Linkuri accesibilitate

A.Ciocoi: „ Îi îndemn pe cetățenii noștri să caute orice posibilitate de a se vaccina” (I)


Aureliu Ciocoi: „Nu știu cât mai rezist”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 1:08:11 0:00

Aureliu Ciocoi: „Nu știu cât mai rezist”

Vaccinarea înaintează greu din lipsă de vaccinuri, s-ar putea recurge totuși la un lockdown deși economic, guvernul interimar nu-și „poate permite” acest lucru, ne beneficiind de finanțare externă. Un interviu cu premierul interimar Aureliu Ciocoi.

Interviu cu premierul interimar Aureliu Ciocoi (I)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:31:22 0:00
Link direct

Europa Liberă: Primul ministru interimar, Aureliu Ciocoi, în studioul Europei Libere de la Chișinău. Mulțumim mult că ați dat curs invitației noastre să avem această discuție și, evident, vom porni de la ceea ce se întâmplă în domeniul sanitar și cât de gravă e această criză pandemică. Am luat ultimele date – 773 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 confirmate în Republica Moldova astăzi, sunt 46 de decese. Haideți să pornim de la cererea cu care ați mers la parlament și ați insistat să fie instituită această stare de urgență. A fost guvernul suficient de pregătit să meargă cu un asemenea demers în parlament?

Aureliu Ciocoi: „În primul rând, vă mulțumesc pentru invitația de a veni în studioul Dvs. și pentru discuția care urmează să o avem în ora următoare. Da, am fost pregătit, doar că am ezitat în dezbaterile parlamentare să spun foarte franc despre ceea ce cred eu că trebuie să întreprindă guvernul în condițiile în care se va accepta instituirea stării de urgență în Republica Moldova, pentru că, ați văzut, prima decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale care s-a activat ca urmare a deciziei de instituire a stării de urgență a fost inclusiv instituirea acestei ore marțiale, de la ora 23.00 până la ora 5.00 dimineață, lucru care dacă îl spuneam public nu cred că era pe placul nu doar al legiuitorului, dar și al societății în general.”

Europa Liberă: De ce?

Aureliu Ciocoi: „Pentru că orice restricție este întotdeauna...”

Europa Liberă: ...îngrădește libertățile cetățeanului?

Aureliu Ciocoi: „Evident. Doi la mână: restricțiile niciodată nu sunt populare în rândul societății și orice restricție vine cu o rezistență din urmă din partea societății și eu nu cred că orice argumente în favoarea, deși argumente avem suficiente în favoarea acestei restricții, pentru că vedeți și Dvs. ce se întâmplă în plan pandemic în Republica Moldova. Slavă Domnului că a început să scadă numărul de infectări pe zi, dar, totodată, astăzi iarăși se menține numărul mare de decese, 46 la număr pentru ziua de astăzi, totodată, avem un număr foarte mare de pacienți gravi cu COVID-19 în spitalele din Republica Moldova, dintre care foarte mulți sunt intubați, lucru care confirmă că totuși tulpina britanică este una perfidă și una care nu iartă, dacă pot utiliza acest termen.

Deci, într-adevăr, trebuie să continuăm să fim precauți, trebuie să continuăm să căutăm să ne autoizolăm, să evităm maximum posibil aglomerațiile umane atât în urbe, cât și în localitățile rurale și să urmărim în continuare, așa cum am menționat și aseară după prima ședință a Centrului Unic de Control, trebuie să fim foarte atenți și să urmărim în următoarele două săptămâni cum va derula dinamica pandemică în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar Dvs. ați spus că s-ar putea chiar mai devreme să îi convocați în ședință pe membrii comisiei și să vedeți dacă cumva faceți și un pas înapoi. Mă refer la decizia cu pădurile, la faptul că în parcuri cetățenii nu au acces și de ce au acces în instituțiile comerciale, în transportul public, la piețe...

