Linkuri accesibilitate

A minți cu nerușinare...


Premieru Viorica Dăncilă la dezbaterea din Parlamentul European
Premieru Viorica Dăncilă la dezbaterea din Parlamentul European

Partidul de guvernământ din România a dus arta minciunii pe cele mai înalte culmi.

Care este cea mai eficientă cale de a ascunde adevărul ? Răspunsul e simplu: minciuna. Partidul de guvernământ din România a dus arta minciunii pe cele mai înalte culmi, mai ales în ultima perioadă, când se apropiau audierile din Parlamentul European.

Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:09 0:00
Link direct

Am aflat, spre exemplu, că protestatarii din 10 august erau „drogați” și că, în vederea acțiunilor lor contestatare, ei efectuează stagii de antrenamente în munți. Ni s-a repetat până la sațietate că schimbările în legile justiției sunt făcute pentru a le pune de acord cu legislația europeană și în respectul nesmintit al directivelor Comisiei de la Veneția. Cine credeți că a revocat-o pe Codruța Kovesi? Ministrul Toader? Curtea Constituțională? Nici vorbă: a destituit-o președintele Iohannis.

De ce se înverșunează partenerii occidentali să vorbească despre problemele statului de drept din România? Aici sunt două școli de gândire: una susține că suntem astfel pedepsiți pentru că organizăm un referendum în favoarea familiei tradiționale, celalaltă arată cu degetul în special către Olanda, țară care nu doar trăiește în desfrâu, dar mai vrea și să ne ia cu japca portul Constanța.

Audierile din Parlamentul European au fost prilejul unui adevărat recital al premierului Dăncilă și al reprezentanților puterii. Doamna Dăncilă a reluat refrenul cu caracterul neautorizat al protestului din 10 august, cu agresivitatea manifestanților care ar fi încercat să ocupe clădirea guvernului, ceea ce a făcut necesară intervenția în forță a jandarmeriei. A mai spus dna Dăncilă că milioane, repet: milioane de români au fost monitorizați în ultimii ani de serviciile secrete; o europarlamentară social-democrată, Țapardel se numește, a completat spunând că e vorba de cel puțin 30% din populația României care a fost urmărită și interceptată. Un alt europarlamentar al puterii, Dan Nica, a scos o perlă aiuritoare, exemplificând pretinsele abuzuri comise de DNA prin faptul că 98% dintre cei trimiși în judecată ar fi fost achitați! Inutil să precizez că și această cifră este complet fantezistă. În fine, altcineva a declarat că poporul a votat majoritatea actuală ca să scape de un „sistem odios” și de o „justiție politizată”.

Speră aceste doamne și acești domni că astfel de năzbâtii vor fi credibile? Da, cu o condiție: să nu existe alte surse de informare și alte versiuni ale faptelor. De aici, vehementa campanie împotriva parlamentarilor opoziției care „defăimează” țara la Bruxelles și, firește, împotriva ziariștilor și comentatorilor politici care au alte opinii. Regăsim, astfel, mitul „unanimității”, atât de drag liderilor comuniști. O unanimitate grație căreia minciuna, oricât de sfruntată, poate trece drept adevăr.

Previous Next

XS
SM
MD
LG