Linkuri accesibilitate

„Aș închide tot Parlamentul, se vând ca pătrunjelul la piață, din partid în partid, cu milioane de euro”(VIDEO/FOTO)


Început de campanie electorală la mijloc de toamnă. Pandemia continuă.

Tot mai multă lume vorbește că satul moldovenesc a fost lăsat de izbeliște, în ignoranță, sărăcie și multiple probleme puse pe umerii persoanelor din mediul rural atunci când se gândesc la ziua de mâine. Sătenii spun că una este realitatea din statistici și alta este așa-zisa „realitate însuflețită”. Oamenii se întreabă: câți parlamentari sau miniștri au coborât din limuzine în sate uitate de lume; câți au intrat într-o școală cu veceuri în curte; câți au vorbit cetățenilor curat, fără zorzoane politice; câți au intrat într-o casă de țărani săraci lipiți pământului pentru a schimba câteva vorbe cu ei? Și tot acești cetățeni răspund: aproape că nimeni, cu excepția perioadei dinaintea alegerilor. Despre îmbătrânire și migrație – drama satului moldovenesc, vorbim la acest sfârșit de săptămână.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:32:28 0:00
Link direct

* * *

Depopularea este cruntă în mediul rural, zeci de case zac în paragină părăsite total sau pe jumătate. Oamenii de la Grozești, Nisporeni, cu care am discutat, spun că mai trăiesc cu speranța unei creșteri mai rapide a prosperității, a unei democrații mai solide și a unei justiții sociale mai cuprinzătoare. Am stat de vorbă cu localnici de pe malul Prutului care sunt deciși să nu-și dea votul pentru diverse foloase materiale după principiul: „Da, unii fură, dar ne dau și nouă”. Întrebarea care-i frământă cel mai mult este: cine poate aduce adevărata schimbare pentru a stopa și crunta depopulare? Și răspunsul vine tot de la ei, de la „moștenitorii sărăciei lucii”, așa cum își spun locuitorii din Grozești.

Îi alegem o dată, dar ei pe urmă pe noi patru ani ne întorc cum vor

– „Nu știu dacă mai are viitor Moldova noastră, în sate au rămas numai bătrânii, tineretul tot s-a dus peste graniță, nu văd eu ca să se întoarcă degrabă, pentru că acolo și-au întemeiat familii, au copii, au viitor.”

Europa Liberă: De ce acolo au viitor, au perspectivă și de ce aici, acasă, nu se creează condiții ca lumea să nu mai plece sau, din contra, ca o parte din cei plecați să revină?

– „Păi acolo lefile îs lefi, dar la noi lefile îs mici, nu știu cum să trăiască cu 3.000 de lei un tânăr care termină facultatea.”

Europa Liberă: Ca să crească salariile, pensiile trebuie să fie defalcări la buget, iar bugetul mai mult e unul consumist decât un buget din care să se investească, inclusiv pentru crearea unor locuri noi de muncă.

– „Da, îs de acord, dar la noi știți cum, încă leafa merge în plic, când a fost privatizarea, au luat de la populație toate bunurile patrimoniale, ei și-au făcut SRL-uri, firme și la populație nu au dat nimic, măcar din venitul acela pe care îl au ei să transfere la buget.”

Europa Liberă: Populația aceasta de care vorbiți Dvs. sunt alegătorii care o dată la patru ani merg și-i aleg pe cei care trebuie să guverneze?

– „Păi da, îi alegem o dată, dar ei pe urmă pe noi patru ani ne întorc cum vor, noi într-o zi îi alegem pe dânșii, vin și cumpără voturile. Data trecută doar se știe destul de bine când au fost prezidențialele, mergeau din Partidul Democrat și cu comuniștii și spuneau: nu o votați pe Maia Sandu! Așa a fost realitatea la noi în sat, eu am văzut și de-atâta se strâng acolo în parlament, dar ei nu apără dreptul poporului sau al omului de rând, ei își apără ale lor, au furat miliarde – nu-i nimic, caută de-acolo, iei două babe simple de la sat și găseau de atunci cine a furat și cum au furat. Dar de ce la un țăran care fură o găină, acolo gata, ei găsesc și articolul, și legea. Ne-a mai dat Dumnezeu și un președinte, nu știu cum să-i zic, dacă a ajuns să dea la hoți merite, păi sunt în sat oameni care au muncit pedagogi și muncesc și după pensie și n-au un merit, dar aici le-a dat la toți bandiții, la toți hoții le dau merite, le dă președintele țării.”

Europa Liberă: Dar știți că Procuratura Generală prin vocea procurorului a spus că unul dintre beneficiarii furtului miliardului este Vladimir Plahotniuc, politicianul tocmai care s-a născut aici, la Grozești?

– „Ei toți spun, dar fapte văd că nu arată.”

Europa Liberă: Ce se va decide la 1 noiembrie, în ziua alegerilor prezidențiale?

– „Au să cumpere voturile ori cu 100 de lei ori tot, că au rămas bătrânii și bătrânii îi manipulezi cum vrei, le mai promiți acolo că iaca o să le dai 700, apoi nu că 700, dar 900 de lei o să le dai și nu știu mai ce… Și ei zic: măi, ia uite, ne dă; că au să mărească pensia ceea cu 1% și lumea iar: ia uite, măi, că ne dă. Păi nu ne dă din banul lui, că eu din banul meu vreau să-mi fac acasă ceva și nu pot, tot mă zgârcesc, dar ei: că ne-au dat, uite ce ne-au făcut aceia. N-au făcut ei, au făcut tot din impozitele noastre, dar lumea nu știe.”

