Linkuri accesibilitate

„Aceasta nu este propagandă: Aventuri din războiul împotriva realității” (VIDEO)


Coperta ultimei cărți a lui Peter Pomeranțev

Un eseu în „New York Times”, pe marginea unei noi cărți a ziaristului Peter Pomeranțev despre adevăruri și dezinformare.

Într-o lume ce tinde să se dezagrege ideatic sub presiunea crescândă a războaielor de dezinformare, cu știrile lor false și teoriile conspiraționiste aferente, reflecțiile unui ziarist britanic, născut odinioară în Uniunea Sovietică, atrag astăzi atenția analiștilor și observatorilor presei. Michelle Golberg, de la New York Times, se ocupă pe larg într-un ultim articol de opinie de scrierile lui Peter Pomeranțev.

Ziaristul cu origini ruse a publicat o primă carte în 2014, intitulată Nothing is True and Everyting Is Possible/Nimic nu este adevărat și totul este posibil, rezultat al reflecțiilor sale după anii în care a lucrat la televiziunea rusă. Volumul relata despre felul în care transmisiunile televizate „au devenit și mai confuze, nevoia de a incita la panică și despre o teamă mai urgentă ca niciodată; raționalitatea a fost exclusă, iar la orele de vîrf au fost aduse în prim plan cultele prietenoase Kremlinului și instigatorii șovini”.

Ziarista americană observă că din 2016 încoace, cartea lui Pomeranțev a căpătat noi valențe printre cei care se străduie să explice șocul dublu al unor evenimente ca Brexit-ul și victoria în alegeri a lui Donald Trump. „Ambele catastrofe – scrie Michelle Goldberg – au demonstrat triumful politicii xenofobe în epoca post-adevărului și ambele au fost susținute de războiul de informații declanșat de Rusia”. Cartea a căpătat deodată un sens de profeție, fenomenele descrise depășind spațiul rus pentru a se extinde la întreaga lume.

Într-un sens, notează ziarista, noua carte a lui Peter Pomeranțev apărută acum, This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality/Aceasta nu este propagandă: Aventuri din Războiul împotriva realității, are darul de a explica cum fenomenele de dezorientare s-au extins de la Rusia la întregul glob. Relatînd istoria familiei sale, Pomeranțev pune în evidență un timp cînd ideile, arta și informația păreau să se opună cu succes tiraniei, spre deosebire de vremurile prezente, cînd adevărul abia mai pare să fie luat în considerare de cineva.

„În timpul glasnostului, părea că adevărul îl va elibera pe fiecare. Faptele păreau să capete putere, iar dictatorii păreau să se teamă de faptele pe care le suprimaseră. Ceva însă, a luat-o pe o cale total greșită: avem acces la mai multă informație și dovezi decât niciodată, dar faptele par să își fi pierdut forța” – scrie Pomeranțev.

Unul din motive pare să fie clar: mediile sociale,

Dintr-un soi de disperare și cinism față de viitor se naște o societate a post-faptelor ...

care permit răspândirea cu repeziciune a dezinformării. Și mai interesantă este însă descrierea felului în care dintr-un soi de disperare și cinism față de viitor se naște o societate a post-faptelor.

Peter Pomeranțev
Peter Pomeranțev

În perioada Războiului Rece, scrie Pomeranțev, citat de New York Times, „ambele părți erau angajate în ceea ce a început ca o dezbatere despre care dintre sisteme – cel democrat, capitalist sau cel comunist – va conduce la un viitor mai roz pentru întreaga omenire. Singura cale de a o dovedi era de a ajunge la acest viitor”. Faptul nu însemna că regimurile spunea adevărul, ci doar că erau ambalate în a fi văzute drept credibile.

Astăzi, notează comentatoarea americană pe urmele cărții lui Pomeranțev, puțini lideri mai pretind că au o hartă ideologică pentru o lume mai bună. Marșul istoriei a fost înlocuit cu voința de putere. Iar Pomeranțev pune în contrast propaganda sovietică, care încerca, fie și primitiv, să îi convingă pe cei din exterior, cu dezinformarea rusă

„Secolul XX a început cu Utopia și s-a sfârșit cu Nostalgia” ...

cultivată în prezent și menită doar să stârnească o confuzie cât mai mare. Peter Pomeranțev o citează pre profesoara ruso-americană de la Harvard, Svetlana Boym, după opinia căreia: „Secolul XX a început cu Utopia și s-a sfârșit cu Nostalgia”.

Iar Michelle Goldberg comentează în New York Times: „a devenit un fapt curent să-i auzi pe liberali vorbind despre ʻvremea întunecatăʼ în care sîntem prinși ca într-o capcană. Atâta cultură ce pare intrată într-o fundătură; mediile sociale care crează sentimentul unui prezent etern; lucruri petrecute cu doar două săptămîni în urmă par istorie pe jumătate uitată. Tehnologia Internetului, odată încărcată cu un idealism futuristic, a devenit o sursă de distrugere și secetă intelectuală.”

Pomeranțev, atrage atenția comentatoarea americană, îl citează pe strategul politic, odinioară un consilier influent al lui Vladimir Putin, Gleb Pavlovsky, care

Fiecare își inventează propria sa umanitate ʻnormalăʼ, propria istorie ʻadevăratăʼ...

a recunoscut, unul dintre primii, faptul că sfârșitul viziunilor universaliste despre progres va conduce la un relativism amoral: „Imaginea unei omeniri comune a devenit imposibilă și nici o altă opțiune nu a apărut. Fiecare își inventează propria sa umanitate ʻnormalăʼ, propria istorie ʻadevăratăʼ.

Și, conchide Michelle Goldberg în New York Times: „O societate ce investește în proiecte comune reale, tangibile, are nevoie de adevăruri obiective. Un așa-zis adevăr organizat în jurul unei disperate aspirații pentru un trecut mitologizat nu are acoperire. Cartea lui Pomeranțev sugerează că întunecimea autoritară care coboară atât de mult peste globul pământesc este o amenințare provenită din așa-numitul sfârșit al istoriei de după Războiul Rece. Dacă este adevărat, atunci, poate, singura cale pentru a o disipa este de a pune din nou istoria în mișcare”.

XS
SM
MD
LG