Linkuri accesibilitate

Aşteptăm detalii despre petrecerea fiului lui Ion Chicu…


Serviciul 112 Chișinău, februarie 2020.
Serviciul 112 Chișinău, februarie 2020.

Realitaeta (curios-amuzată) cu amănuntul, văzută de scriitorul Iulian Ciocan.

Aflu, de la TV8, că Ministerul de Interne a deschis o anchetă legată de petrecerea de la Vinăria Poiana, organizată cu ocazia căsătoriei fiului premierului Ion Chicu în plină pandemie. Deşi premierul susține că nu a fost o nuntă, ci o masă de sărbătoare, ministrul de Interne, Pavel Voicu, a explicat că “autoritățile au fost obligate să deschidă ancheta pentru că o persoană a apelat la Serviciul 112 și a spus că are loc o nuntă, lucru interzis în acel moment de regulile sanitare. „… Noi toți trebuie să fim egali în fața legii. Acest caz a fost mediatizat, dar s-a încercat cumva să fie politizat”, a conchis ministrul de Interne.

Am citit ştirea asta şi era cît pe ce să mă umfle râsul. Aşadar, autorităţile „au fost obligate” pentru că cineva a sunat la 112. Şi dacă nu suna, nu mai afla şi nu mai reacţiona Ministerul de Interne niciodată, nu-i aşa? Cum să afle Ministerul că domnul Chicu e socru mare? Nicicum. Aşa că îi mulţumim anonimului care a sunat şi le-a deschis ochii celor din Minister. Şi ce va fi mai departe? Cât timp va trebui să aşteptăm? Ne va spune ministerul ce fel de masă de sărbătoare a fost acolo? Au fost numai 49 de oameni? Vom mai afla vreodată detalii? Şi dacă la masa aia s-au adunat vreo 120 de persoane, ce va urma? Vor fi pedepsiţi Ion Chicu şi fiul premierului? Dar pot nişte instituţii mereu obediente conducătorilor să-i pedepsească pe conducătorii autohtoni? E parcă o întrebare retorică.

De aceea, afirmaţia ministrului Voicu, aceea că noi toţi trebuie să fim egali în faţa legii sună neconvingător. Şi pe vremea lui Plahotniuc eram, nu-i aşa? Şi înainte să vină Plahotniuc eram toţi egali în faţa legii, nu? Aici mereu a domnit legea. Sincer să fiu, mă amuză aserţiunea ministrului.

Şi un ultim amănunt pe care l-am reţinut. Ministrul Voicu zice că acest caz a fost politizat. Cum a stabilit ministrul acest lucru? Nu ştiu. Dar sper ca „politizarea” invocată să nu-l împiedice să afle adevărul şi să ni-l spună şi nouă.

XS
SM
MD
LG