Linkuri accesibilitate

A fi gay cu telefon în Cecenia (VIDEO)


Actviști pentru drepturile minorității LGBT arestați în Rusia
Actviști pentru drepturile minorității LGBT arestați în Rusia

Un val de represiune împotriva homosexualilorcare a atras atenția comunității internaționale, inclusiv a Human Rights Watch.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:37 0:00
Link direct

În urmă cu doi ani, Cecenia, una din republicile autonome ale Federației ruse din nordul Caucazului, a fost cuprinsă de un val de represiune împotriva homosexualilorcare a atras atenția comunității internaționale, inclusiv a Human Rights Watch.

In romanul Pantere parfumate fac de câteva ori aluzie la tratamentul brutal al homosexualilor in Cecenia, unde ei pot fi arestați, bătuți, închiși sau chiar omorâți.

De multe ori, familiile însele simt presiunea de a spăla „rușinea”, cum o consideră societatea, omorând atunci, sau gonind persoana bănuită. Scena, în roman, se petrece în baia publică a satului, în salonul de masaj, unul din putinele locuri în Cecenia in care bărbații se pot atinge între ei fără a da de bănuit. Exact asta s-a întâmplat însă cu un dispărut al cărui caz a ajuns in atenția organizațiilor rusești pentru apărarea drepturilor omului, ba chiar și a Amnesty International.

Radio Europa Liberă a reluat recent cazul tulburător al lui Andrei Kobîșev, dispărut în martie 2017 în Groznîi, capitala Ceceniei autonome. Andrei Kobîșev lucra la un salon de masaj în Groznîi. Bănuit ca era homosexual, pentru ca lucra într-un salon de masaj, Kobîșev a dispărut fără urme, deși telefonul sau a fost găsit într-un tren si returnat familiei.

Poliția in Cecenia a suspendat cercetările un an mai târziu.

Un cetățean rus, Maksim Lapunov, un gay care, fugit din țară, a dat în judecată Rusia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru faptul ca a fost răpit si torturat de poliția cecenă, afirmă că a fost ținut o vreme în aceeași celula cu dispărutul Kobîșev.

O anchetă amănunțită realizată de Radio Europa Liberă arată ca în zilele care au urmat dispariției lui Kobîșev, telefonul lui a fost in contact permanent vreme de multe zile cu o antenă telefonică aflată la mai puțin de 300 metri de clădirea poliției.

Maksim Lapunov la o conferință de presă la Moscova în octombrie 2017
Maksim Lapunov la o conferință de presă la Moscova în octombrie 2017

Lapunov spune că atunci când el a fost eliberat, pe 28 martie 2017, Kobîșev era încă în închisoarea din Groznîi. La întrebarea de ce ar fi fost folosit telefonul, Lapunov are un răspuns. Poliția îi punea pe cei arestați sa își sune prietenii gay pentru a le propune o întâlnire și a-i atrage in capcană.

Dacă ne amintim că răposatul general Djohar Dudaiev, cel care a dus Cecenia la independență, a fost primul om depistat și ucis datorită telefonului său, putem spune că telefonul mobil nu le poartă noroc cecenilor. Într-o cultură care interzice sau descurajează orice particularitate individuală, telefonul devine o unealtă prin care poți fi vânat.

Președintele cecen actual Ramzan Kadîrov neagă orice implicare a guvernului in vreun fel de represiune, ba chiar neagă pur și simplu existența homosexualilor în Cecenia.

In aprilie 2017, publicația independentă Novaia gazeta a publicat o anchetă masivă și fără precedent in legătura cu soarta cecenilor gay și bisexuali. Ancheta, însoțită de cazul lui Kobîșev, dar și cel al cântărețului cecen de pop Zelimhan Bakaiev, la rândul SUA dispărut la rândul său în august 2017, au ajuns până la Înaltul Comisar rus pentru Drepturile Omului, care e un echivalent al Avocatului Poporului (Ombudsman) Tatiana Moskolkova, aleasă personal de Putin. Aceasta a spus public că afirmațiile lui Lapunov despre răpirea și abuzurile din Cecenia justifică o investigație formală, dar guvernul rus afirmă că nu a găsit nici o dovadă în sprijinul afirmațiilor sale.

„Abia mă puteam tîrî”. Un gay rus vorbește despre cum a fost torturat în Cecenia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:29 0:00

​Un alt caz este cel al cântărețului cecen de pop Zelimhan Bakaiev, la rândul său dispărut în august 2017. La o lună după ce Bakaiev a dispărut în Groznîi, un videoclip postat pe YouTube l-a arătat pretinzându-se că el s-ar afla în Germania și că s-ar distra acolo foarte mult. Videoclipul, filmat într-un apartament cu perdelele trase, a fost preluat de televiziunea de stat cecenă aproape imediat, ca o dovadă că Bakaiev s-ar afla în străinătate. Dar clipul nu conține nici o dovadă a faptului că Bakaiev ar fi, de fapt, în Germania.

Activiști pentru drepturile omului și LGBT au declarat ulterior că au primit confirmarea că Bakaiev a fost reținut de autorități pe fondul campaniei antigay. Kadîrov a sugerat mai târziu că Bakaiev ar fi putut fi ucis chiar de membrii familiei sale și că nu există nici o dovadă a implicării autorităților în dispariția lui. A fost prima sugestie publică a unui oficial cecen că celebrul cântăreț ar fi mort.

Bakaiev rămâne dispărut fără urmă.

Valul de persecuție împotriva homosexualilor în Cecenia a readus în lumină particularitatea acestei mici republici autonome a Federației Ruse, Cecenia, despre care am mai scris aici în detaliu, cu multe videouri. Ca majoritatea nord-caucazienilor, cu excepția unora din oseți, cecenii sunt musulmani și practică un islam de tip sufi.

Un gay fugar din Caucaz i se adresează lui Kadîrov
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00

Islamul face parte din identitatea colectivă cecenă, iar ei au fost, istoric, motorul rezistenței la cucerirea rusă, înainte de a ajunge să-i furnizeze, așa cum o fac acum, un permanent sprijin paramilitar lui Vladimir Putin.

Faptul că ceceni au fost majoritatea celor dovediți a fi asasinat figuri majore ale opoziției ruse, de la politicianul Boris Nemțov la ziarista Ana Politkovskaia, pune serioase întrebări despre eficacitatea structurilor criminale de acolo și relația lor posibilă cu autonomul guvern de la Groznîi al fidelului aliat al lui Putin, inamovibilul președinte cecen Ramzan Kadîrov.

Anna Politkovskaia: o jurnalistă redusă la tăcere
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:55 0:00

În cultura cecenă, nu doar a fi gay, dar chiar și a fi de o altă religie decât Islamul sunnit este considerat inacceptabil.

Cu tot sprijinul adus de Cecenia de astăzi lui Putin, vreme îndelungată cecenii au fost sistematic persecutați de Moscova. Ei au fost, de altfel, unul din popoarele deportate de către Stalin (detalii aici).

Aceștia sunt, așadar, acei ceceni ai lui Ramzan Kadîrov, liderul actual de la Groznîi, care, în mod paradoxal, au ajuns, sub guvernul actual, să fie uneltele lui Putin.

Putin închide ochii la „bagatele” cum ar fi persecuția bărbaților gay, Rusia, la rândul ei, nefiind țara cea mai tolerantă cu minoritățile sexuale.

Încă o dată, în cultura cecenă, nu doar a fi gay, dar chiar și a fi de o altă religie decât islamul sunnit este considerat inacceptabil.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG