Statisticile arată că în peste 200 de localităţi din Moldova posturile de medici de familie sunt vacante sau, în general, nu sunt prevăzute la buget. În consecinţă, mii de cetăţeni nu au acces la serviciile medicale primare. În unele raioane un singur medic de familie deserveşte pacienţi din patru - cinci sate, situate pe hartă la distanţe relative mici, numai că drumurile impracticabile de pe teren le însutesc.
Oamenii fac glume amare pe seama asta – ei spun că mai curând ar trebui să se îmbolnăvească după un orar prestabilit ca să poată beneficia de consultaţie medicală. Chiar dacă toţi absolvenţii din acest an cu specialitatea „medic de familie” ar merge să lucreze la sate, criza oricum ar rămâne.
Medicul de familie acordă nu doar primul ajutor sau prescrie un tratament în caz de boală, dar este cel care eliberează îndreptările pentru spitalizare sau pentru investigaţii specializate la clinicile din raion sau capitală. Fără un astfel de document chiar şi persoanele care au poliţă de asigurare trebuie să achite integral costul serviciilor medicale. De multe ori, ca să obţină o îndreptare, oamenii aşteaptă săptămâni în şir până vine medicul în sat sau sunt nevoiţi să meargă la doctor acasă, în altă localitate.
Ludmila Chilari din satul Pepeni, raionul Sângerei, este medic de familie de câţiva ani, după ce mai mult timp a fost medic ginecolog în localitate. Acum are în grija sa un număr de peste 3300 de persoane din câteva sate şi zilnic face zeci de kilometri pentru a consulta bolnavii.
Starea sănătăţii populaţiei de la sate în ultimii ani s-a înrăutăţit, spune Ludmila Chilari, vin bolnavi tot mai tineri, apţi de muncă, cu forme grave de cancer, diabet sau boli cardiovasculare :
Ludmila Chilari: „Sărăcia şi stresul sunt motivele principale,dar şi faptul că oamenii se adresează târziu la medic. Stresul e pe primul plan, deatâta aduce atâtea complicaţii. Înainte nu era atâtea boli cardiovasculare, atâta diabet la tineri”.
Raza de acoperire a centrelor de sănătate din localităţile rurale constituie, în medie, cinci km. Excepţiile, însă, lucru ştiut, dau adevărata măsură a lucrurilor. Asta o ştiu prea bine doctorii de la ţară, pe care căuta să-i compătimească scriitorul rus Anton Cehov. Potrivit unui studiu efectuat de Ministerul Sănătăţii, în doar 73% din localităţile unde sunt centrele de sănătate şi oficiile medicilor de familie există transport public. Cei mai afectaţi de insuficienţa lucrătorilor medicali la sate sunt bătrânii şi bolnavii ţintuiţi la pat.
Mătuşa Alexandra, are 82 de ani, şi locuieşte de mică la mănăstirea din satul Răciula, Călăraşi. Deşi se deplasează greu şi e hipertonică, nu-şi aminteşte când a fost ultima dată medicul de familie să o consulte. Cu toate că dă mai toată pensia, şi aşa mică, pe medicamente, nici nu ştie că ar putea beneficia de anumite compensaţii la plata medicamentelor:
Alexandra Bortă: „Mai toată pensia pe medicamente se duce. Ba tuşeşti, ba te-a apucat un junghi, trebuie să cumperi pastille. Şi toate-s cu bani. Sunt tare scumpe. Ce poţi să faci cu 600 de lei, mai ales noi, cei bolnavi?”.
Mircea Buga, directorul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină recunoaşte că accesul cetăţenilor la serviciile medicale în zonele rurale este limitat şi că reformele de îmbunătăţire a asistenţei medicale primare se aplică mai greu, unul din motivele de bază – lipsa de fonduri suficiente.
Chiar dacă, acum câţiva ani, Excecutivul a găsit un stimulent pentru a atrage tinerii medici la sate, prin acordarea unei indemnizaţii unice de 30 de mii de lei, această pilulă s-a dovedit a fi nu tocmai convingătoare, deoarece nu are cum să acopere necesităţile unui tânăr specialist. Statistica dovedeşte cu prisosinţă acest lucru. Doar 30 la sută din absolvenţii facultăţilor de medicină acceptă să lucreze ca medic de familie. În acelaşi timp, anual sute de medici abandonează sistemul sănătăţii şi pleacă peste hotare în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, fie chiar şi la negru.