Aureliu Ciocoi: „Aveți perfectă dreptate. Recunosc, a fost o greșeală colectivă a membrilor Comisiei pentru Situații Excepționale, pentru că astfel de interdicție de a circula liber în parcuri, în păduri, locuri de distracție etc., de obicei, în mod normal se aplică doar atunci când se anunță lockdown.”

Europa Liberă: Exact.

Aureliu Ciocoi: „Or, din fericire, nu suntem în lockdown, ceea ce aduce un nonsens pentru articolul respectiv din decizia Comisiei pentru Situații Excepționale. Prin urmare, prognozez că mâine vom convoca iarăși ședința Comisiei pentru Situații Excepționale pentru a examina noi acțiuni, inclusiv reexaminarea acestui punct, oferindu-le cetățenilor posibilitatea să respire. Totuși e primăvară, toată lumea e dorită de razele soarelui cald și aer curat, dar, evident, într-o anumită limită de precauție sanitară pentru a nu permite supraaglomerarea parcurilor și spațiilor verzi, în special în municipiul Chișinău, pentru că în capitală este cea mai gravă situație în ceea ce privește pandemia.”

Europa Liberă: Am văzut și reacțiile multor reprezentanți ai autorităților publice locale. Unii au luat decizii de sine stătătoare, inclusiv primarul municipiului Chișinău, după care a urmat și primarul municipiului Bălți, spunând că cetățenii pot să meargă și în parc, și la terenurile de joacă pentru copii, dar sunt primari ai altor comunități care spun că, dacă e mic numărul de infectări, de ce să fie instituită stare de urgență?

Starea de urgență s-a instituit preponderent pentru a-i acorda acestui guvern interimar, pârghii adiționale.

Aureliu Ciocoi: „Starea de urgență s-a instituit preponderent pentru a-i acorda acestui guvern interimar care nu are mandat suficient pentru a gestiona la modul corespunzător treburile curente în Republica Moldova să aibă pârghii adiționale pentru a întreprinde anumite acțiuni care sunt absolut necesare.”

Europa Liberă: Ca de exemplu?

Aureliu Ciocoi: „Ca de exemplu, identificarea resurselor financiare pentru procurarea vaccinurilor, identificarea resurselor financiare necesare pentru asigurarea sută la sută a plăților curente în stat etc., etc. Vă dau doar un exemplu, dar mai sunt și multe alte acțiuni, chiar să revenim și la decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, prin care am determinat spitalele private să acorde radiografii gratuite pacienților cu COVID sau pacienților care sunt bănuiți că au contractat COVID-ul, plus la solicitarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale clinicile private să poată detașa personal medical la spitalele specializate în COVID-19, lucru care în mod normal, fără aceste pârghii adiționale oferite de starea de urgență ar fi fost imposibile, mai ales pentru un guvern în exercițiu, guvern interimar, nemaivorbind chiar și de un guvern cu mandat deplin, chiar și un guvern cu mandat deplin nu-și poate permite astfel de acțiuni în raport cu clinicile private.”

Europa Liberă: Ce reacție ați avut când ați aflat că se cumpără teste COVID-19?

Aureliu Ciocoi: „Ei bine, întotdeauna cetățeanul găsește șmecheria prin care să-și obțină anumite scopuri. Acesta e un lucru asupra căruia trebuie să se pronunțe organele de forță și organele de drept. Este evidentă o încălcare a legislației în vigoare. Eu credeam că vă referiți la vaccinuri.”

Europa Liberă: Nu, la teste. E suficient de motivată și explicată această stare de urgență pentru cetățeanul Republicii Moldova?