Europa Liberă: Cine merită să fie în fruntea Republicii Moldova, să ajungă președinte?

– „În primul rând, un om cinstit să fie și să țină într-adevăr la poporul acesta, pentru că ei îs toți cumetri, tot își fac, ies în parlamentul cela și se sfădesc, ți-i și rușine când te uiți în parlamentul cela ce se face.”

Europa Liberă: Forma de guvernare rămâne a fi parlamentară. Ce poate să facă președintele într-un stat ca Republica Moldova, unde parlamentul totuși e puterea principală?

– „Da, e drept că parlamentul, d-apoi trebuie să conlucreze între dânșii. Ce, numai la noi e parlamentar? Și cum trăiesc țările bine? Noi prea ne-am vârât în politică, de la mic la mare. Dacă ar fi să fie cum în țările celelalte – acolo nici nu vezi, iaca întreabă pe cineva: care-i președintele Germaniei? Nu știe nimeni.”

Europa Liberă: Spuneți trei probleme pe care ar trebui și ar putea să le rezolve următorul președinte al Republicii Moldova.

– „În primul rând, să lucreze legile statului, să-și bată capul de locuri de muncă și investiții. Este o vorbă: vrabia mălai visează. Așa visez și eu, dar nu știu, eu de-amu mi-am trăit traiul, aproape că mi-am mâncat mălaiul.”

Europa Liberă: Pe plan extern ce ar trebui să facă?

– „Să colaboreze cu toate țările, exportul, importul, să se ducă, să vadă, că noi avem aici, avem producție bună pe care o creștem.”

Europa Liberă: Dar cine îi dorește mai mult bine Republicii Moldova?

– „Țările acestea din Uniunea Europeană, dar, în primul rând și în primul rând, cel mai mult eu cât am văzut că s-a construit în Moldova și cât s-a făcut – cu ajutorul României, mult face România, cu toate că și ei îs sărăci. Iaca, satul – avem apă, avem gaz, avem drumuri, dar el moare, moare. Anul acesta până acum la noi în mahala au decedat patru, încă patru case pustii, dar de plecat – pleacă zilnic, se duc.”

Europa Liberă: Dar dacă ați fi Dvs. în fruntea Republicii Moldova, ce ați schimba?

– „Ehehei... În primul și primul rând, aș închide tot parlamentul acesta, se vând de parcă s-ar vinde pătrunjelul la piață din partid în partid, cu milioane de euro și tot. Dar de unde iau ei milioanele acestea, când lumea n-are cu ce își cumpăra o pâine, alții chiar ajung la condițiile acestea și el se vinde? Cu un partid eu l-am ales, l-am crezut, dar el s-a vândut dincolo și fac partide când vor.”

Europa Liberă: Vă las optimist?

– „Ei... Aș vrea și pe strada noastră să fie oleacă de zare, dar eu cred că poate odată și odată va fi, că sunt băieți tare deștepți acum.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici, la Grozești, și întrebăm pe ce cale merge Republica Moldova, statul, satul.

– „Cam înapoi mergem, s-au dus toți oamenii care muncesc și care se pricep a munci și au rămas de alde noi, așa, de-aiștia...”

Europa Liberă: Dar cum vă explicați că de atâția ani continuă exodul acesta, lumea pleacă și pleacă, de ce nu rămân acasă?

– „La ce să rămână? Că nu au ce lucra, n-au ce face, iaca, la sat, totul au nimicit. Și ce să facă oamenii? Ce, nu vedeți că s-au îmbogățit milionarii, dar țăranii, săracii, unde să se ducă la lucru? Cu sapa nu faci nimic, că și eu am primit o bucățică de pământ acolo, dar ce să fac cu dânsul? Să meargă cineva să te ajute trebuie să dai sute de lei, dar de unde să le iei? O pensie de nimic, am lucrat 42 de ani...”

Europa Liberă: Ce pensie aveți astăzi?

– „Am 1900.”

Europa Liberă: Și cum împărțiți banii ăștia ca să acoperiți o parte din cheltuieli?

– „Ei, dar ce cheltuiesc eu? Cu mâncarea, dar altfel la 91 de ani nu mai cheltuiești de-acum.”

Europa Liberă: Pe 1 noiembrie urmează să alegeți următorul președinte. Cum ar trebui să fie acel politician care-și dorește mult această funcție?

– „Un om deștept, un om blând, un om cinstit să fie, să țină la popor, că iaca și așa câte dau peste noi, că mergem înspre rău și nu înspre bine.”

Europa Liberă: Cei care vor să ajungă la cârma țării, toți promit că vor aduce bunăstare, că se vor întoarce cu fața la cetățeni.

– „Ei, d-apoi... Sunt oameni buni și la noi, iaca, oameni învățați, dar aceia n-au cu ce plăti să-i voteze. (Râde.) Vă mai spun și asta...”

Europa Liberă: Dar lumea mai așteaptă pomeni de la politicieni, ca să le dea votul?

– „Pentru un țăran care nu are nimic, el se bucură că-i dă 100 de lei. Și chiar am întrebat o vecină de pe aici: ai fost la adunare? Ei și ce? Dacă mi-au dat 100 de lei, m-am dus.”

Europa Liberă: Cum vă explicați că totuși lumea-i încă rătăcită, îi turmentată?

