Acordul privind cerealele din Marea Neagră a fost prelungit, afirmă surse oficiale citate de agențiile de presă.
Ucraina și Rusia au semnat un acord girat de Turcia și Națiunile Unite la 22 iulie pentru a permite exporturile prin trei dintre porturile ucrainene - Odesa, Cernomorsk și Iujne - care fuseseră blocate de când Rusia a lansat invazia Ucrainei la sfârșitul lunii februarie. Acordul a deschis calea pentru transportul a milioane de tone de cereale și îngrășăminte, în timp ce o mare parte a lumii se află în pragul unei crize alimentare majore.
La începutul lunii noiembrie, Ministerul rus al Apărării anunța că Rusia își suspendă participarea la acordul privind transportul cerealelor din Marea Neagră susținând că armata ucraineană, în colaborare cu specialiști britanici, au folosit coridorul respectiv pentru un atac cu drone asupra unei părți a flotei sale din Sevastopol, Crimeea. Vladimir Putin punea condiția, pentru reluarea acordului, ca să se investigheze atacul asupra flotei și să se deschidă comerțul și pentru vasele Rusiei.
Ucraina a spus că va continua exporturile de cereale, indiferent de ce punctul de vedere al Rusiei care, la doar câteva zile, a anunțat că revine asupra deciziei de a se retrage unilateral semnătura de pe acordul semnat în iulie. Era prevăzut ca acordul să fie valabil până pe 19 noiembrie, dată până la care ar fi trebuit reînnoit.
Organizația Națiunilor Unite și Turcia rămân garanți ai inițiativei
Ministerul ucrainean al infrastructurii a declarat joi că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea cu 120 de zile a inițiativei privind cerealele din Marea Neagră. „Această decizie tocmai a fost luată la Istanbul. Organizația Națiunilor Unite și Turcia rămân garanți ai inițiativei", a precizat acesta într-un comunicat.
Acordul inițial încheiat în iulie a contribuit la evitarea unei crize alimentare mondiale, permițând exportul de alimente și îngrășăminte din mai multe porturi ucrainene de la Marea Neagră, care fuseseră blocate de Rusia.
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a declarat joi că salută acordul tuturor părților de a extinde acordul privind cerealele din Marea Neagră. „Salut acordul tuturor părților de a continua inițiativa privind cerealele din Marea Neagră pentru a facilita navigarea în siguranță a exporturilor de cereale, produse alimentare și îngrășăminte din Ucraina", a declarat joi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-o declarație.
Guterres a mai spus că ONU este, de asemenea, "pe deplin angajată în eliminarea obstacolelor rămase în calea exportului de alimente și îngrășăminte din Federația Rusă" - o parte a acordului pe care Moscova o consideră esențială.