
Guvernul, spune primul ministru Emil Boc, citându-l involuntar pe Hugo Chavez, ia în calcul posibilitatea îngheţării preţurilor la pompă, anunţ care a stârnit ploaia acidă de comentarii a companiilor petroliere. Singura modalitate de ieftinire, cred şi comentatorii economici, ar fi nu să împovăreze companiile petroliere cu noi taxe, ci să scadă accizele şi eventual să renunţe la taxa de drum inclusă în preţul litrului de carburant. Doar că a tăia această taxă înseamnă a înţărca o mare parte dintre clienţii bugetofagi care s-ar face autostradă în calea stăpânilor politici, numai să continue să somnoleze paradisiac la sânul statului.
Criza energetică i-a lovit pe români în mod direct, îngrădindu-le accesul la propriile lor prize. Românii vor plăti mai mult pentru a-şi pune la cazne cele mai iubite electrocasnice, televizoarele, pe care, cred unii, jurnaliştii le folosesc pe post de reflectoare, băgându-le în ochii celor interogaţi.
Pentru a nu le transforma ecranele în lămpi de veghe la căpătâiul unei democraţii în comă, Consiliul Naţional al Audiovizualului vrea ca televiziunile să-şi publice codul editorial. E drept, televiziunile de ştiri au reuşit în bună măsură să colectivizeze şi falsifice opinia publică, descompunând revoltele, unele autentice, în poncife şi resturi poluante, iar necazul şi nefericirea - în punct de audienţă şi rată de piaţă. E la fel de adevărat că nimeni nu vrea să dea un răspuns oficial întrebării legitime cum e posibil ca simpla apariţie a unei echipe de televiziune să amorseze o revoltă spontană.
Oricum, până să citim codul etic al televiziunilor private, televiziunea naţională sau CNA-ul, instituţii profund politizate pe bani bugetari, ar trebui să-şi publice propriile coduri editoriale. Viaţa lor scandaloasă plină de contradicţii şi ingerinţe ale politicului este o reflexie a mediului din care s-au născut şi arată că adevărata scurgere nucleară se petrece aici şi acum, afectând instituţiile statului. Din miezul bugetului s-au scurs mari cantităţi de energie şi degeaba încearcă pompierii guvernului să stingă reactorul- acesta stă să explodeze.