– „Ei se turmentează singuri.”

Europa Liberă: Și ce așteptări aveți de la cel care va ajunge președinte?

– „De-amu să vedem cine va ajunge, că, iacă-tă, în loc să mergem înainte, noi dăm înapoi.”

Europa Liberă: Cel care va ajunge cârmaci trebuie să ducă Moldova în ce direcție?

– „Să fie cu România. Unirea ar fi bine să fie, că și în România s-o mai dres lucrurile, și ai noștri se duc acolo, cred că și noi am avea o altă situație în Moldova.”

Europa Liberă: Dar știți că Republica Moldova are o problemă nesoluționată de 30 de ani – Transnistria?

– „De-ar fi numai Transnistria, iaca iese în frunte găgăuzii...”

Europa Liberă: Cum te duci în România, iată, având aceste probleme?

– „D-apoi trebuie să meargă toți după aceștia care-s mai mulți, că la recensământ au ieșit 80% de moldoveni, și nu să conducă… Tiraspolul. Nu o să ne unim cu România până când nu vor lua armata de acolo, să nu șadă aici, pe pământul nostru.”

Europa Liberă: Dar de ce atât de greu Moscova își retrage armata de pe teritoriul Republicii Moldova?

– „Ei, de ce?... Lumea nu se pricepe de ce? Și iaca șefii se duc des încolo. Ei vor! Europa tot dă, dă, dă Moldovei pentru una, pentru alta. Dar rușii? Acum îi mare bucurie că împrumutăm atâtea milioane, ne încurcăm să nu se mai descurce nici strănepoții, că eu am zece strănepoți.”

Europa Liberă: Vorbiți de aceste 200 milioane credit din partea Federației Ruse?

– „Da, cu care se laudă ei că o să ni le dea. Nu prea au oamenii bucurie de creditele astea ale lor.”

Europa Liberă: Poate scăpa Republica Moldova de sărăcie?

– „Dacă-ar veni cineva, niște oameni, cum zice lumea, cu carte la cap – s-ar face, dar așa…”

Europa Liberă: Dvs. în cine aveți încredere?

– „Dar eu nu am încredere mai în nimeni, că dacă s-ar uni partidele acestea ale lor... Cui îi trebuie 47 de partide? Fiecare trage la turta lui. Eu aș vota să fim o țară mare, dar și aceștia nu se unesc, iaca, împreună.”

Europa Liberă: Și cum vedeți Grozeștiul și Republica Moldova în următorii ani?

– „Grozeștii noștri îs vestiți bine cu...”

Europa Liberă: Știți cine i-a adus cea mai mare faimă?

– „Eu l-am învățat...”

Europa Liberă: Dl Plahotniuc. Ia povestiți...

– „Eu nu știu, că nu a putut să facă un om singur. Unde era șeful statului atunci când se fura, ce, nu știa? Unde era procuratura? Ia uite câte organe sunt și toți furau și prăpădeau sacii cu bani pe drum. Și ce s-a mai auzit ce s-a făcut cu sacul acela cu bani pe care l-au găsit pe drum? Nu s-a mai auzit. Unde era șeful băncii atunci? De ce nu chema poliția ori acolo pe cineva să facă ceva, de ce trebuie numai pe un om să anine? Toți au luat. Ce, Voronin nu știa că se fură banca?”

Europa Liberă: E nevoie ca să se întoarcă dl Plahotniuc în Republica Moldova?

– „Aud că el era prieten bun cu dl Dodon...”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– „Doresc să fie liniște, să crească pâinea, să aibă lumea ce mânca. Eu de-acum multe zile cred că nu mai am, dar acești tineri, iacă-tă, că toți pleacă, nimeni nu rămâne în sat, satul cred că o să se lichideze.”

Europa Liberă: N-are perspective?

– „N-are perspective! Dar ce perspective să aibă?...”

Europa Liberă: Dar statul?

– „Statul de-amu depinde pe cine vom mai alege anul acesta și o să se vadă.”

Europa Liberă: Dvs. la vot o să mergeți?

– „Da, eu tot timpul am fost la votare.”

Europa Liberă: Ce valoare are votul cetățeanului?

– „Păi, dacă ar ieși toată lumea, ar avea vreun rol.”

Europa Liberă: Dar promisiunea pe care o face politicianul ce preț are?

– „N-are niciun rost ceea ce promit ei.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici, la hotarul de la Prut. Cum se trăiește azi în Moldova?

– „Tare rău, iaca vedeți, în casa asta am rămas, eu nu am parale cu ce s-o remontez, iaca, la anii aceștia. Pensia asta pe care ne-o dau, nu ne ajung banii ca să avem cu ce remonta.”

Europa Liberă: Ce pensie aveți?

– „Îi 1.600.”

Europa Liberă: Și cum vă descurcați cu ea, cum o împărțiți?

– „Cu asta femeia se razberește (descurcă), ea împarte fiecare copeică...”

Europa Liberă: De ce s-a ajuns ca lumea să vorbească despre sărăcie, despre lipsă de prosperitate?

– „Pentru că s-o stârnit programul acesta „Pământ”, țăranul l-au pus în mijlocul pământului și l-au lăsat în voia sorții să lucreze cum poate el. Și chiar dacă face o producție acolo, el n-are unde o realiza, trebuie să se ducă pe marginea drumului să-și vândă producția. Și dacă ne dau pensia aceasta, păi nu dovedesc să ne-o mărească că prețurile cresc ca ciupercile după ploaie.”

Europa Liberă: Este clar cine sunt săraci în Republica Moldova. Dar vă este clar cum se îmbogățesc anumite persoane?

– „Mie mi-i clar cum se îmbogățesc, dar dacă nu-l apuci de mână nu poți să zici nimic. Degeaba nu poți să te îmbogățești, trebuie să întinzi mâna undeva să iei.”

Europa Liberă: Grozeștiul este baștina lui Vladimir Plahotniuc, despre el și de bine, și de rău. Ce părere v-a lăsat el?

– „Mai pe scurt, eu cu alde Plahotniuc suntem neamuri, mama mea și cu mama lui îs vere drepte. Băiatul tare greu a trăit, a avut minte și s-a ridicat el la nivelul acesta, pur și simplu a vrut el să-l apuce pe Dumnezeu de picioare și nu a știut cum.”

Europa Liberă: L-au găsit pe el cel mai mare vinovat în furtul miliardului.

– „Îs mai mulți, nu-i numai el...”

Europa Liberă: Și azi pe ce drum se îndreaptă Republica Moldova?

– „Pe care a mers – așa o să meargă, din rău și mai rău, și mai rău, încă mari hopuri, încă mari hopuri... Începând cu alegerile acestea, până ce nu se va face ordine în parlament, să fie că dacă l-au ales din partea lui dracu’ – la dracu’ să țină, nu pe urmă să se ducă la Dumnezeu, ori la celălalt, un partid să meargă până la urmă. Și eu, părerea mea, îndeobște parlamentul acesta de fugărit, trebuie să fie președintele și miniștrii, cum era înainte, președintele dădea legi și Sovietul de Miniștri le executa.”

Europa Liberă: Pe 1 noiembrie urmează să fie ales președintele Republicii Moldova. Ce așteptări aveți de la asta?

– „Eu de-amu vă spun că nu mă duc la alegeri. Degeaba îi alegem, de la începutul anului a fost programat să mărească pensiile cu 6% și nu știu cât, le-au mărit la 1 aprilie cu 3% și o țâră și pe urmă au zis că acum în octombrie au să le mai mărească cu 1%. Dar unde-s banii, acei 6%? Ne amăgesc că, iaca, ne-au dat 700, ne-au dat 900, dar tot dintr-acele 6% care trebuia să ni le dea la țărani.”

Europa Liberă: Ce vor decide aceste alegeri prezidențiale?

– „Nimic nou, cum a fost, așa o să fie.”

Europa Liberă: Ce trebuie să se întâmple ca să urmeze schimbarea?

– „Fără ghioagă nu faci nimic, așa-i? Dacă l-au pus la pușcărie – la pușcărie să stea, nu a doua zi să-l elibereze și încă să-i mai dea și ordine. Și mai vrei să fie regulă? L-au pus pe Filat în pușcărie, repede l-au eliberat; pe Platon repede l-au eliberat; pe Usatîi îl căutau și rușii, și moldovenii îl căutau să-l judece și acum el e la Bălți și și-a pus candidatura la președinte. Și după asta vrei să mai fie ordine în țară?”

Europa Liberă: Ce ar trebui să facă următorul președinte?

– „Președintele, eu vă spun că el e un simbol așa, el n-are nicio putere, tot hotărăște parlamentul, până ce el n-a avea putere cum are în Belarus Lukașenka. A spus el așa, apoi așa să se facă, dar acesta-i numai pus un simbol ca să fie.”

Europa Liberă: Și moldovenii au nevoie de un tătuc din acesta care ar bate cu pumnul în masă?

– „Nu, cu pumnul în masă nu poți să bați că nu te duci departe, numai trebuie de făcut regulă. Eu v-aș spune că, iaca, cu toate că am zis că nu mă duc la alegeri, dar mie de Dodon, câți acești patru ani, ce mi-a plăcut că el a umblat prin lume și prin raioane a fost, pe la oameni a fost, a umblat prin țară.”

Europa Liberă: Și ce a schimbat, dacă a umblat?

– „Nu a schimbat nimic, dar de umblat a umblat. Dar ce? Cu Dodon eu tot aș spune că s-a făcut, numai legătura aceasta cu Rusia unde-i piața principală să ducă toată producția... Câte mașini se duc acum și duc producția în Rusia?”

Europa Liberă: Dar ați văzut că pe piața Uniunii Europene mai mult se duce decât în Federația Rusă?

– „Dar care-i piața Uniunii Europene? În România și gata? Mărul nostru n-ajunge în Franța, poama noastră n-ajunge, sucurile noastre nu ajung.”

Europa Liberă: Struguri în stare proaspătă ajung.

– „Dar cel mai mult se duc în Federația Rusă, acolo a fost piața principală de când îi… Și piața pe care am avut-o, de aceea trebuie să ne ținem și să mai căutăm și din altă parte.”

Europa Liberă: De ce e dezbinată societatea moldavă?

– „De sărăcie, dacă-ar avea lumea ce să muncească ca să-și facă o copeică – ar sta toți aici, nu s-ar mai duce, dar puturoși îs o grămadă, au fost, au să fie și sunt. Mulți primesc ajutor de acesta social drept pe degeaba și-s tineri.”

Europa Liberă: Deci, are perspectivă satul și statul?

