Joe Biden se află săptămâna aceasta în Irlanda strămoșilor săi, tocmai când se împlinesc 25 de ani de la semnarea (în 1998) a Acordului din Vinerea Mare (Good Friday).
I se mai spune Acordul de la Belfast, de la numele capitalei Irlandei de Nord, britanice și protestante. A fost semnat la Belfast pe 10 aprilie 1998 (în Vinerea Mare) de către guvernele britanic și irlandez și a fost dorit și sprijinit de majoritatea partidelor politice nord-irlandeze. Pe 23 mai 1998 acordul a fost aprobat de alegătorii nord-irlandezi prin referendum. În aceeași zi alegătorii din Republica Irlanda au votat într-un referendum separat pentru modificarea constituției în conformitate cu acest acord.
Acordul -- care a pus capăt violențelor sectare dintre catolici și protestanți -- este considerat și astăzi un mare succes al diplomației SUA, într-o vreme în care alte asemenea inițiative promovate de Washington eșuaseră. Acordul a stabilit structuri de împărțire a puterii în Irlanda de Nord, reunind comunitățile catolice și protestante unioniste irlandeze, marcate de ani de război civil de facto care a dus la moartea a aproximativ 3.500 de oameni. Sfârșitul acestei perioade cunoscute pur și simplu sub numele de Troubles („Necazurile”) a văzut, de asemenea, Irlanda și Marea Britanie renunțând la dezacordul cu privire la statutul Irlandei de Nord. Irlanda a renunțat la revendicarea sa asupra comitatelor din nord, condiționată de realitatea de la acea vreme, care era că majoritatea populației Irlandei de Nord dorea să rămână în Regatul Unit.
Urmările Brexitului – care au bulversat echilibrul politic delicat dintr-o insulă împărțită de două granițe naționale, însă până la Brexit ambele în cadrul Uniunii Europene – au accelerat discuțiile despre reunificarea Irlandei, sondajele recente arătând că un număr tot mai mare de cetățeni din Irlanda de Nord (deși sunt încă departe de o majoritate) ar favoriza unitatea cu Irlanda. Totuși, această perspectivă rămâne îndepărtată, iar pasiunile din jurul ei sunt temperate de proiectul constant de compromis politic al provinciei.
Odată cu Brexitul -- și pentru a regla temporar și stabiliza chestiunea frontierei Irlandei de nord -- a fost pus la punct acel mecanism numit "backstop".
Backstop nu e altceva decât o plasă de siguranță sau un gard de protecție, iar în cazul complicatei probleme a graniței irlando-britanice e vorba în realitate de un mecanism juridic, o înțelegere reciprocă prin care, dacă la încheierea perioadei de tranziție, nu va fi găsit un acord concret care să definească relațiile viitoare ale Londrei cu cei 27 de membri ai UE, frontiera să poată fi păstrată deschisă.
Asta înseamnă acel backstop / plasă de siguranță: pentru a evita ridicarea unei adevărate frontiere solide în Irlanda, Marea Britanie ar rămâne în uniunea vamală cu UE, permițând fluxul de mărfuri și oameni între Irlanda de Nord și statul irlandez ca și până acum.
Conservatorii și ceilalți partizani ai Brexit-ului doresc însă un backstop strict limitat în timp, pentru că pe durata rămânerii în uniunea vamală cu UE, Londra nu va putea încheia acorduri de liber-schimb cu alte țări. Rezultatul ar fi așadar exact opusul celui promis înainte de Brexit: Anglia n-ar mai fi în UE, nu ar mai participa la luarea deciziilor comune, dar nici nu își va fi luat înapoi suveranitatea, din moment ce nu va putea încheia acorduri bilaterale cu terțe țări.
Partizanii Brexitului cu orice chip, chiar cu riscul ruperii de UE fără să se fi ajuns la o înțelegere, erau de altfel gata să încalce acordul de Good Friday (Vinerea Mare) din 1998 care a pus capăt ceea ce era de facto un război civil în Irlanda de Nord. Principala condiție atunci, prin care s-a ajuns la un sfert de secol de pace, era că niciodată nu se va reinstaura o frontieră acolo. Prin acea frontieră, acum invizibilă, de 500 km, trec majoritatea mărfurilor irlandeze spre UE și a mărfurilor nord-irlandeze spre Irlanda, principalul partener comercial al nordului.
Așa încât — plutește în continuare riscul revenirii violențelor sectare și a valului de terorism care a zdruncinat Irlanda de Nord în ultimele decenii ale secolului XX. Asta ar risca să relanseze bombele în discoteci, amestecul de banditism și conflict religios între catolici și protestanți, pe fundal de alcool și genunchi explodați ca pedeapsă, acel faimos kneecapping.