Aureliu Ciocoi: „Este adevărat că avem o lacună mare la capitolul comunicare. Într-adevăr, acest guvern interimar duce o mare lipsă de experți în comunicare care să vină cu mesaje foarte clare și să explice cetățeanului necesitatea anumitor acțiuni ale acestui guvern, însă în măsura posibilităților încercăm să fim cât mai deschiși posibil cu auditoriul și chiar și aceeași restricție de a aplica ora marțială de la ora 23.00 până la ora 5.00 dimineață vine iarăși în susținerea sănătății cetățeanului, pentru că, nu știu dacă Dvs. cunoașteți, s-a făcut un studiu de Institutul Max Planck din Germania care confirmă că 68 la sută din cazurile de infectare au loc tocmai la mesele de familie, când se întâlnesc mai multe familii, prieteni și stau la o masă, evident, cineva poate să nu aibă niciun simptom și în cazul acesta vă dați seama că toți mesenii respectivi în 3-4 zile sunt pozitivi cu COVID-19.

Mai ales dacă cineva încă ezită să meargă la medic să-și facă radiografia cât e lucru cu cinste, ajunge, Doamne ferește, în stare gravă, aducând daune mari atât sănătății proprii, cât și solicitând eforturi substanțiale din partea sistemului de ocrotire a sănătății.”

Europa Liberă: România anunță că se analizează răspândirea noilor tulpini de coronavirus în Republica Moldova. Ce cunoașteți Dvs. despre acest lucru?

Aureliu Ciocoi: „S-ar putea să fie, încă nu avem dovezi, foarte des se transmit în laboratoarele din Germania noi și noi analize pentru a fi testate în laboratoarele germane, dar nu pot exclude faptul că în Republica Moldova pe lângă tulpina britanică s-ar putea să avem surpriza să aflăm că avem și tulpina sud-africană sau cea braziliană. Ați văzut că deja în Japonia există o nouă tulpină, astăzi am văzut o știre că și în Marea Britanie deja este o tulpină modificată a aceluiași virus britanic. Mizeria asta la cât de perfidă este își schimbă formele pe zi ce trece, e un lucru la care trebuie să ne așteptăm și trebuie să fim gata.”

Europa Liberă: Dar ținând cont că până la introducerea stării de urgență numărul infectărilor era destul de mare, ajunsese la peste 2 mii la un moment dat și că acum este în descreștere, aveți certitudinea că această stare de urgență trebuie menținută până la 30 mai?

Aureliu Ciocoi: „Haideți să avem un pic de răbdare. Nu în zadar am spus că trebuie să urmărim foarte atent dinamica în următoarele două săptămâni, pentru că nu exclud că este un factor identic cu ceea ce se întâmplă în mod uzual la bursele de valori, când după o creștere bruscă a valorilor sinusoida face un salt în jos, după care iarăși revine pe trendul ascendent. Eu nu exclud că este tocmai acest scenariu în cazul nostru, după un număr foarte mare de infectări cotidiene de peste 2 mii de noi cazuri pe zi, s-ar putea să fie o relaxare mică, după care să reia ascensiunea. Cred că în două săptămâni va fi foarte clar dacă totuși este o tendință generală de diminuare a noilor cazuri sau a fost doar un respiro pentru moment.”

Europa Liberă: Deputații care nu au votat pentru această hotărâre a parlamentului de introducere a stării de urgență ziceau că ar putea să se adreseze cu o sesizare la Curtea Constituțională și președinta Maia Sandu a spus că așteaptă două-trei săptămâni să vadă în evoluție situația, ca după asta eventual să poată și dumneaei sesiza Curtea Constituțională. Dacă ar fi atacată la Înalta Curte această decizie a parlamentului ar avea câștig de cauză cei care ar vrea s-o atace?

Aureliu Ciocoi: „Nu știu, nu sunt jurist de specialitate, dar există dreptul politicienilor de a ataca orice decizie a parlamentului la Curtea Constituțională, lucru care sunt liberi să îl facă. În ceea ce privește dacă Curtea va da câștig de cauză sau nu va da câștig de cauză rămâne să se pronunțe înalta instanță. Cert este că guvernul acesta interimar nu putea să vină în fața parlamentului cu solicitarea instituirii stării de urgență, pentru că, potrivit Constituției, potrivit cadrului legal un guvern interimar nu are acest drept. Dacă ați fost atentă, noi am venit doar cu recomandarea, când zic „noi”, mă refer la guvernul acesta interimar.”