– „Statul trebuie să aibă perspectivă, că fără asta nici nu-i chip să existăm. Avem o țară și statul trebuie să fie, să trăim așa bătrâni, tineri, dar trebuie să trăim în statul nostru, să nu ne uităm peste gard la alții, dar să ne facă condiții să muncim.”

Europa Liberă: Dar cu vecinii trebuie o relație bună să existe?

– „Cu vecinii numaidecât, ia uite, eu fără vecinul acesta, fără acela, măcar când îl chem mai vine, că n-am cu cine bea un pahar de apă minerală.”

Europa Liberă: Din beci adusă?...

– „Din beci, da, din beci, că mai este până ce, mai este în beci.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici, pe malul Prutului, la Grozești, Nisporeni, și întrebăm cetățenii cum se trăiește azi în țară. Încotro, Republica Moldova?

– „Republica Moldova de ce merge – de ce decade, decade, fiindcă nu este stăpân, oamenii trăiesc din ce în ce mai greu. Copiii mei sunt plecați în Portugalia, am fost la ei, am văzut cum trăiesc oamenii.”

Europa Liberă: Și e o diferență între felul cum se trăiește aici și acolo?

– „Și e o diferență foarte-foarte mare!”

Europa Liberă: Pleacă acum lumea din sat?

– „Pleacă. Au rămas numai cei bătrâni. Pensiile îs mici, am lucrat 35 de ani la tabacinîi punct (colectarea tutunului).”

Europa Liberă: Și ce pensie aveți?

– „Și pensie am 1.500 de lei.”

Europa Liberă: Cum vă descurcați cu banii aceștia?

– „Ne descurcăm, că copiii mă ajută.”

Europa Liberă: Dacă nu ar fi bani de la copii de peste hotare?

– „Dacă nu ar fi bani de la copii, am trăi așa, cu ce este. Mai creștem păsări pe lângă casă....”

Europa Liberă: Cine poartă vină că în Republica Moldova lucrurile scârțâie sau merg greu?

– „Conducerea!”

Europa Liberă: Cei care au ajuns la putere, atunci când vor funcții în stat, vin, cer votul de la cetățeni?

– „Atâta. De la cetățeni cer și pe urmă ei uită.”

Europa Liberă: Dar cetățenii ce votează – omul, partidul, promisiunea?

– „Promisiunile pe care le dau și ei așteaptă că poate va fi mai bine. Cunoaștem foarte bine…”

Europa Liberă: Se apropie un scrutin prezidențial. Când vor fi alegerile?

– „La 1 noiembrie.”

Europa Liberă: Ce vor decide aceste alegeri?

– „Noi sperăm că va fi poate mai bine, poate, înspre poate...”

Europa Liberă: Cine merită să obțină mandatul de președinte?

– „Poate tot Dodon, poate i-ar fi mai jele oleacă de oamenii aceștia care sunt bătrâni, care primesc o pensie mizerabilă cu 1.000, chiar alții și 800-900, tot au de…”

Europa Liberă: Dar în patru ani ce a reușit să facă dl Dodon?

– „Este ceva parcă mai bine, mai frumos.”

Europa Liberă: Mulți ani s-a vorbit s-a pornit de aici dl Plahotniuc. Cât a fost el în fruntea Partidului Democrat, partid care a guvernat, ce s-a schimbat în sat și în stat?

– „Drumuri s-au mai făcut, parcă satul se dezvoltă mai bine.”

Europa Liberă: Dar știți că despre el se zice că poartă cele mai mari păcate că a dispărut miliardul?

– „Cred că miliardul acela l-a împărțit cu mulți care au șezut pe lângă el.”

Europa Liberă: Cum credeți, de ce a fugit din Republica Moldova?

– „Poate a fugit că lui îi era de-acum rușine...”

Europa Liberă: Și viitorul Moldovei de cine depinde?

– „Viitorul Moldovei depinde de noi și de președintele pe care îl alegem.”

Europa Liberă: În Republica Moldova forma de guvernare este parlamentară și președintele are împuterniciri, dar atribuțiile lui sunt limitate de Constituție.

– „Da, și parlamentarii să nu aibă acel salariu atât de mare. În deputați nu prea am încredere, că ei numai vorbesc și promit, și nimic nu mai fac. Oamenii pe la magazine se duc și se întorc înapoi cu sumcile (sacoșele) goale, nu mai au încredere în nimeni. Dacă ar fi la conducere unul mai puternic, să umble prin sate, să stea de vorbă cu oamenii, să-i înțeleagă, poate ar fi să uite de pungile lor, de buzunarele lor...”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi a făcut un popas aici, pe malul Prutului, la Grozești, raionul Nisporeni, și căutăm să aflăm de la localnici cine merită să ajungă președintele Republicii Moldova.

– „Cred că Maia Sandu merită.”

Europa Liberă: De ce?

– „Mulți o laudă, că o să fie cinstită.”

Europa Liberă: Ce trebuie să facă un președinte?

– „Să facă bine, să facă pentru oameni, să fie lumea mulțumită, măcar cât de cât.”

Europa Liberă: Dar de ce lumea nu-i mulțumită?

– „Nu-i dreptate. Sărăcia – am crescut cu sărăcie, că nu a fost mai bine când m-am trezit eu, dar îi nedreptate, omul n-are nicio mângâiere.”

Europa Liberă: Dacă vine un politician la poartă la Dvs. și vă spune să vă dați votul pentru el, că vă dă 100 de lei, acceptați?

– „Nu, nu mă cumpără și cu 1.000, și cu cât…”

Europa Liberă: O să mergeți la alegeri?

