Timp de aproape doi ani, grație unei expoziții retrospective ce a circulat în numeroase muzee (la Osnabrück, Chemnitz, Postdam, Berlin și pînă recent la Wertheim), lumea culturală germană a redescoperit unul din pictorii ei expresioniști de marcă, practic uitat de decenii, Fritz Ascher.
Expoziția retrospectivă, care a reunit cîteva zeci de tablouri și sute de lucrări pe hîrtie (guașe, gravuri, acuarele etc.) a fost organizată sub patronajul profesoarei Monika Grütters, ministrul federal al culturii din Germania. Monika Grütters a fost și cea care a prefațat un amplu catalog bilingv (german-englez) al expoziției, în care aprecia că „viața și recepția operelor de artă ale lui Fritz Ascher constituie un exemplu al destinului a numeroși artiști germano-evrei din așa-numita „Generație pierdută”. Fritz Ascher a fost printre acești artiști moderni, născuți în perioada 1890-1914, ale căror cariere promițătoare au fost întrerupte, abandonate sau complet distruse în timpul erei naziste și care au intrat într-o mare măsură și în mod nedrept în obscuritate.”
Germania îl redescoperă pe unul din pictorii ei expresioniști: Fritz Ascher
Readucerea în lumină a lui Fritz Ascher, a cărui ultimă expoziție de autor în Germania datează de la începutul anilor 1950, se datorează unei Societăți create în Statele Unite de un istoric de artă de orgine germană, Rachel Stern, care semnează și studiul principal ce deschide catalogul: Fritz Ascher – O viață între artă și poezie. Societatea americană, cu sediul la New York, ce poartă în subsidiar numele pictorului, are o denumire sugestivă și programatică în același timp: Societatea pentru Arta persecutată, ostracizată și interzisă.
Într-o caracterizare succintă a operei păstrate a lui Fritz Ascher, cercetătoarea americană subliniază „energia expresivă”, marea „intensitate” – venind din partea unui artist care scria el însuși că „viața arde cu pasiune” - „culoarea și forma imaginilor sale ritmice și muzicale, îndatorate Expresionismului”. Lor li se adaugă o vădită preocupare pentru mitologie și spiritualitate, vizibilă în două din principalele sale lucrări păstrate pînă astăzi, mari compoziții figurative expresioniste: Golgotha (din 1915) și Golem (1916).
Fritz Ascher s-a născut în 1893, la Berlin, într-o familie relativ înstărită de evrei asimilați, ce și-au trecut copiii la religia protestantă la începutul veacului XX. Marele talent al pictorului a fost întrevăzut de cel ce a fost un pedagog al multor pictori expresioniști, Max Liebermann. Acesta avea să-i sponsorizeze studiile și să-l trimită la Academia de Artă din Königsberg. Ascher revenea la Berlin în 1913, într-un mediu artistic în plină agitație, după ce Georg Tappert pusese bazele grupării „Noul Seccesionism”, despărțindu-se de curentul dominat de Liebermann, și la care participau artiști de talia unui Emil Nolde și Max Pechstein. Dezvoltîndu-se și studiind în acest mediu, vizitîndu-l pe Eduard Munch la Oslo, și grupul de pictori expresioniști din Bavaria, Ascher și-a păstrat independența ca artist.
Biblioteca sa indică interesul său, pe de-o parte, în artiștii Renașterii – Leonardo da Vinci și Michelangelo – iar pe de alta, în arta lui Rodin, Van Gogh sau în cea a ilustrațiilor lui Gustav Doré la Divina Comediaa lui Dante. Toate aceste referințe aveau să se regăsească în arta sa originală, de o mare expresivitate, apreciată de critici atunci cînd își expunea lucrări majore în expozițiile de grup berlineze de după încheierea Primului Război Mondial.
Cariera lui Ascher, apropiat de cercurile artistice germane de stînga ale epocii Weimarului, avea să fie întreruptă în 1933, odată cu venirea naziștilor la putere, iar pictorul hărțuit permanent, lucrările sale fiind declarate ca aparținînd așa-numitei „arte degenerate”. În 1938 Ascher era arestat la Postdam și închis în lagărul de concentrare Sachsenhausen. Avea să fie eliberat pentru scurtă vreme în decembrie 1938, grație intervenției unui prieten, procurorul Gerhard Graßmann, iar apoi arestat a doua oară. Prietenul său îl salva din nou, după cinci luni, în mai 1939, fără a reuși însă și o sperată emigrare la bordul unui vas ce pleca spre Shanghai.
Ascher avea să fie adăpostit într-o pensiune pentru evrei, obligat să se prezinte de trei ori pe săptămînă la poliție, din 1941 să poarte Steaua galbenă, casa și bunurile familiei și ale sale fiind confiscate treptat, total, de naziști pînă în 1943.
Avertizat de o cunoștiință din poliție că numele său apărea pe o listă de deportări, pictorul apela la ajutorul mamei prietenului său Graßmann, care avea să-l găzduiască și să-l ascundă, susținută de fiica ei, Martha, pînă la sfîrșitul războiului, în pivnița vilei sale. Marea majoritate a lucrărilor sale, lăsate în păstrarea unui prieten, au fost distruse într-un bombardament la 25 aprilie 1945. Lipsit de mijloace financiare, artistul nu mai picta de ani de zile, mărginindu-se să scrie poeme, unele din ele impresionante și reproduse acum cu ocazia expoziției retrospective din Germania.
Afectat psihic de anii de persecuții și viața în ascunzătoarea berlineză, în ambianța bombardamentelor – aliații au devărsat aproximativ 50 de mii de tone de bombe asupra Berlinului în cursul a 300 de bombardamente - Ascher avea să rămînă marcat pe restul vieții. A reînceput treptat să picteze, dar a refuzat să predea la Academia de Artă din Berlin, preferînd să trăiască în singurătate, să evite oamenii.
Avea să găsească un nou limbaj în pictură, redînd scene de natură, arbori și pajiști, apusuri și răsărituri de soare, păstrînd intensitatea culorilor expresionismului, dar și cu un soi de clasicism al utilizării luminii, amintind, scriu specialiștii, de arta lui Rembrandt. Din aceea epocă a anilor 1950 datează și circa 1200 de guașe. Avea să trăiască pînă în 1970...