Iulian Rusu: Starea de urgență a fost declarată în condiții neclare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:08 0:00

Europa Liberă: Da, și inițiativa a venit din partea unor deputați.

Aureliu Ciocoi: „Acum rămâne la discreția legiuitorului să decidă dacă sunt suficiente motive de a fi atacată această hotărâre a parlamentului la Curtea Constituțională sau nu, important însă este pentru sănătatea societății să întreprindem acțiunile necesare pentru a diminua la maximum contactele interumane.”

Europa Liberă: De a afla unde sunt focarele.

Aureliu Ciocoi: „Păi, focarele sunt clare. Este municipiul Chișinău, unde e cea mai mare rată de infectare. Săptămâna trecută când am mers în parlament să prezint parlamentului solicitarea sau recomandarea guvernului de a examina posibilitatea instituirii stării de urgență, atunci rata de infectare pe Chișinău era de 1.456, dacă nu mă înșel, în situația în care cod roșu se instituie la 100 de infectări raportat la 100 de mii populație. La ziua de ieri rata de infectare pe Chișinău era deja de 1.050.”

Europa Liberă: Da, a scăzut...

Aureliu Ciocoi: „Dar oricum este una foarte mare, pentru că avem încă foarte mult de lucrat ca să atingem limita de 100 de infectări raportat la 100 de mii populație.”

Europa Liberă: Să vorbim și despre vaccinare. La o lună de la începerea vaccinării împotriva COVID-19, în Republica Moldova au fost imunizate cu o singură doză peste 50 de mii de persoane, ceea ce constituie 1,5 la sută din populația generală. Cu un asemenea ritm de vaccinare, cât timp le-ar trebui autorităților Republicii Moldova să vaccineze cel puțin 60-70 la sută din toți cetățenii, ca să se creadă că imunizarea își face efectul?

Aureliu Ciocoi: „Haideți să le luăm pe rând. Abia suntem la prima etapă și începe a doua etapă de vaccinare. Cunoașteți foarte bine cât de dificil a fost să convingem personalul medical din spitale ca să accepte vaccinarea bunăoară cu AstraZeneca. Trebuie să recunosc că ne-am ciocnit de o rezistență furibundă din partea anumitor colective din instituțiile medicale din raioane, în special.”

Europa Liberă: S-a întâmplat și în Găgăuzia, ținem minte exemplul...

Aureliu Ciocoi: „Exact. Deci, acesta a fost motivul din care atât de lent s-a mers în cadrul primei etape pentru asigurarea unui ritm ascendent de vaccinare. S-a mers pe discuții, s-a mers pe convingere, s-a mers pe rugăminți, dacă doriți, evident că lucrul acesta s-a reflectat în lentoarea procesului de vaccinare. Însă odată cu trecerea la etapa a doua, unde deja vaccinăm persoanele vârstnice din azilurile de bătrâni, persoanele care au comorbidități, în special cele cu vârsta de peste 63 de ani, vedeți că ritmul a prins un pic de avânt, când însă o să deschidem deja larg portițele pentru întreaga populație a Republicii Moldova, când o să ajungem să deschidem centre de vaccinare în stradă, inclusiv în corturi unde va sta personalul medical, cu siguranță acest ritm va fi unul fulminant și vom atinge cifre de câteva mii, sper chiar zeci de mii de persoane pe zi.”

Europa Liberă: Vaccin este, vaccin va fi?

Eu mă tem că vaccinurile astea vor trebui continuate încă cel puțin trei-patru ani înainte.