– „Numaidecât mă duc, niciodată n-am lipsit. Și am să ies că pot încă, și o să mai vedem, dar îs de acord cu Maia Sandu.”

Europa Liberă: Ce viitor vreți să aibă Moldova?

– „D-apoi copiii să se oprească de dus prin lume, să șadă și părinții liniștiți, că-i atâta jele și atâta despărțire. E greu și la părinți, e greu și la copii!”

Europa Liberă: Aveți pe cineva plecat peste hotare?

– „Am și copii, am și nepoți și mi-i dor să-i văd și să mă vadă, și să-i primesc, și să fim toți împreună cum am fost.”

Europa Liberă: La alegeri o să mergeți?

– „Nu, acum nu mă mai duc.”

Europa Liberă: Dar de ce?

– „Așa, că-s minciuni.”

Europa Liberă: Și atunci se irosește votul, cineva oricum o să câștige?

– „Mă duc să votez, dar nici nu știu pe cine de-amu.”

Europa Liberă: Dar de ce e atât de greu să știi cui să-i dai votul?

– „D-apoi dacă toți amăgesc, îs amăgeli, de-amu nu mai avem încredere în nimeni.”

Europa Liberă: Și atunci, tinerii ce fac, aleg să plece peste hotare?

– „Da, tinerii da, se duc peste hotare, aici îi greu de trăit.”

Europa Liberă: Câți bani îi trebuie unui om să zică că are o viață bună?

– „Măcar vreo zece mii, vreo 15, dacă ar fi vreo 15 zarplata (leafa), trebuie lemne, trebuie plătită lumina...”

Europa Liberă: Ce viitor are satul, statul?

– „Niciun viitor.”

Europa Liberă: De cine depinde ziua de mâine?

– „Depinde de noi, dar dacă toți îs duși peste hotare, toți au fugit, ia-uite, tineretul...”

Europa Liberă: V-ați gândit să plecați peste hotare?

– „Da, dar nu mi-am făcut pașaport românesc, dar amu parcă mă căiesc că nu mi-am făcut.”

Europa Liberă: Ce se va decide la 1 noiembrie? Ce importanță au aceste alegeri?

– „Of, la 1 noiembrie nu se așteaptă nimic bun.”

Europa Liberă: De ce?

– „Pentru că nu se vede nimic ce au făcut, din urma la nimeni nu se vede nicio schimbare.”

Europa Liberă: Satul Grozești, cel puțin, și-a schimbat aspectul?

– „Și-a schimbat aspectul, dar s-au început treburi și nu s-au terminat, cu gazul acesta la noi nu au mai ajuns.”

Europa Liberă: Îl așteptați pe dl Plahotniuc să vină acasă?

– „Nu știu ce o să poată face Plahotniuc, el ce a avut de făcut – a făcut. Echipa asta a lui care l-a trădat, de-amu s-a dat de partea lui Dodon. Îi foarte urâtă treaba. Nu știu, până la 1 noiembrie mai este oleacă de vreme, dar dacă nu o să ne ducem la alegeri, o să câștige Dodon, dar dacă o să ne ducem, încă nu știm ce o să facem.”

Europa Liberă: Dar cetățenii ce votează – omul, partidul, promisiunea?

– „Pentru persoană mai mult votează. Când te duci la alegeri te întreabă: dar tu pe cine ai votat? Dar eu pe cine să votez? Și așază-te aici și-mi spune pentru cine să votez eu.

Europa Liberă: Mai poate fi ademenit alegătorul cu o pomană electorală, cu 100 de lei?

– „Păi, ia uite, și Dodon ne mai dă încă 200 de lei. De-o pildă, pe mine nu m-ar încălzi acești 200 de lei pe care i-au adăugat ei la pomana ceea de 700.”

Europa Liberă: Mai important este…

– „Cel mai important e să facă ceva, oamenii să nu-și piardă încrederea. Dar așa ce? S-au dus, jumătate de țară s-au dus în Europa.”

Europa Liberă: Vă sunt plecați copiii?

– „Da... E pustiu, multe case îs pustii.”

Europa Liberă: Încotro, Moldova? Pe ce drum trebuie să meargă statul?

– „Pe drumul european. Am fost în Europa, am văzut cât e de frumos, cât e de bine și cât e de aranjat totul.”

Europa Liberă: Și câți ani i-ar trebui Republicii Moldova să ajungă la standardele europene?

– „100 de ani! (Râde.)”

Europa Liberă: Societatea-i dezbinată, unii cred că e mai bine dacă Moldova se apropie de Est, alții zic că Vestul ar fi colacul de salvare. Această dezbinare unde duce?

– „Acei de la Vest dau ajutoare, dar Rusia – nu, ei îs ai lor care-s...”

Europa Liberă: Cunoașteți vreun sprijin care a venit din partea Federației Ruse în Republica Moldova?

– „Nu cunosc.”

Europa Liberă: Dar din partea UE?

– „O! Din partea UE foarte multe, iaca chiar și drumul acesta e din partea Uniunii, și toate reparațiile acestea la școală și la grădiniță...”

Europa Liberă: Cum se trăiește astăzi la țară?

– „Greu, e tot mai greu.”

Europa Liberă: De ce s-a ajuns ca lumea să vorbească despre necazuri, probleme și mai puțin să vadă partea plină a paharului?