Aureliu Ciocoi: „Vaccin noi avem, vaccin cu siguranță va fi, se lucrează insistent atât pe domeniul achiziției prin negocieri directe cu producătorul, așteptăm loturi noi de vaccin atât pe platforma COVAX care a fost contractată și i s-a promis Republicii Moldova de rând cu alte state care participă în cadrul acestei platforme. Deci, cu siguranță vaccinurile vor fi asigurate pentru întreaga populație, problema însă pe care o văd eu este că acest proces va fi unul fără capăt, pentru că urmând să asigurăm primul val de vaccinare în Republica Moldova, scopul final fiind asigurarea imunității naționale va trebui să avem grijă să asigurăm volumul necesar de vaccinuri pentru al doilea val, pentru că efectul vaccinului acesta cu care persoanele se vaccinează la ora actuală durează nu mai mult de 10 luni și iarăși durează în funcție de vaccinul care a fost administrat – Pfizer-ul durează 10 luni, AstraZeneca - de la 6 la 8 luni. Și atunci în funcție de fiecare vaccin care a fost administrat trebuie să asigurăm persoanelor deja al doilea val de vaccinare care cu siguranță va trebui continuată. Și eu mă tem că vaccinurile astea vor trebui continuate încă cel puțin trei-patru ani înainte.”

Europa Liberă: Trei-patru ani?!

Aureliu Ciocoi: „Da, trei-patru ani înainte, cel puțin, atâta timp cât acest virus nu va slăbi din putere și nu va ajunge la nivelul unui virus banal de genul celui gripal sezonier.”

Europa Liberă: Atunci o să-i grăbiți pe cei care au cetățenia română să treacă cât mai repede și cât mai des Prutul ca să se vaccineze acolo?

Eu îi îndemn pe cetățenii noștri să caute orice posibilitate de a se vaccina atâta timp cât noi încă suntem la etapa întâi.

Aureliu Ciocoi: „Eu îi îndemn pe cetățenii noștri să caute orice posibilitate de a se vaccina atâta timp cât noi încă suntem la etapa întâi, etapa a doua din Programul național de vaccinare. Evident că ne dorim să avem suficiente vaccinuri în așa fel încât să deschidem posibilitatea de a se vaccina oricărui doritor. Mai mult decât atât, suntem acum în situația de a examina posibilitatea deschiderii posibilității și de import comercial de vaccinuri în Republica Moldova, deși este un lucru extrem de dificil, dacă noi, autoritatea statului, nu putem achiziționa deocamdată vaccinuri prin negocieri directe cu producătorii din simplul motiv că nu sunt, pe piața internațională nu există loturi disponibile.”

Europa Liberă: Dar se sugera și ideea că ar putea țară cu țară să negocieze și acolo unde sunt loturi mai mari de vaccin să poată fi cumpărate de la un asemenea partener?

Clinicile private să înceapă procesul de vaccinare contra plată, pentru că sunt foarte mulți doritori.

Aureliu Ciocoi: „Suntem exact inclusiv pe acest eșichier în negocieri, deci căutăm toate posibilitățile ca să aducem cât mai multe vaccinuri în Republica Moldova, dar, totodată, trebuie să le oferim posibilitatea și agenților comerciali dacă pot și dacă găsesc vaccinuri disponibile să le aducă în Republica Moldova, în așa fel încât și clinicile private să înceapă procesul de vaccinare contra plată, pentru că sunt foarte mulți doritori care își așteaptă rândul...”

Europa Liberă: ...care ar oferi aceste 200, 300 de lei pentru a se vaccina.

Aureliu Ciocoi: „Exact, care ar fi disponibili să achite contravaloarea vaccinului doar pentru a se vaccina cât mai rapid ei, dar și membrii familiilor lor.”

Europa Liberă: Ați decis ce faceți cu cele 700 de persoane care s-au vaccinat în afara rândului, 700 de funcționari?

Aureliu Ciocoi: „E o chestie urâtă, e o chestie care după mine este absolut inacceptabilă, e un lucru care vine să confirme cât de nesolidară este societatea noastră în momente dificile. Vedeți că sunt oameni care încearcă să demonstreze că ei sunt mai oameni decât ceilalți oameni.”

Europa Liberă: Mai catolici decât Papa...

Aureliu Ciocoi: „Așa e. Și e un fenomen care arată că în situații de grea cumpănă pentru întreaga societate din Republica Moldova avem și uscături de genul acesta. E un lucru absolut condamnabil din punct de vedere moral, dar cred că trebuie să-și spună cuvântul și legiuitorii, nu doar deputații, dar chiar procuratura, pentru ca cel puțin din punct de vedere administrativ persoanele respective să fie penalizate, pentru că, repet, este absolut inacceptabil în secolul XXI într-o țară care pretinde că vrea să devină una europeană să aibă loc astfel de manifestări absolut iresponsabile.”

Europa Liberă: În goana asta politică după vaccin nu a dispărut izul geopolitic. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, care s-a aflat recent la Moscova, concomitent cu liderul de la Tiraspol, anunțase despre o donație de vaccin rusesc și disponibilitatea de a cumpăra o jumătate de milion de doze de Sputnik. Ce ne puteți spune?

Aureliu Ciocoi: „De a cumpăra?...”

Europa Liberă: Așa zicea, o jumătate de milion de a fi procurate de la Federația Rusă.

Cunoaștem dificultățile prin care trece capacitatea de producție a Federației Ruse a vaccinului Sputnik V.

Aureliu Ciocoi: „Nu știu dacă este posibil la ora actuală să fie asigurată această cantitate chiar și prin procurarea contra cost, pentru că cunoaștem dificultățile prin care trece capacitatea de producție a Federației Ruse a vaccinului Sputnik V, dar, mă rog, dacă există un lot disponibil pentru achiziție, suntem în măsura să examinăm orice ofertă alături de celelalte vaccinuri care sunt eligibile pentru a fi achiziționate și importate de către Republica Moldova. În situația în care suntem trebuie să aducem în țară orice vaccin care este disponibil pe piață.”

Europa Liberă: Numai că trebuie adus tot în baza legii, pentru că trebuie să existe o licitație, o licitație finalizată?

Aureliu Ciocoi: „Exact. Absolut în baza legii, conform rigorilor actelor normative în vigoare, nu se acceptă niciun fel de jocuri în acest sens și credeți-mă că inclusiv CNA-ul, dar și serviciile a căror datorie este să vegheze asupra corectitudinii respectării legii vor face acest lucru.”

Europa Liberă: Dar există o informație precisă despre donația de 180 de mii de doze de vaccin rusesc?

Aureliu Ciocoi: „Oficial încă nu am văzut nimic la acest capitol.”

Europa Liberă: Ceea ce se întâmplă în stânga Nistrului, ce cunoașteți și cât de cooperantă este partea tiraspoleană, când e vorba despre asigurarea cetățenilor din regiune cu vaccin?

Aureliu Ciocoi: „Păi vedeți că sunt suficient de cooperanți atunci când se confruntă și ei cu agravarea situației pandemice în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Dovadă este și faptul că până la urmă au acceptat lotul din vaccinul donat de România AstraZeneca, au acceptat și Pfizer-ul pe care l-a primit Republica Moldova și noi am repartizat cota parte pentru regiunea transnistreană a țării. Mi se pare absolut corect ca loturile de vaccin pe care le primește Republica Moldova, fie ca donație, fie chiar și achiziționate să fie în mod corespunzător împărțite și cu cetățenii noștri care locuiesc în stânga Nistrului. Mi se pare un lucru absolut firesc și e vorba chiar și de o solidaritate, de un gest din partea Chișinăului în raport cu oamenii din stânga Nistrului. Suntem o țară, suntem o societate și, respectiv, trebuie să avem grijă de toți.”

Europa Liberă: Dle premier, cât de ușor este ca să dați asigurări pentru cetățeni că salariile și pensiile vor fi achitate la timp?

Aureliu Ciocoi: „Chiar astăzi am avut o ședință la guvern cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, deocamdată suntem bine la acest capitol, cel puțin nu vedem oarecare nori gri în orizontul de cinci-șase luni în perspectivă, cel puțin pot să spun cu certitudine că, indiferent de evoluția situației politice din Republica Moldova, salariile și pensiile sunt asigurate. S-ar putea să apară probleme la alte capitole de cheltuieli din bugetul Republicii Moldova, dar în ceea ce ține de salarii și pensii – aici pot da garanții absolute că până la sfârșitul anului, repet, indiferent de evoluția politică din Republica Moldova, aceste două elemente sunt completamente asigurate.”

Europa Liberă: Dar alte capitole care ar fi? Că nu se construiesc drumuri?...

Aureliu Ciocoi: „Nu. S-ar putea să diminuăm un pic din cheltuieli nu neapărat absolut necesare inclusiv în criza politică din Republica Moldova și în criza pandemică cu care ne confruntăm la ora actuală, dar poziția mea fermă este că trebuie să continuăm cu orice preț să investim în investiții capitale, pentru că investițiile capitale aduc valoare adăugată ulterior în veniturile bugetare. Dacă se opresc investițiile capitale, credeți-mă că începe lanțul efectelor negative, șomaj etc. care până la urmă lovește iarăși în veniturile bugetare. Economia care, fiind diplomat de carieră, puțin ocupându-mă de aspectele economice, eu vreau să recunosc că în ultimul timp mă văd nevoit să învăț noi și noi lucruri.”

Europa Liberă: Din mers.

Aureliu Ciocoi: „Din mers.”

Europa Liberă: Dar, apropo, cât de afectată va fi economia națională, dacă ținem cont de instituirea acestei stări de urgență, și toate activitățile antreprenoriale rămân în vigoare?

Aureliu Ciocoi: „Rămân în vigoare. Probleme ar putea să apară în situația în care vom fi nevoiți să recurgem la lockdown.”

Europa Liberă: Dar mai poate fi vorba și despre un asemenea scenariu?

Teoretic, se poate ajunge și la un lockdown dar nu în perioada stării de urgență.

Teoretic, se pAureliu Ciocoi: „Dacă se va ajunge la o ridicare semnificativă a numărului de infectări, bănuiesc că vom fi nevoiți să aplicăm și astfel de scenariu, dar nu mă refer acum, pe perioada asta de stare de urgență care a fost instituită recent în Republica Moldova, dar, vorbind teoretic, la general, dacă se va constata că totuși avem o rată foarte mare de infectări și crește vertiginos și numărul deceselor zilnice, numărul pacienților intubați, numărul foarte mare de pacienți în stare gravă și foarte gravă, atunci evident că va trebui să recurgem la acțiuni mult mai drastice, inclusiv în sensul aplicării lockdown-ului, fie și pe o perioadă foarte scurtă, o săptămână, două.”

Europa Liberă: Lockdown însemnând izolarea cetățenilor, da?

Aureliu Ciocoi: Lockdown însemnând închiderea, de facto, a Republicii Moldova, a oricărei activități economice și izolarea obligatorie a tuturor cetățenilor la domiciliu. Și iată atunci va intra în vigoare și articolul despre care am discutat anterior cu interdicțiile de plimbări în parcuri, păduri ș.a.m.d.

Nu ne putem permite [ un lockdown ]în condițiile în care nu profităm de finanțare externă.

Dacă intrăm în situația în care suntem, vom fi impuși de circumstanțe să aplicăm lockdown-ul, atunci da, atunci s-ar putea să avem probleme de ordin financiar, pentru că, bunăoară, colegii de la Ministerul Finanțelor au făcut un calcul, informându-mă că un lockdown de două săptămâni ar putea deriva într-o reducere cu șase miliarde lei a veniturilor bugetare, lucru care, vă dați seama, în situația în care suntem noi la ora actuală, fiind un guvern în exercițiul funcției, un guvern demis practic din 23 decembrie, nu ne putem permite acest lucru în condițiile în care nu profităm de finanțare externă.”

Europa Liberă: Dar lucrul acesta e puțin probabil!?

Aureliu Ciocoi: „Finanțarea externă sau lockdown-ul, la ce vă referiți?”

Europa Liberă: La finanțarea externă.

Aureliu Ciocoi: „Ba nu, finanțarea externă va fi absolut firească, firesc reluată în condițiile în care va fi instituit un guvern cu mandat deplin, în condițiile unui guvern în exercitarea funcțiilor, evident că nimeni nu va catadicsi să semneze un acord de finanțare cu un astfel de guvern, inclusiv Fondul Monetar Internațional insistă să aibă un partener de dialog, un guvern plenipotențiar, un guvern cu mandat deplin pentru a fi sigur că vor fi realizate acele obiective care urmează a fi incluse în proiectul memorandumului propus spre semnare.”

Europa Liberă: Următorului memorandum, da. Dvs. v-ați întâlnit cu 150 de reprezentanți ai mediului de afaceri?

Aureliu Ciocoi: „Da.”

Europa Liberă: Ce v-au spus acești oameni de afaceri?

Aureliu Ciocoi: „Am discutat. Ieri a fost evenimentul acesta la Camera de Comerț și Industrie pentru care vreau să-i aduc mulțumiri dlui Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie. A fost o ocazie foarte bună de a vedea, a măsura pulsul oamenilor de afaceri sau comunității oamenilor de afaceri din Republica Moldova. A fost o întâlnire cu administratorii centrelor comerciale mari, piețelor, piețelor agroalimentare și piețelor nealimentare tocmai pentru a discuta situația creată odată cu instituirea stării de urgență în Republica Moldova, pentru că, recunosc, una din acțiunile care erau propuse spre examinare în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale a fost și limitarea activității centrelor comerciale, a piețelor, inclusiv acțiuni radicale de genul închiderea acestora sau permanent, sau cel puțin câteva zile pe săptămână.

În urma discuției cu dânșii, am convenit că administratorii se angajează să respecte întocmai măsurile sanitare în așa fel încât să micșoreze la maximum numărul vizitatorilor atât în centrele comerciale, cât și în piețe, să respectăm cu strictețe termometria, purtarea obligatorie a măștilor, dezinfectantul, dezinfectarea piețelor, și nu o dată pe săptămână, dar zilnic să-și rezerve o oră pe zi pentru a recurge la dezinfectarea generală a spațiului comercial.”

Europa Liberă: Dar este adevărat sau nu că se încasează taxe, impozite în avans de la agenții economici?

Aureliu Ciocoi: „Asta nu știu, chiar o să mă interesez...”

Europa Liberă: Ne-au scris ceva mai devreme unii reprezentanți ai mediului de afaceri și au spus că, chipurile, dacă la buget sunt bani asta e pentru că se face în avans perceperea impozitelor.

Aureliu Ciocoi: „Nu știu, din informația care mi se pune mie la dispoziție știu că veniturile bugetare de la 1 ianuarie până la ora actuală sunt unele pozitive, înregistrându-se mult mai multe venituri comparativ cu aceeași perioadă anului trecut, dar în ceea ce privește insistența de a acumula taxele în avans chiar o să mă interesez mâine la colegii de la Ministerul Finanțelor, de la Serviciul Fiscal să văd dacă este adevărat sau nu.”

Europa Liberă: Vă mai împrumutați la băncile comerciale pe interior?

Aureliu Ciocoi: „E firesc, este o procedură absolut normală în situația în care alte surse de finanțare a bugetului nu există, este un exercițiu absolut firesc care e și prevăzut, apropo, în Legea bugetului. În Legea bugetului există prevăzute circa șase miliarde de lei care urmează a fi împrumutate prin vânzarea hârtiilor de valori mobiliare.”

XS
SM
MD
LG