– „Din pricina politicienilor, hai să zicem așa, nu atingem politica, dar…”

Europa Liberă: Dar politicienii aceștia îs tot aleși de cetățeni?

– „Tot noi îi alegem.”

Europa Liberă: Cine schimbă viața asta grea?

– „Of! Oamenii, noi singuri suntem vinovați, dar trebuie să alegem pe cineva.”

Europa Liberă: Alegerile din 1 noiembrie ce vor decide?

– „Nu o să vină altă candidatură mai bună, toți îs totuna, toți luptă pentru putere și îs cointeresați să-și facă interesele lor, dar de noi nu le pasă.”

Europa Liberă: Când mergeți și aruncați buletinul de vot, alegeți omul, partidul, programul, promisiunea? Ce alegeți?

– „Omul câteodată face să-l alegi, dacă partidele nu mă aranjează. E om bun, dacă partidul nu-mi place și nu-l aleg, aleg pe cel care știu că n-are șanse să treacă.”

Europa Liberă: Aici satul Grozești mult timp a fost vestit că l-a avut pe Vladimir Plahotniuc când a condus Partidul Democrat. Acum ce se mai discută despre el?

– „Nu vreau să vorbesc despre domnul acesta.”

Europa Liberă: Cum vedeți viitorul satului și statului?

– „Sărăcie și de alde noi, bătrâni, pe toate drumurile, tineretul fuge din sat, n-are cine să șadă aici.”

Europa Liberă: Câți bani i-ar trebui unei familii să zică că are o viață decentă?

– „În jurul la 15, hai să zic așa.”

Europa Liberă: 15.000 de lei?

– „Poate și mai mult.”

Europa Liberă: Și ce așteptări aveți de la cel care va ajunge în fruntea Republicii Moldova?

– „Sinceră să fiu, eu nu-s adeptă nici la un partid, dar cum lucrează dl Chicu v-aș spune că prima dată întâlnesc așa prim-ministru. Iese și spune la lume ce face, de unde ia și unde pune.”

Europa Liberă: Are șanse Republica Moldova să scape de sărăcie, de corupție, de nedreptate?

– „Nu, nu cred, fără bani acum nu faci nimic, dacă ai bani – ești om, dacă nu ai bani – ești nimeni.”

Europa Liberă, Valentina Ursu. Am ajuns aici, la Grozești, și întrebăm cetățenii cum se trăiește azi în Moldova.

– „Fug toți din sat și îi pustiu satul, iaca ce-i chestia. Am nouă copii și niciunul n-am alături, am rămas singur la 85 de ani.”

Europa Liberă: Dar unde vă sunt copiii?

– „În Piter (Sankt Petersburg), pe urmă unul în Irlanda, unul prin Novgorod, nu-i niciunul, nimic. Dar nu-i tineret, nimeni nu-i, îi pustiu și gata, iaca ce.”

Europa Liberă: Știți că Grozeștiul a devenit un sat vestit din moment ce la putere a ajuns Vladimir Plahotniuc?

– „Poate a greșit, poate și nu a greșit, dar trebuie să fie în țară aici și asta-i toată buba.”

Europa Liberă: Dar cum a fost pe timpul guvernării Partidului Democrat condus de el?

– „Dar eu votam mai mult pentru Partidul Comuniștilor și acum pentru socialiști, pentru că hoțiile acestea care se fac nu-mi convin mie.”

Europa Liberă: Și cine merită să fie în fruntea Republicii Moldova?

– „Eu aș crede că tot Dodon.”

Europa Liberă: Ce a făcut el în patru ani?

– „Parcă nu a făcut nimic rău.”

Europa Liberă: Dar bine ce a făcut?

– „Cu lumea vorbește, se duce prin sate, stă de vorbă cu oamenii și durerile la om le întreabă ce și cum.”

Europa Liberă: Dar ce trebuie să facă un președinte în Republica Moldova, unde forma de guvernare este parlamentară?

– „Să țină cu poporul și încă una, tot aud unioniștii că vor unire cu România, eu am de-amu 85 de ani, dar odată ce-i independentă Moldova – las-o să fie.”

Europa Liberă: Sunteți aici la o aruncătură de băț de Prut...

– „Eu îs de pe malul Prutului, de acolo.”

Europa Liberă: Aici ați copilărit, pe malul Prutului?

– „Da, da, da...”

Europa Liberă: În ultimul timp cine a ajutat mai mult Republica Moldova?

– „Și Europa, și Euroasia.”

Europa Liberă: Din partea Rusiei ce ajutor vine?

– „Ei au oferit amu banii aceștia, dar nu ni i-au dat, fiindcă sunt de aceștia care pun bețe în roate, iaca ce-i chestia, de atâta nici nu-i dau. Cred că după alegeri o să se reguleze întrebarea asta.”

Europa Liberă: Și cum vedeți Dvs. relația și cu Vestul, și cu Estul?

– „Să fie amândoi și să trăiască bine. Și eu vreau să trăiesc și cu acela bine, și cu acela, dacă se sfădesc, păi de-amu nu-i treabă.”

Europa Liberă: O să fiți invitați să mergeți să alegeți următorul președinte.

– „Știm.”

Europa Liberă: O să participați la vot?

– „Cred că da, în toți anii ne ducem.”

Europa Liberă: Dar ce așteptați de la aceste alegeri?

– „Poate s-a schimba vremea și s-a mai schimba și lumea asta, va deveni mai bună, credință să fie.”

Europa Liberă: Ce trebuie să facă președintele?

– „Președintele de prima dată trebuie să ia bătrânii în seamă, să vadă ce-i cu dânșii, dar el s-a făcut al lui salariu și la revedere, bătrânilor, ședeți.”

Europa Liberă: Cine merită să fie președintele Republicii Moldova?

– „O să ne gândim, până când nu m-am gândit.”

Europa Liberă: Așa-i de greu să știi cui să-i dai votul?

– „E greu, că dacă l-am dat de-amu de câte ori și nimic, unde au ieșit ei cu minciunile acestea, că noi anul acesta ce, n-avem nimic, poama s-a mântuit, fructele nu-s, legume nici atât și trăiești cu o pensie de 1.000 și ceva o babă bătrână de 80 de ani.”

Europa Liberă: Și cum vă descurcați cu banii aceștia?

– „Da’ iaca, mă mai ajută fetele. Ce fac eu una singură, dar lemne de foc îmi trebuie, de mâncat mai vreau să mănânc și eu?”

Europa Liberă: De îmbrăcat, de încălțat…

– „Da’ de acestea n-am nevoie, că rămân de la fete și mă îmbrac. Așa-i viața...”

Europa Liberă: Cât e de valoros votul cetățeanului, ce preț are votul?

– „Votul țăranului e foarte prețios.”

Europa Liberă: Sunt oameni care pot să-și vândă votul pentru 100 de lei, pentru o pomană electorală?

– „Nu, nu, eu nu-l vând.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă să-ți vinzi votul?

– „Te vinzi pe tine, mai bine du-te și pune acolo unul, o peciată (ștampilă) pe care te ajunge capul și…”

Europa Liberă: Dar Dvs. votați omul, promisiunea, partidul, programul? Ce votați când puneți ștampila?

– „Noi ne uităm acolo, citim și apoi punem peciata. Promisiunea asta, nici să nu aud de dânsele, că-i numai fals totul.”

Europa Liberă: Și ce o să votați, omul?

– „O să vedem, o să ne gândim.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Grozești, Nisporeni. Satul acesta mult timp a fost vestit. Știți de ce a fost vestit?

– „Da, îi vestit și e un sat foarte frumos.”

Europa Liberă: Dar de ce a avut faimă mare?

– „Și când a venit dl Plahotniuc s-a făcut foarte-foarte mult în satul acesta, nu numai în satul nostru, în tot raionul, în multe raioane s-a făcut. Zic că a făcut Plahotniuc, că el se zice că-i bogat, că încolo-încoace. Sărac dacă ești nu faci nimic. Și dacă a făcut, a făcut pentru lume, pentru toată lumea, noi numai așa putem. Dar acum alegerile care sunt în ziua de azi...”

Europa Liberă: Dar de ce a ajuns el să fie răul cel mai mare în Moldova?

– „Nu știu, pentru că toți se tem de dânsul, se tem de dânsul...”

Europa Liberă: Dar îl așteptați să vină acasă?

– „Eu n-aștept, că noi suntem în vârstă, dar mie mi-i jale de tineretul acesta care e în ziua de azi.”

Europa Liberă: Ce va decide ziua de 1 noiembrie?

– „Eu numai asta vreau să aflu – de ce nu l-au inclus pe Candu? De ce? Îi pun nod în papură, dar trebuie să fie și el și lasă lumea să voteze pe cine vrea, lasă să fie.”

Europa Liberă: Ce probleme trebuie să rezolve următorul președinte, cel care va câștiga mandatul?

– „La lume să-i dea un ajutor oarecare, adică eu mă lupt, iaca, cu soțul meu alături, muncim amândoi, dar lumea vine la magazin și din pensie în pensie și încă ia pe datorie din magazin, că el n-are orez, n-are pâine.”

Europa Liberă: Și aveți un caiet unde adunați datoriile?

– „D-apoi cum? Dacă vin și-mi zic: Vera, dă-mi, te rog, un kilogram de orez, că eu primesc mâine și-ți aduc înapoi? Și omul îmi aduce înapoi. Când a fost atunci Plahotniuc, cât de bine a fost – a făcut biserica, a făcut grădiniță, a făcut stadion, a făcut „Dom zdorovia” („Casa sănătății”), foarte multe, dar nu numai la noi în sat, în tot raionul a făcut, nu numai în raionul nostru, dar și în alte raioane a făcut.”

Europa Liberă: De ce este important ca cetățeanul să meargă la vot în data de 1 noiembrie?

– „Da, trebuie să meargă numaidecât!”

Europa Liberă: De ce?

– „Vă spun drept, eu că cu soțul șed și mă gândesc, dacă nu o să fie candidații la care ne-am gândit noi – noi nu plecăm.”

– „Eu nici nu mă duc la votare.”

– „Nici nu ne ducem, vă spun drept.”

Europa Liberă: Și atunci se irosește votul Dvs.?

– „Da, d-apoi cum?”

Europa Liberă: Și nu vă pare rău că se pierde votul?

– „Maia Sandu, dă Doamne să facă, că e femeie și las-o să facă treabă, dar ca politician eu parcă n-o văd. Eu îs numai pentru doi candidați: pentru Șor și pentru Candu. Eu vă spun așa cum este…”

Europa Liberă: Dar cine dorește mai mult bine Republicii Moldova?

– „Off, Doamne, cine dorește… Cred că Europeană, eu aș zice așa, Uniunea Europeană.”

XS
SM
MD
LG